CONECT CANCAN
Cancan Facebook Cancan Twitter
Alege alta editie: 

Intern

19 Mai 2012
  296
 2
Ainslie a preluat torţa la ora locală 07.15, în localitatea din extremitatea sud-vestică a Marii Britanii, în prezenţa a sute de spectatori, el alergând o porţiune şi apoi înmânând-o sportivei Anastassia Swallow (surfing). Flacăra olimpică a sosit
19 Mai 2012
  1662
 2
Muzeul Naţional de Istorie Naturală ''Grigore Antipa'' a ales să sărbătorească ediţia din acest an a "Nopţii Muzeelor" timp de două zile. Astfel, vineri seară, a debutat la Antipa proiectul "Legănaţi de Deinotherium", la care au participat 20 de copii, cu vârste cuprinse
19 Mai 2012
  7542
 10
Pentru că probabil se plictiseau şi nu aveau chef de muncă, oamenii din imagini au început să joace X şi 0 cu excavatorul şi lopata, reuşind să strice carosabilul considerabil. Poate lor li s-a părut amuzant, dar nu a fost la fel şi în cazul locuitorilor din zonă care au
19 Mai 2012
  13623
 10
Poliţiştii braşoveni i-au căutat pe elevii de liceu, nu în sălile de curs, ci acolo unde aceştia îşi petrec o mare parte a timpului, adică în baruri. La doar 50 de metri de Colegiul Şaguna, într-un bar, 15 elevi se pregăteau intens pentru teza la matematică. "Vom
19 Mai 2012
  647
 0
Autobuzele vor circula între orele 21.00 şi 04.00, pe următorul traseu: Palatul Parlamentului (Muzeul Naţional de Artă Contemporană), Calea 13 Septembrie, Strada Izvor, Bulevardul B. P. Hasdeu, Str. Vasile Pârvan, Cal. Plevnei, Str. Mircea Vulcănescu (Muzeul Militar Naţional),
19 Mai 2012
  1141
 0
Gabriel Puiu Florea, preot la Parohia "Sf. Dumitru", a cerut zilele trecute sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, pentru ca specialiştii de la pompieri să-i verifice autospeciala, pe care a plătit 2.500 de euro. "Printr-o cunoştinţă am cunoscut câţiva preoţi
19 Mai 2012
  256
 2
Şeful IGPR, chestorul principal Petre Tobă, a decis ca activităţile de căutare, dar şi de culegere de informaţii despre locul în care se află persoanele urmărite să fie amplificate. "În perioada imediat următoare va fi declanşată, la nivel naţional, o acţiune care
19 Mai 2012
  209
 29
Ştefan Florescu l-a informat pe primarul general că primul pas pe care intenţionează să îl facă este un recensământ al câinilor comunitari. "Prin colaborarea cu Primăria Municipiului Bucureşti va fi elaborat Statutul câinilor abandonaţi pe domeniul public, va fi
19 Mai 2012
  2248
 1
Artistul spune că prin piesele create a vrut să încerce un alt mod de prezentare. Piesele create scot în evidenţă sexualitatea - artistul a reprezentat organele genitale, atât la femei, cât şi la bărbaţi, în ipostaze inedite, din sticlă. Organizatorii au vrut
19 Mai 2012
  13186
 37
Maşina cu care Dănuţ Cramarciuc vrea să străbată Europa a fost cea de-a 90-a din istoria uzinei de la Mioveni şi arată ca în prima zi. "Deşi e veche de peste 40 de ani, credeţi-mă, unde merge oricine cu orice maşină, merg şi eu cu Dacia. Are maxim în bord 145 de kilometri
19 Mai 2012
  453
 5
Un om al străzii care căuta prin ghena de gunoi a găsit un sac din plastic închis, iar când l-a desfăcut a dat peste trupul învineţit al unui bebeluş. A anunţat poliţia, care a descins la faţa locului. Medicii legişti au efectuat necropsia cadavrului şi spun că
19 Mai 2012
  449
 2
Astfel, a fost păstrată sentinţa dată de Judecătoria Sectorului 4, urmând ca femeia care a uitat bebeluşul în incubator să plătească depăgubiri părinţilor minorului, în solidar cu Maternitatea Bucur, în valoare totală de 200.000 euro. Emilia Baron a fost
18 Mai 2012
  919
 2
Accidentul s-a produs după ce un şofer a întors maşina neregulamentar, lovindu-l în plin pe poliţist. Potrivit Realitatea.net, poliţistul se deplasa regulamentar. Mai multe echipaje de poliţie au ajuns la faţa locului. Poliţistul de la Rutieră a fost rănit după ce
18 Mai 2012
  195
 0
Conflictul a început când două persoane au început să lovească o maşină parcată în care se aflau alte patru, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Alexandru Niculae. În momentul în care unul dintre cei din maşină a coborât,
18 Mai 2012
  140
 0
Potrivit cercetărilor desfăşurate de poliţişti, tânărul a intrat în incinta sălii de jocuri şi, prin folosirea violenţei, a imobilizat angajata localului respectiv, iar apoi a luat dintr-un sertar de la bar suma de 1.700 lei şi bonuri valorice pentru aparatele electronice.
18 Mai 2012
  626
 5
Conducerea mai multor spitale din ţară a hotărât să îi taxeze pe cei care vin la medic muşcaţi de căpuşe. La Spitalul de Boli Infecţioase din Cluj Napoca, taxa este de 30 de lei. La Spitalul Judeţean de Urgenţă din Braşov, pacienţilor nu li se cer bani, doar cu condiţia
18 Mai 2012
  322
 0
Potrivit poliţiştilor, accidentul s-a produs din vina şoferului care conducea taximetrul, pentru că în momentul în care a ieşit dintr-o parcare de pe Calea Victoriei, din Arad, nu s-a asigurat. Autoturismul a fost lovit de un camion condus regulamentar, iar în urma
18 Mai 2012
  346
 1
Totul in jur este acoperit de un strat intre 5 si 30 de cm de zapada. Cabanierii spun ca au mai fost ani cand a nins si in luna iunie sau chiar iulie. In varf de munte, vineri dimineata temperaturile au coborat pana la -4 grade Celsius si a nins, iar turistii s-au bucurat de peisaj si nu au ratat
18 Mai 2012
  198
 1
Decizia Tribunalului Bucureşti poate fi contestată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti. Nuţu Cămătaru s-a predat în 14 mai, la arestul Poliţiei Capitalei, după ce în 11 mai fusese condamnat la şase ani de închisoare cu executare într-un dosar în care a fost
18 Mai 2012
  273
 1
Nuţu Cămătaru s-a predat în 14 mai, la arestul Poliţiei Capitalei, după ce în 11 mai fusese condamnat la şase ani de închisoare cu executare într-un dosar în care a fost judecat alături de fratele lui, Vasile Balint, cunoscut drept Sile Cămătaru, de rude şi
ALTE ARTICOLE DIN ACTUALITATE
 
disclaimer.jpg
OFERTE RECOMANDATE
Inapoi
573795-gabi-firea.jpg
573312-zoli.jpg
573014-paleologu.jpg
572571-trica.jpg
571089-video-edy-stancu.jpg
570628-magda-catone.jpg
570287-mitica-popescu.jpg
567997-costi-ionita-si-kat-de-luna.jpg
567459-video-srdjan-luchin-si-dan-alexa.jpg
Inainte

Un bucătar japonez şi-a gătit propriile organe sexuale pe care ...

Mao Sugiyama, un bucătar din Tokyo, care s-a descris drept "asexual" şi-a tăiat, gătit şi servit organele genitale ...

horoscop zilnic
berbec taur gemeni rac
leu fecioara balanta scorpion
sagetator capricorn varsator pesti
2.jpg
Super 8
Super 8
Regie: J.J. Abrams.
Cu: Amanda Michalka, Elle Fanning, Kyle Chandler, Ron Eldard, Noah Emmerich, Joel Courtney, Gabriel Basso.
Larry Crowne
Larry Crowne
Regie: Tom Hanks.
Cu: Julia Roberts, Tom Hanks, Bryan Cranston, Wilmer Valderrama, Nia Vardalos, Taraji P. Henson, Cedric the Entertainer.
Zookeeper
Zookeeper
Regie: Frank Coraci.
Cu: Rosario Dawson, Kevin James, Leslie Bibb, Ken Jeong, Donnie Wahlberg, Joe Rogan, Nicholas Turturro.
Meteo cancan
starea vremii
termometru
16°C
min:11°
max:22°
Temperatura: 16°
Presiune: 982.05 mmhg
Umiditate: 94 %
Vant: 16 kph
RSS
facebook
twitter
HI5
newsletter
Aboneaza-te la newsletter!
LOTO
24 mai 2012
Loto 6/49:
11
2
9
10
38
12
6.863.606,39
Noroc:
1
3
3
0
5
6
0
837.330,72
Loto 5/40:
21
14
34
7
19
18
141.313,60
Joker:
29
6
38
43
34
+
6
7.012.604,11
Noroc Plus:
1
1
5
5
9
9
121.424,35
Super Noroc:
8
5
0
3
7
1
72.037,89
CANCAN Alege 6/49
CANCAN Alege 5/40
?
?
?
?
?
?
Genereaza
mica_publicitate.jpg
25 Mai 2012
Vineri
EUR
4,4646
GBP
5,5585
USD
3,5492