A refuzat sa fie momaia guvernarii

Stolojan e un politician creat din demisii si abandonuri. S-a "nascut" pentru marele public la 20 martie 1991, printr-o demisie spectaculoasa de la sefia Finantelor, intr-o epoca in care demisiile erau rare. A acceptat lejer sa fie premier al unui guvern de sacrificiu, in 1991. In 1996, lumea il percepea drept alternativa viabila la Iliescu, cand colo s-a inscris in comitetul de sprijinire a acestuia. In 2000 a cochetat cu trei partide diferite -PSD, Apr, PNL - si a acceptat sa candideze la presedintie pentru liberali. Cand a aflat ca a luat un dezastruos 11%, Basescu i-a urat, fericit, "Muie" in fata camerelor de luat vederi (inregistrarea exista si azi). Putin inaintea alegerilor, pe 16 noiembrie, acelasi Basescu declarase: "Daca Stolojan va ajunge presedintele Romaniei, acesta va determina Guvernul ca, pana in februarie 2001, sa acorde garantii guvernamentale grupului Tofan, aflat in mare dificultate financiara. Stolojan si Isarescu sunt doi lachei care vor face tot ce se poate sa-i fie prim-ministru lui Iliescu". Pana in 2004, Stolojan nu a reusit sa faca din PNL, a carui sefie o preluase, un partid important. La prezidentiale a renuntat la cursa in favoarea lui Basescu, apoi a renuntat la postul de premier, apoi la sefia PNL, apoi la postul de consilier prezidential, apoi la statutul de membru PNL. Acum renunta iar, spunand adio definitiv politicii, pentru ca a atins culmea ridicolului. Si stie asta foarte bine. De ce a facut-o?

Un om bolnav si sensibil

Raspunsuri pot fi multe. Cel mai plauzibil, insa, e ca a realizat ca nu se merita. Stolojan e un om bolnav. Nu are decat un rinichi, celalalt fiind extirpat, in SUA, acum cativa ani. In 1986 a suferit o cadere nervoasa si a fost internat in sanatoriul de la Predeal. In 2004 a clacat - desi nu de asta a fost inlocuit - in campania electorala pe fondul epuizarii nervoase si a fost internat la clinica doctorului Dan Huth-Ciugureanu, din Seesen, Germania. Diagnosticul a fost oboseala cronica. In campanie, Stolojan avusese momente cand era incoerent, disparea din peisaj, isi pierdea echilibrul (a intrat cu capul intr-un geam), iar azi e dependent de medicamente si are nevoie de asistenta permanenta. Daca a acceptat, totusi, dificila sarcina de premier a facut-o sperand ca merita. In Romania postcomunista, postul de premier inseamna bani, relatii, influenta. Altfel spus, merita. La cateva zile dupa nominalizarea sa, Stolojan a descoperit, insa, crudul adevar: nu merita. Felul cum a fost desenat guvernul, impartirea ministerelor si a raspunderilor, postul nou-infiintat de vicepremier cu atributii reale, dar mai ales noua structura numita Biroul Politic Coordonator Central (BPCC), care functioneaza la nivel national ca organism politic de coordonare,
i-a dovedit lui Stolo ca va fi un premier de paie. Pentru cei care au uitat, doua organisme similare BPCC au existat in guvernarea CDR, celebrele Cocopo si Cocopa, si au avut ca rezultat trei guverne in patru ani si zeci de scandaluri si de remanieri. In plus, a contat incapacitatea de a-si promova anumiti oameni de incredere, Stolojan cerand, conform ultimelor informatii, cinci portofolii pentru fideli ai sai precum Flutur, Turcan, Ionut Popescu sau Boureanu. Intre a-si distruge complet sanatatea si a fi o momaie politica atarnata in gard de pedelisti si pesedisti, Stolo a ales abandonul. Probabil, ultimul.