The Paperboy: Nicole Kidman urinează pe Zac Efron (VIDEO)
Ce n-au mai văzut ecranele cinematografelor de la filmul realizat de Polanski după romanul lui Pascal Bruckner - ...
Pentru a putea ajunge la caz, SAJ Vaslui a solicitat sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, instituţie care, pentru a face faţă situaţiei, a cerut intervenţia Armatei.
În cele din urmă, TIR-ul a fost tractat cu ajutorul unei maşini de la unitatea militară din Huşi, astfel încât, după trei ore de blocaj, ambulanţa a putut ajunge la Boţeşti.
"Intervenţia noastră la acest caz a durat nu mai puţin de patru ore. Pe toată perioada în care ambulanţa a stat blocată, echipajul medical a ţinut legătura telefonic cu mama copilului, spunându-i cum să procedeze pentru ca viaţa fiului ei să nu fie pusă în pericol. Sunt situaţii de nedorit care nu mai depind de noi, dar care pot avea consecinţe nedorite", a declarat, vineri, managerul SAJ Vaslui, Aurora Popa.
Potrivit sursei citate, timpii de intervenţie la cazurile din mediul rural sunt în continuare destul de mari, în condiţiile în care deplasarea autosanitarelor pe drumurile judeţene şi, mai ales, pe cele comunale se face foarte anevoios din cauza zăpezii de pe carosabil.
Ce n-au mai văzut ecranele cinematografelor de la filmul realizat de Polanski după romanul lui Pascal Bruckner - ...