Acasă » Știri » Știri interne » Elevul ”model” Robert Negoită, bac la 31 de ani

Elevul ”model” Robert Negoită, bac la 31 de ani

De: Cancan 30/05/2016 | 23:15
Elevul ”model” Robert Negoită, bac la 31 de ani

Avere, baştan peste o şesime de Bucureşti, maşini scumpe, unul dintre cele mai mari hoteluri din lume, politician... Ai zice că Robert Negoiţă are destui aşi în mânecă pentru agăţat fotomodele (practic, cea mai mare preocupare a lui, pe lângă aceea de a face bani şi a nu plăti taxe la ei).

Doctorul ”Xerox”

Dar nu. Primarului de la 3 nu i-au ajuns toate astea. I-a trebuit şcoală! Pentru că degeaba o faci pe fată câştigătoare de miss şi regină peste jumătate din împărăţie, dacă noaptea, când priviţi cerul înstelat, ea vrea să-i spui poveşti cu constelaţii şi cuasari, iar tu nu ştii din astronomie decât glume proaste cu găuri negre. Conform jurnalistei Emilia Şercan şi mai multor publicaţii care s-au prins şi ele, Robert Negoiţă şi-a plagiat integral teza de doctorat, de la început până la sfârşit. Nici măcar o frază din tot doctoratul acestui geniu nu îi aparţine, asta în timp ce ghilimelele sunt folosite rareori spre deloc. Ceea ce ne face să ne întrebăm: la ce dracului a mai avut nevoie de doctorat e la bun început? Doar ca să încerce textul ăla răsuflat cu ”hai la mine la hotel ca să ne jucăm de-a doctorul?”.

Robert Negoiţa are probleme cu...tezele!
Robert Negoiţa are probleme cu…tezele!

Candidat serios la Top 500 cei mai inculţi români

Faptul că Negoiţă este un alt doctor ”contrafăcut” (din mulţii de acelaşi gen ai României, am avut chiar şi-un premier cam la fel de doctor, de altfel coleg de partid cu Negoiţă) nu este cu siguranţă o surpriză pentru cei care ştiu personajul. Nu de alta, dar Robert Negoiţă a avut necazuri mari şi cu bacalaureatul, examen pe care l-a luat cu o întârziere de vreo 13 ani, adică la frageda vârstă de 31. Atunci a început dragostea lui Robert pentru şcoală, din câte se pare. Când şi-a dat seama ce mişto e să oferi cadouri (ne imaginăm) ca să iei examene, a început să facă şcoli la foc automat: imediat după ce a absolvit bac-ul la 31 de ani, alături de colegii lui proaspăt deveniţi majori, Robertinho s-a înscris la două facultăţi dintr-o lovitură – Facultatea de Drept a Universităţii Bioterra şi Facultatea de Economie a Turismului Intern şi Internaţional a Universităţii Româno-Americane. Le-a şi absolvit magna cum laude, că deh. Dacă vi se pare că n-aţi prea auzit de facultăţile astea, e ok. Important e că nu trebuie să fii deştept ca să iei diplome la ei. Şi avem dovezi şi în acest sens. Demult, prin 2009, făceam un reportaj pentru Academia Caţavencu în care le puneam parlamentarilor români întrebări din testul de cetăţenie, un examen din gramatica, istoria şi geografia României pe care străinii sunt obligaţi să-l treacă pentru a deveni cetăţeni români. Dincolo de faptul că nici un parlamentar nu ar fi luat cetăţenia, dacă s-ar fi prezentat la examen, mi-a rămas întipărit în memorie că Robert Negoiţă a fost de departe cel mai prost pregătit. Mai exact, omul (deşi era deja absolvent de bac şi de două facultăţi) nu a ştiut să răspundă nici măcar la o singură întrebare (şi i-am pus vreo patru) uşoară, din istorie şi geografie de şcoala generală. Acum, doctorului nu doar că-i va fi retras titlul, ci ar putea fi pus sub acuzare şi pentru fals în acte publice, deoarece şi-a asumat originalitatea tezei printr-o declaraţie pe propria răspundere.

Ana Manole

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Florin Dumitrescu a plecat din România: „O nouă eră”! Decizia luată după ce a semnat cu MasterChef și s-a întors la PRO TV
Florin Dumitrescu a plecat din România: „O nouă eră”! Decizia luată după ce a semnat...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Fostul iubit al Cristinei Cioran, declarații halucinante: „Îmi fac alt copil! Nu mă mai interesează nici de ea, nici de copil”
Fostul iubit al Cristinei Cioran, declarații halucinante: „Îmi fac alt copil! Nu mă mai interesează...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete nucleare la granița cu Finlanda
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul acesteia
Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul acesteia
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Viorel Lis a ajuns într-o stare gravă: „Nu mai poate să se deplaseze”. Oana Lis a făcut tristul anunț în cadrul unui eveniment monden
Viorel Lis a ajuns într-o stare gravă: „Nu mai poate să se deplaseze”. Oana Lis...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a exprimat tristețea în mediul online: „Sunt nervoasă și tristă și nefericită.”
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol! Imaginile din interiorul vilei i-au uluit pe toți
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol!...
Este obligatorie reducerea vitezei la trecere dacă nu sunt pietoni? Ce spune legea
Este obligatorie reducerea vitezei la trecere dacă nu sunt pietoni? Ce spune legea
Ce să pui în colivă ca să-i dai cel mai bun gust. Adaugi doar acest lucru și va fi un deliciu
Ce să pui în colivă ca să-i dai cel mai bun gust. Adaugi doar acest...
O legendă a cinematografiei a încetat din viață. S-a stins o mare stea
O legendă a cinematografiei a încetat din viață. S-a stins o mare stea
Bomba anului în showbiz. Decizia luată de Alina Sorescu şi Alex Ciucu înainte de Paşte. Împăcarea, pecetluită cu flori!
Bomba anului în showbiz. Decizia luată de Alina Sorescu şi Alex Ciucu înainte de Paşte....
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Toomaj Salehi, condamnat la moarte pentru un cântec
Toomaj Salehi, condamnat la moarte pentru un cântec
Ungaria a luat fața României. Ungurii ne-au umilit din nou
Ungaria a luat fața României. Ungurii ne-au umilit din nou
Mare surpriză la Chefi la Cuțite. Cine e marele câștigător
Mare surpriză la Chefi la Cuțite. Cine e marele câștigător
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
Gheorghe Turda l-a făcut praf pe Constantin Enceanu: „Este un răzvrătit, un needucat, îi cam lipsesc cei șapte ani de acasă”
Gheorghe Turda l-a făcut praf pe Constantin Enceanu: „Este un răzvrătit, un needucat, îi cam...
O televiziune din România își schimbă numele. Ce va difuza de acum înainte
O televiziune din România își schimbă numele. Ce va difuza de acum înainte
Trenul produs în China care va lega 3 municipii importante din România. Poate circula cu o viteză de 160 km/h
Trenul produs în China care va lega 3 municipii importante din România. Poate circula cu...