CONECT CANCAN
Cancan Facebook Cancan Twitter
Alege alta editie: 
Intern
Postat pe 6 sep 2010 18:16
 1345

Interlopul Uţă, arestat preventiv pentru tentativă de omor calificat!

Danezu' se află în arest preventiv pentru următoarele 29 de zile, pe numele lui Daniel Uţă întocmindu-se un nou dosar penal.

Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Ploieşti. Tânărul urmează să fie dus în arestul Poliţiei Judeţene Dâmboviţa.

 

Daniel Uţă, zis "Danezu", a fost reţinut, în această dimineaţă, în baza unei ordonanţe pentru 24 de ore emisă de către procurorii Parchetul Tribunalului Dâmboviţa. Iniţial, el nu şi-a recunoscut fapta.

 

Ulterior, avocatul acestuia a declarat că tânărul a recunoscut fapta comisă, dar a spus că nu a lovit cu premeditare.

 

"A lovit din greşeală, a fost o eroare. Regretă fapta, ştie ca poliţistul e în stare foarte gravă şi ne rugăm să fie bine, ne dorim să fie bine. Este o nenorocire, este vorba de despre viaţa a doi tineri - unul care se zbate între viaţă şi moarte şi celălalt care şi-a distrus viaţa, probabil", declara avocatul interlopului.


DIN INTERN
 
 5
gogu
06.09.2010
21:00
I-a distrus viata?
Domnule avocat ce tot indrugi acolo de la 17 ani asta face, cum acum ai flat ca de fapt tu aperi un criminal? nu va este rusine sa veniti cu asemena cuvinte, un glont ii trebuie, acestui bandit, pana cand crede ca el poate sa faca legea in tara asta, cu gasca lui de mafioti, sper ca in judetul Dambovita sa se faca dreptate, si toti interlopii sa sfarseasca cu cate un glont, ca nu mai avem curaju ...
copilul strazii
06.09.2010
20:27
Pedeapsa cu moartea!
moarte judecatorilor care lasa liberi o multime de mafioti
anamaria
06.09.2010
20:14
Pedeapsa cu moartea!
Trebuie reintrodusa!
sorin
06.09.2010
18:59
arestare interlopUTA
ACESTI INDIVIZI NU AU DECAT DOUA DRUMURI IN VIATA PE CARE MERG CU CERTITUDINE SPRE BULAU SAU LA CIMITIR.LEGEA ESTE PREA MOALE CU EI,CORUPTIA DIN SISTEM II FAVORIZEAZAIAR NOI,SOCIETATEA I-AM PUTEA AJUTA CU O INJECTIE,CU UN GLONT
vasile
06.09.2010
18:43
justitie de rahat
judecatorii trebuie loviti cu sticle in cap pentru ca lasa in libertate o multime de mafioti
Slab:
Nici un vot inca
Cancan.ro nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi
rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare, discriminatorii,
contrare bunelor moravuri si ordinii publice.
 
Adauga comentariu
Nume: *
Email:
Adresa de email nu va fi facuta publica
Subiect: *
Comentariu: *
Fii primul care afla tot ce este HOT in materie de stiri!
TRIMITE UNUI PRIETEN
Nume prieten: *
Email prieten: *
Numele tau: *
Mesaj:
 
disclaimer.jpg
Inapoi
527545-amanta-copos.jpg
527178-maria-dinulescu.jpg
522857-constantin-zotta.jpg
521506-video-geneva.jpg
519090-video-varciu.jpg
517111-oana-roman.jpg
515921-esca.jpg
514686-stareta-cu-gemenii.jpg
512746-video-inna.jpg
Inainte

Fetele-lup: incredibil caz medical în India, unde trei surori sunt acoperite de păr din cap până-n picioare (GALERIE FOTO + VIDEO)

Savita (23 de ani), Monisha (18) şi Savitri (16) suferă de o maladie mai puţin obişnuită, hypertrichosis universalis, ...

banner-dana-dorian-300-PX.jpg
horoscop zilnic
berbec taur gemeni rac
leu fecioara balanta scorpion
sagetator capricorn varsator pesti
Energy Holding
LOTO
2 feb 2012
Loto 6/49:
36
8
34
6
5
49
-
Noroc:
3
8
7
3
9
7
6
-
Loto 5/40:
14
33
18
25
19
4
-
Joker:
23
6
29
4
22
+
11
-
Noroc Plus:
2
2
3
1
9
6
-
Super Noroc:
9
2
2
4
9
4
-
CANCAN Alege 6/49
CANCAN Alege 5/40
?
?
?
?
?
?
Genereaza
zein.jpg
mica_publicitate.jpg
Meteo cancan
starea vremii
termometru
°C
min:°
max:°
Temperatura: °
Presiune: mmhg
Umiditate: %
Vant: kph
RSS
facebook
twitter
HI5
newsletter
Aboneaza-te la newsletter!
Super 8
Super 8
Regie: J.J. Abrams.
Cu: Amanda Michalka, Elle Fanning, Kyle Chandler, Ron Eldard, Noah Emmerich, Joel Courtney, Gabriel Basso.
Larry Crowne
Larry Crowne
Regie: Tom Hanks.
Cu: Julia Roberts, Tom Hanks, Bryan Cranston, Wilmer Valderrama, Nia Vardalos, Taraji P. Henson, Cedric the Entertainer.
Zookeeper
Zookeeper
Regie: Frank Coraci.
Cu: Rosario Dawson, Kevin James, Leslie Bibb, Ken Jeong, Donnie Wahlberg, Joe Rogan, Nicholas Turturro.
8 Februarie 2012
Miercuri
EUR
4,354
GBP
5,2181
USD
3,2812