CONECT CANCAN
Cancan Facebook Cancan Twitter
Alege alta editie: 
Intern
Postat pe 24 iul 2010 23:33
 3947

Radu Mazăre, cu Morganul la Missy Elliot

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a profitat de prezenţa la Mamaia a faimoasei Missy Elliot şi a descins în Morganul său decapotabil într-un club de fiţe din Mamaia pentru a vedea show-ul cântăreţei hip-hop.

Radu Mazăre, cu Morganul la Missy Elliot
Aglomeraţie. Radu Mazăre a avut de aşteptat până când a găsit un loc de parcare în faţa clubului Bamboo Mamaia
Missy Elliot a concertat pe 16 iulie la Mamaia, prilej de bucurie pentru fanii săi - printre care şi primarul Radu Mazăre -, care s-au strâns în număr mare în club. Întrucât show-ul a început târziu, în noapte, Mazăre a stat o vreme într-un alt club, apoi, către ora trei, s-a urcat în Morganul său decapotabil şi s-a dus la concert. Cum era aglomerat, el a "negociat" cu un taximetrist un loc de parcare în faţa localului. După ce şi-a lăsat clientul în faţa clubului, taximetristul i-a făcut loc imediat edilului Constanţei, astfel că Radu Mazăre a ajuns la ţanc în club pentru a o admira pe cântăreaţa hip-hop Missy Elliot, vestită atât pentru hit-urile sale, cât şi pentru că a compus pentru Whitney Houston, Janet Jackson, Christina Aguilera, Justin Timberlake şi mulţi alţii.
Fotografi inspiraţi au surprins de-a lungul timpului instantanee care acum îi fac pe protagonişti
DIN INTERN
 
 3
andrei
25.07.2010
12:22
aiurea
Concertul cu Missy Elliot nu a fost acum vreo 10 zile ?! Sunteti depasiti.. dati stiri de acum o sapt.. vai de voi..
aaa
25.07.2010
11:35
;)
asa zici tu ca e imitatie....daca ai fii din cta ai stii mai multe;)
alec
25.07.2010
10:47
:))
nu e morgan original, e o imitatie, originalul e foarte rar, si nu zic ca nu are bani skija asta, da nu ar avea el cum sa-l cumpere cu fata aia de agarici
Slab:
Nici un vot inca
Cancan.ro nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi
rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare, discriminatorii,
contrare bunelor moravuri si ordinii publice.
 
Adauga comentariu
Nume: *
Email:
Adresa de email nu va fi facuta publica
Subiect: *
Comentariu: *
Fii primul care afla tot ce este HOT in materie de stiri!
TRIMITE UNUI PRIETEN
Nume prieten: *
Email prieten: *
Numele tau: *
Mesaj:
 
disclaimer.jpg
Inapoi
573795-gabi-firea.jpg
573312-zoli.jpg
573014-paleologu.jpg
572571-trica.jpg
571089-video-edy-stancu.jpg
570628-magda-catone.jpg
570287-mitica-popescu.jpg
567997-costi-ionita-si-kat-de-luna.jpg
567459-video-srdjan-luchin-si-dan-alexa.jpg
Inainte

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe ...

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi ...

horoscop zilnic
berbec taur gemeni rac
leu fecioara balanta scorpion
sagetator capricorn varsator pesti
2.jpg
Super 8
Super 8
Regie: J.J. Abrams.
Cu: Amanda Michalka, Elle Fanning, Kyle Chandler, Ron Eldard, Noah Emmerich, Joel Courtney, Gabriel Basso.
Larry Crowne
Larry Crowne
Regie: Tom Hanks.
Cu: Julia Roberts, Tom Hanks, Bryan Cranston, Wilmer Valderrama, Nia Vardalos, Taraji P. Henson, Cedric the Entertainer.
Zookeeper
Zookeeper
Regie: Frank Coraci.
Cu: Rosario Dawson, Kevin James, Leslie Bibb, Ken Jeong, Donnie Wahlberg, Joe Rogan, Nicholas Turturro.
Meteo cancan
starea vremii
termometru
14°C
min:14°
max:22°
Temperatura: 14°
Presiune: 1015.92 mmhg
Umiditate: 94 %
Vant: 14 kph
RSS
facebook
twitter
HI5
newsletter
Aboneaza-te la newsletter!
LOTO
24 mai 2012
Loto 6/49:
11
2
9
10
38
12
6.863.606,39
Noroc:
1
3
3
0
5
6
0
837.330,72
Loto 5/40:
21
14
34
7
19
18
141.313,60
Joker:
29
6
38
43
34
+
6
7.012.604,11
Noroc Plus:
1
1
5
5
9
9
121.424,35
Super Noroc:
8
5
0
3
7
1
72.037,89
CANCAN Alege 6/49
CANCAN Alege 5/40
?
?
?
?
?
?
Genereaza
mica_publicitate.jpg
25 Mai 2012
Vineri
EUR
4,4646
GBP
5,5585
USD
3,5492