Potrivit unor surse din cadrul unităţii de la Boboc, în accidentul aviatic de luni după-amiază, de la Tuzla, şi-a pierdut viaţa comandorul Nicolae Jianu, comandant al unităţii din judeţul Buzău.
Comandorul Nicolae Jianu era născut la 6 octombrie 1961 în localitatea Cilieni, din judeţul Olt. Era căsătorit şi avea doi copii. El era pilot clasa I, instructor de zbor ziua şi noaptea, în toate condiţiile meteorologice şi comandant al Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene "Aurel Vlaicu" din 20 decembrie 2007.
În perioada 2002-2005 a fost şef birou navigaţie aeriană şi şeful secţiei securitate zbor la Statul Major al Forţelor Aeriene. Jianu avea mai multe ordine şi medalii: Ordinul Meritul Militar clasa a III-a ; Ordinul Meritul Militar clasa a II-a ; Ordinul Meritul Militar clasa I ;