CONECT CANCAN
Cancan Facebook Cancan Twitter
Alege alta editie: 
International
Postat pe 28 iul 2010 14:43
 2322

MICUL CAMPION! La numai patru ani, face 1.500 de flotări! VIDEO

De la vârsta de doi ani, micul indian Ronak Vitha se antrenează pentru a stabili recordul naţional la flotări... şi a reuşit.

La vârsta de patru ani, băiatul a reuşit să facă 1.500 de flotări în 40 de minute.

 

"Face astfel de exerciţii încă de când avea câteva zile. Când avea doi ani, noi obişnuiam să facem acasă exerciţii de yoga şi am văzut atunci la el câteva exerciţii foarte grele, inclusiv pentru noi. La un moment dat, l-am pus să facă două flotări. În ziua următoare, l-am văzut făcând singur zece astfel de repetări", a declarat, pentru weirdasianews.com, mama campionului.

 

Pentru că a simţit gustul victoriei, băiatul vrea să devină jucător de tenis şi să aibă un corp bine sculptat. "Vreau să devin jucător de tenis şi să am un corp ca al lui Aamir Khan, din filmul Ghajini", a declarat Ronak Vitha.

 


A fost la un pas de tragedie, dar a evitat accidentul cu un reflex uimitor.
DIN INTERNATIONAL
 
 2
vasi
28.07.2010
20:36
aburit prostii!!!!!!
cu parere de rau dar ne-am saturat de gogosi cu smoala!!!! stii ce inseama 1500 buc!!!!
Play cu boy
28.07.2010
18:29
astea-s flotari ?
cum plm sa nu faca 1500 daca el da cu burta de pamant si se onduleaza din corp de parca s-ar fu.te
Slab:
Nici un vot inca
Cancan.ro nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi
rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare, discriminatorii,
contrare bunelor moravuri si ordinii publice.
 
Adauga comentariu
Nume: *
Email:
Adresa de email nu va fi facuta publica
Subiect: *
Comentariu: *
Fii primul care afla tot ce este HOT in materie de stiri!
TRIMITE UNUI PRIETEN
Nume prieten: *
Email prieten: *
Numele tau: *
Mesaj:
 
disclaimer.jpg
Inapoi
527545-amanta-copos.jpg
527178-maria-dinulescu.jpg
522857-constantin-zotta.jpg
521506-video-geneva.jpg
519090-video-varciu.jpg
517111-oana-roman.jpg
515921-esca.jpg
514686-stareta-cu-gemenii.jpg
512746-video-inna.jpg
Inainte
OFERTE RECOMANDATE
Dorobanti (Floreasca) , SU: 400 mp
Corbeanca , SC: 340 mp
Basarabia , SU: 35 mp, 1 cam.

Şocant: ultimele momente trăite de doi tineri care practicau "car surfing" la o viteză de 110 km/h (VIDEO)

Un tribunal din Florida a dat marţi sentinţa într-un caz mai puţin obişnuit. În februarie 2011, cinci ...

banner-dana-dorian-300-PX.jpg
horoscop zilnic
berbec taur gemeni rac
leu fecioara balanta scorpion
sagetator capricorn varsator pesti
Energy Holding
LOTO
2 feb 2012
Loto 6/49:
36
8
34
6
5
49
-
Noroc:
3
8
7
3
9
7
6
-
Loto 5/40:
14
33
18
25
19
4
-
Joker:
23
6
29
4
22
+
11
-
Noroc Plus:
2
2
3
1
9
6
-
Super Noroc:
9
2
2
4
9
4
-
CANCAN Alege 6/49
CANCAN Alege 5/40
?
?
?
?
?
?
Genereaza
zein.jpg
mica_publicitate.jpg
Meteo cancan
starea vremii
termometru
°C
min:°
max:°
Temperatura: °
Presiune: mmhg
Umiditate: %
Vant: kph
RSS
facebook
twitter
HI5
newsletter
Aboneaza-te la newsletter!
Super 8
Super 8
Regie: J.J. Abrams.
Cu: Amanda Michalka, Elle Fanning, Kyle Chandler, Ron Eldard, Noah Emmerich, Joel Courtney, Gabriel Basso.
Larry Crowne
Larry Crowne
Regie: Tom Hanks.
Cu: Julia Roberts, Tom Hanks, Bryan Cranston, Wilmer Valderrama, Nia Vardalos, Taraji P. Henson, Cedric the Entertainer.
Zookeeper
Zookeeper
Regie: Frank Coraci.
Cu: Rosario Dawson, Kevin James, Leslie Bibb, Ken Jeong, Donnie Wahlberg, Joe Rogan, Nicholas Turturro.
7 Februarie 2012
Marti
EUR
4,3483
GBP
5,2329
USD
3,3088