CONECT CANCAN
Cancan Facebook Cancan Twitter
Alege alta editie: 
International
Postat pe 21 mar 2008
 3758

Mircea Geoana s-a "conservat" ambasador cu ajutorul copiilor







ABIL. Geoana si-a exploatat copiii, se pare, si in celebra scrisoare catre Emil Constantinescu, in 1996, cand scria ca "a vazut lacrimi in ochii copiilor lui de bucurie ca regimul Iliescu a fost inlaturat"
Lovitura.
Radu Berceanu i-a adus, ieri, intr-o conferinta de presa, o serie de acuzatii liderului PSD, cea mai spectaculoasa fiind cea potrivit careia acesta s-a folosit fara scrupule de propriii copii pentru a se mentine la ambasada din Washington



Berceanu a sustinut, ieri, ca pe timpul in care el era ministru al Industriilor, Mircea Geoana il suna des pentru a interveni pe langa ministrul Afacerilor Externe de la acea vreme, Adrian Severin, sa nu-l schimbe din functia de ambasador la Washington, desi fusese numit de regimul anterior. "Ma suna pe atunci, de cinci ori pe zi, un ambasador la Washington sa-mi spuna sa vorbesc cu Severin sa nu-l schimbe. Numele lui era Mircea Geoana", a explicat Berceanu.
El relateaza ca, la acea data, liderul PSD ii spunea ca nu poate pleca de la Washington intrucat copiii sai studiaza la scoala si asta ar fi insemnat intreruperea studiilor. "Atunci eu nu-l stiam pe Geoana. L-am cunoscut si am avut surpriza sa constat ca unul dintre copii avea doi ani, iar celalalt avea, cred, vreo cinci ani. Eu imi aduc aminte foarte multe lucruri, atunci cand sunt starnit", a spus Berceanu. Acu-zatiile lui constituie o lovitura destul de serioasa pentru Geoana, politician acuzat permanent ca a facut cariera datorita soacrei, via sotie.
Acum, el este suspectat ca s-a folosit si de copii pentru a parveni in cariera, aceiasi copii ale caror venituri, obtinute din niste roluri de film, le-a trecut acum cativa ani in declaratia de avere, socand opinia publica.

(B.T.I.)









In vila lui Geoana a locuit un diplomat american




Berceanu l-a mai acuzat pe Mircea Geoana ca nu si-a trecut in declaratia de avere toate bunurile pe care le detine. "Daca el se uita la mine pe declaratie si vede ca pe firma mea am o casa la Snagov, atunci ma uit si eu pe declaratia lui si vad ca nu are trecuta o casa in care eu personal am fost la un chef. Stiu si cui ii e inchiriata", a declarat Berceanu, refuzand sa ofere mai multe detalii legate de locuinta la care a facut referire sau la persoana careia i-a fost inchiriata. Din informatiile intrate in posesia ziarului nostru, locuinta respectiva este in satul Ghermanesti, comuna Snagov, pe str. Sarmizegetusa, in apropierea vilei lui Columbeanu si figureaza in acte, se pare, pe numele soacrei, Margareta Costea. Cu ani in urma, Geoana i-a inchiriat vila respectiva sefului biroului politic de la ambasada SUA, diplomatul Brian Flora, in prezent angajat al Departamentului de Stat american si una dintre "pilele" de peste Ocean ale liderului PSD.

(B.T.I.)











După cele mai ciudate imagini surprinse în sport, vă prezentăm o galerie de ima
DIN INTERNATIONAL
 
 0
Slab:
Nici un vot inca
Cancan.ro nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi
rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare, discriminatorii,
contrare bunelor moravuri si ordinii publice.
 
Fii primul care comenteaza
Nume: *
Email:
Adresa de email nu va fi facuta publica
Subiect: *
Comentariu: *
Fii primul care afla tot ce este HOT in materie de stiri!
TRIMITE UNUI PRIETEN
Nume prieten: *
Email prieten: *
Numele tau: *
Mesaj:
 
disclaimer.jpg
OFERTE RECOMANDATE
Cotroceni , SC: 195 mp
Tineretului , SU: 36 mp, 1 cam.
Inapoi
573795-gabi-firea.jpg
573312-zoli.jpg
573014-paleologu.jpg
572571-trica.jpg
571089-video-edy-stancu.jpg
570628-magda-catone.jpg
570287-mitica-popescu.jpg
567997-costi-ionita-si-kat-de-luna.jpg
567459-video-srdjan-luchin-si-dan-alexa.jpg
Inainte

ZIUA CÂND A MURIT IISUS: Data exactă a CRUCIFICĂRII ...

  Oamenii de ştiinţă au verificat datele seismice, geologice şi astrale existente din acea perioadă pentru a afla ...

horoscop zilnic
berbec taur gemeni rac
leu fecioara balanta scorpion
sagetator capricorn varsator pesti
2.jpg
Super 8
Super 8
Regie: J.J. Abrams.
Cu: Amanda Michalka, Elle Fanning, Kyle Chandler, Ron Eldard, Noah Emmerich, Joel Courtney, Gabriel Basso.
Larry Crowne
Larry Crowne
Regie: Tom Hanks.
Cu: Julia Roberts, Tom Hanks, Bryan Cranston, Wilmer Valderrama, Nia Vardalos, Taraji P. Henson, Cedric the Entertainer.
Zookeeper
Zookeeper
Regie: Frank Coraci.
Cu: Rosario Dawson, Kevin James, Leslie Bibb, Ken Jeong, Donnie Wahlberg, Joe Rogan, Nicholas Turturro.
Meteo cancan
starea vremii
termometru
14°C
min:14°
max:22°
Temperatura: 14°
Presiune: 1015.92 mmhg
Umiditate: 94 %
Vant: 14 kph
RSS
facebook
twitter
HI5
newsletter
Aboneaza-te la newsletter!
LOTO
24 mai 2012
Loto 6/49:
11
2
9
10
38
12
6.863.606,39
Noroc:
1
3
3
0
5
6
0
837.330,72
Loto 5/40:
21
14
34
7
19
18
141.313,60
Joker:
29
6
38
43
34
+
6
7.012.604,11
Noroc Plus:
1
1
5
5
9
9
121.424,35
Super Noroc:
8
5
0
3
7
1
72.037,89
CANCAN Alege 6/49
CANCAN Alege 5/40
?
?
?
?
?
?
Genereaza
mica_publicitate.jpg
25 Mai 2012
Vineri
EUR
4,4646
GBP
5,5585
USD
3,5492