Accident feroviar in Bistrita-Nasaud.
Un tren de persoane a deraiat, ieri dupa-amiaza, in zona satului bistritean Mogoseni. Nu au fost inregistrate victime, iar cei 200 de pasageri au fost condusi la cea mai apropiata gara. Dupa producerea incidentului, circulatia feroviara in zona respectiva a fost blocata.
CFR Calatori a constituit de urgenta o comisie care va cerceta imprejurarile in care s-a produs incidentul. Tot in judetul Bistrita-Nasaud, un tren accelerat a deraiat, saptamana trecuta, in dreptul localitatii Salva, fara a fi inregistrate victime. (B.C)
Comandantul disparut, cautat de americani.
Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor,
Adrian Mihalcioiu, a precizat ca
Liviu Iliescu, de 48 de ani, era comandant pe nava
Morning Cloud, pavilion Liberia, care plecase din Grecia catre SUA. Disparitia capitanului a fost observata in data de 24 mai, cand nava se afla in
Oceanul Atlantic. Nava va ajunge peste doua zile in portul New-Orleans. Paza de Coasta a SUA a fost alertata cu privire la disparitia capitanului, vineri, si a desfasurat cautari, acoperind o suprafata de 1.122 de mile nautice patrate. La operatiunile de cautare au participat un elicopter de tip Sioux, o fregata si un avion Falcon. In cazul in care anchetatorii vor determina ca disparitia a avut loc in apele americane, investigatia va fi preluata de FBI.
(S.P.)
Profanare la Athos.
Patru imigrante ilegale din
Republica Moldova au denigrat
muntele Athos, loc sfant al ortodoxiei, strict interzis femeilor. Politia elena le-a arestat pe cele patru femei. Ele au ajuns ilegal pe muntele Athos duminica impreuna cu alti patru compatrioti barbati, care nu au fost prinsi. Cei opt plecasera duminica din Turcia cu o ambarcatiune cu echipaj ucrainean care a plecat imediat ce i-a lasat la tarm. Muntele Athos este o "republica monastica" autonoma, unde accesul femeilor si chiar al animalelor domestice femele este interzis din anul 1045.
(S.P.)
Un client nemultumit le-a batut pe dansatoarele din club.
Un barbat din Tulcea s-a imbatat intr-un club de noapte. Clientul, bine ametit de aburii alcoolului, le-a acostat pe dansatoare, pe care a incercat insistent sa le pipaie. Daca a vazut ca nu le poate convinge sa faca ce doreste el, a recurs la violenta si a inceput sa le loveasca la intamplare. Una dintre fete a fost ranita mai grav. Clientul violent s-a calmat abia cand au ajuns politistii. Agresorul s-a ales cu o amenda de 200 de lei pentru scandal, iar angajatele firmei spun ca il vor da in judecata pentru lovire, insulte si amenintare.
(O.C.)