Share On Facebook
  


Loading the player...

Cunoscut drept un excelent dansator încă de la petrecerile PSD şi TSD din anii ’90 - 2000, Adrian Năstase a redicidivat de ziua fiului său, Andrei.

Fostul premier a învârtit plin de graţie o tânără până aceasta n-a mai putut să zică ”Jos PSD!” din cauza ameţelii.

Nu contează cantitatea invitaţilor, ci calitatea

În noaptea de 11 spre 12 februarie, Andrei Năstase, fiul cel mare al fostului prim-ministru, şi-a sărbătorit trecerea în cel de-al treilea deceniu de viaţă la Bonton, în zona Herăstrău a Capitalei. Pe lângă prietena lui Bianca Ciuvăţ, Andrei i-a mai avut invitaţi pe cei doi părinţi, pe fratele său Mihnea şi prietena acestuia, Corina, pe Alex Erbaşu cu prietena, plus patru trei ”necuplaţi”: Bianca Taban, Flore Salalidis (celebra din scandalul "Crocodilul in jacuzzi" cu Irinel Columbeanu)şi Ciprian Cerbulescu (fiul fostului sef de la Protectia Concumatorului).

La petrecere au fost invitati de seama
La petrecere au fost invitati de seama

Adrian Năstase a condus pe ringul de dans mai bine decât conducea România pe vremuri

Fericit că-şi vede ambii fii în relaţii cu domnişoare superbe (semn că aşchiile pot sări, câteodată, şi mai departe de trunchi), Adrian Năstase a fost entertainer-ul serii şi chiar nu s-a sfiit să fie un tată atât de cool încât să invite tinerele invitate la dans. Zbânţuiala a început aproape de miezul nopţii şi a durat până spre dimineaţă, când a fost întreruptă de sosirea lui Ion Iliescu, clătinându-se şi fredonând fals ”Internaţionala socialistă”, cu o vodcă rusească împachetată sub formă de cadou la subraţ. Am glumit, Iliescu dormea la ora aia!

”Te fac praf pe ringul de dans / Lasă-ţi partidul în suspans” – Adrian Năstase şi-a demonstrat calităţile de dansator şi la aniversarea fiului cel mare
”Te fac praf pe ringul de dans / Lasă-ţi partidul în suspans” – Adrian Năstase şi-a demonstrat calităţile de dansator şi la aniversarea fiului cel mare

Unul dintre fii se va aşeza la casele lui

În dimineaţa zilei de azi, Adrian Năstase a postat şi un mesaj pe blogul personal de ziua fiului său, semn că e mândru nevoie mare de Andrei. De altlfel, recent, fiul cel mare al ex-premierului a anunţat că are de gând să se căsătorească cu cea cu care formează un cuplu de mai bine de 5 ani, Bianca. Un motiv în plus de bucurie pentru viitorul socru şi bunic: iată, primul dintre fiii săi se va aşeza, în sfârşit, la casele lui.

Au venit şi consătenii, monarhi ai Tărtăşeştiului

La petrecere a mai dat buzna la un moment dat şi un cuplu surpriză: Iulian Demeter şi ”Prinţesa Pietrişului”, Ana Maria Rusu. Dacă Iulian s-a lansat în lumea bună a Bucureştilor graţie calităţilor sale fizice care au provocat un adulter de pomină în fosta familie Sylvia şi Andrei de la Alb şi Negru, Ana Maria este celebră pe linie genetică. Tânăra i-a devenit soţie lui Iulian, ea fiind fiica fratelui lui Ion Rusu, primarul din Tărtăşeşti, deci consătean cu tatăl sărbătoritului (mai multe despre nunta dintre Ana Maria si Iulian CITESTE AICI).

Maria Apostol

 

Citeste despre: andrei nastase, adrian nastase, nastase dans, adrian nastase


Share On Facebook