CONECT CANCAN
Cancan Facebook Cancan Twitter
Alege alta editie: 

Politica

22 Februarie 2012
Potrivit MEDIAFAX, în faţa Parlamentului sunt prezenţi circa 25-30 de tineri care ţin în mâini foi A3 pe care scrie: "Crin, somn uşor, vise plăcute, puricii să te sărute!", "E un lucru permanent, Crin lipseşte din Parlament!", "Antonescu doarme dus, din zori până la
  848
 3
20 Februarie 2012
  435
 0
Născut la Câmpia-Turzii, judeţul Cluj, licenţiat în ştiinţa comunicării şi relaţii internaţionale, beneficiar al unor stagii de pregătire în SUA (în special la reţeaua de televiziune CNN), Lucian Sârb a condus ştirile TVR înainte de a fonda şi
20 Februarie 2012
  1084
 1
"După ce aţi avut un an solicitant, greu, îmi este mie o datorie să fiu atent faţă de personalul acestui minister şi nevoile sale (...) Suntem într-un context economic, financiar delicat, sunt conştient de toate aceste dificultăţi şi apreciez înţelegerea pe care o
6 Februarie 2012
  835
 15
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că a avut, încă din luna decembrie, discuţii cu premierul Emil Boc privind depunerea mandatului, decizia fiind amânată din motive de interes naţional. "Încă din luna decembrie am avut discuţii cu premierul cu privire la
6 Februarie 2012
  1522
 10
"Preşedintele României, Traian Băsescu, a luat act de demisia premierului Emil Boc şi, în temeiul articolelor 94 lit. (c), 100 alin. (1), 106 şi 107 alin (3) din Constituţia României republicată, precum şi al articolelor 5 şi 9 alin (1) din Legea nr. 90/2001 privind
6 Februarie 2012
  5794
 23
A depus jurământul în faţa preşedintelui în 22 decembrie 2008, fiind demis de Parlament pe 13 octombrie 2009. Până în 17 decembrie 2009, când a fost reinvestit în funcţie, Boc a fost premier interimar. În total, aşadar, a condus trei cabinete.
6 Februarie 2012
  666
 3
"Cred că a luat-o după o analiză serioasă. Oricum, eu îi mulţumesc pentru eforturile pe care le-a făcut şi inclusiv pentru modul în care am colaborat cu domnia sa în Guvern", a precizat Blaga. Liderii PDL s-au reunit pentru şedinţa Biroului Permanent Naţional, iar
6 Februarie 2012
  582
 11
Iliescu a afirmat că decizia premierului Emil Boc de a depune mandatul Guvernului este "o rezultantă a întregii evoluţii din ultima vreme". "Este un prim pas realist, de înţelegere a unei cerinţe clare care a venit insistent în ultima vreme, inclusiv la manifestaţiile
6 Februarie 2012
  738
 12
"Suntem o corabie în derivă pe o mare extrem de agitată", a spus Ponta. El a precizat că USL doreşte declanşarea de alegeri parlamentare anticipate, dar că până atunci susţine "stabilitate şi echilibru". "Cred că putem face o tranziţie democratică", a apreciat Ponta.
6 Februarie 2012
  13321
 28
"Am depus mandatul deoarece nu mă agăţ de putere, pentru mine contează mai puţin dacă mai rămân în funcţie câteva luni, până la alegerile din noiembrie. Am luat decizia de a depune mandatul Guvernului pentru a detensiona situaţia politică şi socială din ţară,
30 Ianuarie 2012
  399
 3
"- Practic, după primul dosar în care s-a pronunţat achitarea, presiunile judecătorilor de la Înalta Curte au fost imenese din partea celor care au orchestrat procesul - Gândiţi-vă că Daniel Morar este în campanie electorală. Dacă s-ar fi dat achitare în
30 Ianuarie 2012
  336
 1
Dragnea a afirmat că este foarte "afectat şi dezamăgit" de verdictul ICCJ în procesul "Trofeul calităţii". "Nu este vorba de PSD, Adrian Năstase rămâne la fel în partid. Eu sunt foarte afectat, foarte dezamăgit şi sper din tot sufletul la recurs să îşi
30 Ianuarie 2012
  642
 8
Ponta crede că fostul premier va reuşi până la urmă să demonstreze că este nevinovat. "Personal, sunt dezamăgit de acest verdict. Cunosc dosarul şi ştiu cât de multe presiuni politice s-au făcut în construcţia sa. Sunt însă convins că domnul Năstase va face
30 Ianuarie 2012
  380
 0
De asemenea, au fost achitaţi şi Ioan Melinescu şi Ristea Priboi, pentru complicitate la fapte de corupţie. Într-un proces separat, în 15 decembrie 2011, un complet al instanţei supreme l-a achitat pe Adrian Năstase în dosarul "Mătuşa Tamara", în care a fost
30 Ianuarie 2012
  2753
 16
În acelaşi dosar, Irina Jianu a fost condamnată la şase de închisoare şi cinci ani de interzicere a unor drepturi. Decizia poate fi contestată la Completul de cinci judecători al ICCJ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a încheiat în 9 ianuarie cercetarea
26 Ianuarie 2012
  548
 173
Rizea susţine că ANI este o armă politică, după ce acuzaţiile ANI la adresa sa au fost infirmate de o decizie a Curţii de Apel Constanţa. "Am fost acuzat în repetate rânduri de fraudă, fără nicio dovadă concludentă, aspect care prin decizia instanţei de care am luat act
25 Ianuarie 2012
  453
 9
1.800 de persoane, cu vârste de peste 18 ani, au răspuns la întrebări cu privire la aşteptările de la 2012, dar şi despre problemele din Capitală care ar trebui rezolvate cât mai curând. Iată câteva din rezultatele acestor sondaje: La început de Nou
23 Ianuarie 2012
  633
 2
"Cu privire la acuzaţia de favorizare a infractorului în legătură directă cu o infracţiune de corupţie, Curtea reţine, de asemenea, că există date din care rezultă că inculpatul Betelie Mihai, în baza informaţiei cu caracter clasificat «Strict Secret» privind
22 Ianuarie 2012
  3405
 3
Domeniile de lucru sunt geopolitica şi geoeconomia, strategiile politice şi marketingul electoral, relaţiile internaţionale şi studiile de securitate. Lunar, GeoPol va da publicităţii rapoarte, analize şi sondaje de opinie focalizate preponderent pe evoluţiile din România, R.
22 Ianuarie 2012
  1016
 120
Bogdan Grigorescu, se­­cretar general în instituŢia condusă de Andrei Chiliman, Şi prim-procurorul Parchetului Sectorului 4, Mihai Betelie, au fost reŢinuŢi de procurorii DNA Şi duŞi în faŢa magistraŢilor CurŢii de Apel BucureŞti cu propunere de arestare preventivă.
ALTE ARTICOLE DIN ACTUALITATE
 
disclaimer.jpg
Inapoi
536663-video-pitzi-talent-vanghleie-jr.jpg
535395-rocsana-marcu.jpg
534228-dinu-damaschin.jpg
530840-mihaela-radulescu.jpg
527545-amanta-copos.jpg
527178-maria-dinulescu.jpg
522857-constantin-zotta.jpg
521506-video-geneva.jpg
519090-video-varciu.jpg
Inainte
OFERTE RECOMANDATE
Tei , SC: 103 mp, 3 cam.
Titan , SU: 32 mp, 1 cam.

Oficial finlandez, surprins holbându-se fără jenă în decolteul prinţesei Mary a Danemarcei (VIDEO)

Incidentul s-a petrecut în timpul unui dineu oficial oferit săptămâna trecută, la Amalienborg Palace din Copenhaga, de ...

banner-dana-dorian-300-PX.jpg
horoscop zilnic
berbec taur gemeni rac
leu fecioara balanta scorpion
sagetator capricorn varsator pesti
Energy Holding
Meteo cancan
starea vremii
termometru
°C
min:°
max:°
Temperatura: °
Presiune: mmhg
Umiditate: %
Vant: kph
zein.jpg
LOTO
19 feb 2012
Loto 6/49:
16
34
3
12
28
15
5.672.404,70
Noroc:
7
7
1
2
8
0
8
396.011,30
Loto 5/40:
31
1
40
36
11
19
73.225,92
Joker:
28
37
34
33
6
+
14
4.250.583,90
Noroc Plus:
8
8
4
7
8
1
12.441,92
Super Noroc:
9
1
8
5
6
5
9.358,87
CANCAN Alege 6/49
CANCAN Alege 5/40
?
?
?
?
?
?
Genereaza
Super 8
Super 8
Regie: J.J. Abrams.
Cu: Amanda Michalka, Elle Fanning, Kyle Chandler, Ron Eldard, Noah Emmerich, Joel Courtney, Gabriel Basso.
Larry Crowne
Larry Crowne
Regie: Tom Hanks.
Cu: Julia Roberts, Tom Hanks, Bryan Cranston, Wilmer Valderrama, Nia Vardalos, Taraji P. Henson, Cedric the Entertainer.
Zookeeper
Zookeeper
Regie: Frank Coraci.
Cu: Rosario Dawson, Kevin James, Leslie Bibb, Ken Jeong, Donnie Wahlberg, Joe Rogan, Nicholas Turturro.
mica_publicitate.jpg
RSS
facebook
twitter
HI5
newsletter
Aboneaza-te la newsletter!
22 Februarie 2012
Miercuri
EUR
4,3602
GBP
5,1815
USD
3,2954