Alexandru Ciucu i-a daruit Regelui Mihai un ziar din 1916

Alexandru Ciucu i-a daruit Regelui Mihai, cu ocazia aniversarii a 90 de ani de viata, un cadou inedit: o editie speciala din 1916 a ziarului francez "Le Petit Journal" dedicata in intregime istoriei familiei Regale a Romaniei de la acea vreme.

Ziarul a fost castigat de Ciucu la o licitatie si i-a fost trimis Regelui Mihai prin curierat, inserat intr-o mapa de piele speciala. Mapa a fost realizata de Dan Coma, este personalizata cu coroana regala pe coperta si contine un mesaj al lui Alexandru Ciucu inscriptionat cu auriu: "La multi ani, Majestate!".

Coperta ziarului ii prezinta pe Regele Ferdinand si pe Regina Maria si a fost lansat pe piata duminica, 16 septembrie 1916. Publicatia cuprinde informatii si ilustratii despre familia regala a Romaniei, precum si date importante din istoria tarii.Alexandru Ciucu a avut prilejul zilele trecute de a participa atat la dineul de la Ateneul Roman, cat si la discursul Regelui Mihai din Parlamentul Romaniei.

"Consider un mare privilegiu oportunitatea de a putea fi prezent la desfasurarea unui eveniment istoric de talia celui din 25 octombrie 2011, aceasta zi avand o tripla conotatie: Majestatea Sa Regele Mihai implineste 90 de ani, ia pentru prima data cuvantul in fata parlamentului in calitate de rege, si tot pe 25 octombrie este si ziua Armatei Romane", declara Ciucu la inceputul acestei saptamani..

Alexandru Ciucu este o prezenta obisnuita in cadrul evenimentelor la care participa membrii familiei regale.La celebra nunta a Printului Albert de Monaco designerul, detinatorul singurului atelier de costume masculine Premium din Romania, i-a realizat Principelui Radu cate o tinuta eleganta pentru fiecare eveniment inclus in suita de momente speciale ale nuntii regale.

Toate creatiile au fost in intregime create si executate in Atelierul de Inalta Croitorie Alexandru Ciucu intocmai dupa rigorile impuse de participarea la o astfel de ceremonie.



Share On Facebook