CONECT CANCAN
Cancan Facebook Cancan Twitter
Alege alta editie: 

Arhiva

Filtreaza stirile:
 
8 Ianuarie 2011
Aproximativ 23.500 de case din Capitală au fost scoase la vânzare de-a lungul anului trecut, potrivit datelor furnizate de portalul anunturiparticulari.ro. Cum în Bucureşti există circa 900.000 de locuinţe, un calcul simplu arată că în fiecare scară de bloc,cu zece etaje
  2535
 6
8 Ianuarie 2011
  1652
 4
Categoria "3" de ouă este specifică găinilor crescute în baterii sau "iadul păsărilor", după cum susţin reprezentanţii Vier Pfoten. "Bateriile sunt cuşti foarte mici unde fiecare găină are un spaţiu vital de numai 550 cm², adică mai puţin decât suprafaţa unei coli de
5 Decembrie 2010
  3724
 3
Miercuri seară, cu câteva minute înainte de ora 23.00, eram în tren. A doua zi, la 07.45, ar fi trebuit să ajung în gara Burdujeni, Suceava. Ar fi trebuit, pentru că aveam să ajung abia pe la ora 18.00. Am fost, pentru aproximativ zece ore, prizonier în tren. Eu
28 Noiembrie 2010
  5617
 4
Suntem prima ţară din lume care a început folosirea în agricultură a unui compus chimic pe bază de initium, un ingredient activ din noua clasă a substanţelor chimice impuse de "Codex Alimentarius", un compendium de norme alimentare. Produsele furnizate de compania germană BASF
14 Noiembrie 2010
  2917
 4
De o imagine mai puţin obişnuită au avut parte, zilele trecute, locuitorii Capitalei care au avut drum în zona Ştefan cel Mare. Ei au remarcat, într-o staţie de tramvai, un preot care, în timp ce nu mai contenea să vorbească la telefonul mobil, sprijinea o cruce imensă din
13 Noiembrie 2010
  414
 0
Organizatorii au pregătit un spectacol de lumini pe faţada Ateneului, ce va fi urmat de momentul iluminării în albastru deschis. Această culoare reprezintă culoarea speranţei şi a Naţiunilor Unite. Evenimentul va fi prezentat de Toni Grecu, iar printre invitaţi vor fi persoane
13 Noiembrie 2010
  1369
 0
Anunţul a fost făcut de către Marius Savu, directorul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), care a declarat că personalul instituţiei va fi transferat către alte clinici din Capitală. "Spitalul trebuie închis. Este retrocedat familiei Mociorniţa de
13 Noiembrie 2010
  814
 0
Evenimentul va cuprinde mai multe momente de pantomimă, iar de la ora 19.00, actorii Teatrului Masca vor pune în scenă "Actorul", la sediul de pe bd. Uverturii nr. 70-72, cu ocazia Zilei Internaţionale a Mimului. "Pierrot Lunatecul", în regia şi după scenariul lui Mihai Mălaimare,
11 Noiembrie 2010
  1544
 0
Proiectul intitulat "Caruta cu Paiate" a fost realizat de sculptorul Ion Bolborea. Artistul spera ca lucrarile sa fie montate pana pe 15 decembrie, dar este sceptic, din cauza avizelor pe care trebuie sa le mai obtina. O alta nemultumire a acestuia este caracterul "provizoriu" al amplasamentului,
28 Octombrie 2010
  2701
 2
În 1852, high-liferii romani nu stateau la cafenele de fite din Dorobanti, ci isi invarteau bastoanele pe Podul Mogosoaiei (actuala Calea Victoriei) si se distrau "La doi frati, Anton si Vasile Capsa", numele sub care a inceput istoria celebrei case. Cofetaria celor doi frati i-a facut pe
 
disclaimer.jpg
Inapoi
573795-gabi-firea.jpg
573312-zoli.jpg
573014-paleologu.jpg
572571-trica.jpg
571089-video-edy-stancu.jpg
570628-magda-catone.jpg
570287-mitica-popescu.jpg
567997-costi-ionita-si-kat-de-luna.jpg
567459-video-srdjan-luchin-si-dan-alexa.jpg
Inainte

ZIUA CÂND A MURIT IISUS: Data exactă a CRUCIFICĂRII ...

  Oamenii de ştiinţă au verificat datele seismice, geologice şi astrale existente din acea perioadă pentru a afla ...

horoscop zilnic
berbec taur gemeni rac
leu fecioara balanta scorpion
sagetator capricorn varsator pesti
2.jpg
Super 8
Super 8
Regie: J.J. Abrams.
Cu: Amanda Michalka, Elle Fanning, Kyle Chandler, Ron Eldard, Noah Emmerich, Joel Courtney, Gabriel Basso.
Larry Crowne
Larry Crowne
Regie: Tom Hanks.
Cu: Julia Roberts, Tom Hanks, Bryan Cranston, Wilmer Valderrama, Nia Vardalos, Taraji P. Henson, Cedric the Entertainer.
Zookeeper
Zookeeper
Regie: Frank Coraci.
Cu: Rosario Dawson, Kevin James, Leslie Bibb, Ken Jeong, Donnie Wahlberg, Joe Rogan, Nicholas Turturro.
Meteo cancan
starea vremii
termometru
14°C
min:14°
max:22°
Temperatura: 14°
Presiune: 1015.92 mmhg
Umiditate: 94 %
Vant: 14 kph
RSS
facebook
twitter
HI5
newsletter
Aboneaza-te la newsletter!
LOTO
24 mai 2012
Loto 6/49:
11
2
9
10
38
12
6.863.606,39
Noroc:
1
3
3
0
5
6
0
837.330,72
Loto 5/40:
21
14
34
7
19
18
141.313,60
Joker:
29
6
38
43
34
+
6
7.012.604,11
Noroc Plus:
1
1
5
5
9
9
121.424,35
Super Noroc:
8
5
0
3
7
1
72.037,89
CANCAN Alege 6/49
CANCAN Alege 5/40
?
?
?
?
?
?
Genereaza
mica_publicitate.jpg
25 Mai 2012
Vineri
EUR
4,4646
GBP
5,5585
USD
3,5492