CONECT CANCAN
Cancan Facebook Cancan Twitter
Alege alta editie: 

Arhiva

Filtreaza stirile:
 
12 Iunie 2010
  5623
 8
La numai 16 ani, fiica Danei Săvuică, Julie, s-a lansat pe piaţa muzicală odată cu apariţia piesei "Party like an animal". Deşi a declarat răspicat că nu se va ocupa de managementul fiicei ei, lăsând acest lucru pe mâna unor profesionişti, iată că Dana nu este încă
3 Iunie 2010
  5249
 2
Superstiţioasă din fire, cântăreaţa nu a cumpărat nimic pentru noul membru al familiei. Deşi i-a ales deja numele, împreună cu iubitul ei, Cătălin, Giulia nu vrea să îl facă cunoscut până nu îşi va ţine copilaşul în braţe. Despre sarcină,
30 Mai 2010
  5003
 4
Cu ocazia vizitei unui amic din SUA, Mihai a organizat o ieşire ca-ntre prieteni la o terasă din centrul vechi al Capitalei. Şi cum se consideră băieţi cărora nu le stă bine singuri, ei au apelat imediat la două fete care să îi însoţească. Una dintre ele s-a nimerit a
28 Mai 2010
  922
 0
Pentru că artistul va concerta pe data de 2 iunie în cadrul Zone Arena din Bucureşti, pregătirile au intrat deja în linie dreaptă, zilele acestea urmând a se pune la punct ultimele detalii. Aflându-se în turneul "Never Ending Tour" de mai bine de 21 de ani, zona
27 Mai 2010
  3865
 2
Paparazii CANCAN au zărit-o pe Elena Gheorghe relaxându-se la o terasă din centrul vechi al Capitalei, alături de iubitul ei şi câteva prietene. Cu această ocazie, ei au vrut să afle părerea ei despre melodia care ne va reprezenta anul acesta la Eurovision ("Playing with
25 Mai 2010
  1984
 4
Pentru că numărul studenţilor care s-au înscris în ultima vreme a fost copleşitor, Teo Trandafir, Sandra Stoicescu şI Mihaela Călin au trebuit să-şi ia ajutoare. Printre acestea Corina Dănilă, care a început să prea nu cu mult itmp în urmă, iar acum Dan Negru şi
21 Mai 2010
  545
 1
Gest. Trupele Taxi si Popas Band vor sustine vineri, 21 mai, in Hard Rock Cafe, un concert umanitar pentru Iolanda Pascu. Mama a doi copii, ea a fost diagnosticata cu mase tumorale intracraniene, la sfârsitul lunii aprilie. Deoarece boala evolueaza rapid, costul intregului tratament se ridica
21 Mai 2010
  749
 0
Astfel, biletul a ajuns să coste 85 RON! Acestă categorie de bilete va fi disponibilă săptămâna viitoare, în condiţii speciale: doar pentru studenţi pe baza carnetului sau a legitimaţiei, doar într-o singură zi (joi, 27 mai), într-un interval orar fix (16:00 -
17 Mai 2010
  2784
 2
Paparazzii CANCAN l-au fotografiat pe cântăreţul care întreţine atmosfera la emisiunea "Răi da' buni" chiar în momentul în care ajungea pe terasa unui restaurant cu specific turcesc din zona centrală a Capitalei. Însoţit de o brunetă pe care a prezentat-o ca
13 Mai 2010
  3270
 2
Proaspătă mămică, Maria Coman se simte solidară cu celelalte femei cu copii din România, afectate de decizia Guvernului de a reduce indemnizaţia de maternitate. De aceea, printr-un articol publicat de ştiristă pe blogul ei personal, aceasta le cheamă pe nemulţumite la un miting,
 
disclaimer.jpg
Inapoi
530840-mihaela-radulescu.jpg
527545-amanta-copos.jpg
527178-maria-dinulescu.jpg
522857-constantin-zotta.jpg
521506-video-geneva.jpg
519090-video-varciu.jpg
517111-oana-roman.jpg
515921-esca.jpg
514686-stareta-cu-gemenii.jpg
Inainte

Se întorc ninsorile. Vezi prognoza meteo pentru următoarele zile

Ceaţă şi chiciură, în această dimineaţă, pe văi şi în zonele joase. Gerul persistă şi peste zi ...

banner-dana-dorian-300-PX.jpg
horoscop zilnic
berbec taur gemeni rac
leu fecioara balanta scorpion
sagetator capricorn varsator pesti
Energy Holding
Meteo cancan
starea vremii
termometru
°C
min:°
max:°
Temperatura: °
Presiune: mmhg
Umiditate: %
Vant: kph
LOTO
9 feb 2012
Loto 6/49:
38
41
45
44
8
34
4.114.285
Noroc:
7
3
1
3
2
0
4
337.994
Loto 5/40:
18
19
15
10
21
9
44.969
Joker:
23
39
11
1
22
+
19
3.954.315
Noroc Plus:
0
7
4
0
6
3
126.773
Super Noroc:
4
0
1
9
9
4
2.152
CANCAN Alege 6/49
CANCAN Alege 5/40
?
?
?
?
?
?
Genereaza
zein.jpg
mica_publicitate.jpg
RSS
facebook
twitter
HI5
newsletter
Aboneaza-te la newsletter!
Super 8
Super 8
Regie: J.J. Abrams.
Cu: Amanda Michalka, Elle Fanning, Kyle Chandler, Ron Eldard, Noah Emmerich, Joel Courtney, Gabriel Basso.
Larry Crowne
Larry Crowne
Regie: Tom Hanks.
Cu: Julia Roberts, Tom Hanks, Bryan Cranston, Wilmer Valderrama, Nia Vardalos, Taraji P. Henson, Cedric the Entertainer.
Zookeeper
Zookeeper
Regie: Frank Coraci.
Cu: Rosario Dawson, Kevin James, Leslie Bibb, Ken Jeong, Donnie Wahlberg, Joe Rogan, Nicholas Turturro.
9 Februarie 2012
Joi
EUR
4,3554
GBP
5,1952
USD
3,2813