CONECT CANCAN
Cancan Facebook Cancan Twitter
Alege alta editie: 

Arhiva

Filtreaza stirile:
 
1 Ianuarie 2009
  66714
 51
Giovani Becali a ajuns la clubul de fite in jurul orei 2.00, impreuna cu mai multi prieteni de-ai sai. Chiar daca proprietarul locatiei a venit personal si i-a explicat ca toti cei prezenti au rezervari facute cu mai bine de o luna in urma, ba chiar i-a gasit o masa pe care o putea ocupa, omul de
31 Decembrie 2009
  2818
 2
Smecher Olaroiu asta! Dupa ce si-a varsat nervii pe arabi, cand a dat de pamant cu tricoul pe care era imprimat chipul printului, antrenor fiind atunci la Al Hilal, s-a combinat tot cu arabii, cei de la Al Saad, din Quatar. Omul nu are si nici nu cred ca a avut vreo clipa remuscari. Viata merge
29 Decembrie 2009
  2949
 1
Pentru Dan Petrescu, ziua de ieri a fost una foarte dificila. S-a despartit de Unirea Urziceni, echipa la care a obtinut cele mai mari performante, si de Mihai Stoica, pe care se parea ca-l va avea colaborator permanent. Pentru a scapa de emotiile acumulate de cele doua rupturi, Bursucul s-a
28 Decembrie 2009
  6890
 0
Dupa ce Dan Petrescu a anuntat ca astazi isi va rezilia contractul cu gruparea ialomiteana, managerul Unirii, Mihai Stoica, si patronul Mitica Bucsaru au strans randurile si s-au reunit in clubul Bamboo. Daca Meme a venit alaturi de sotie si de fiica sa Teodora, bossul campioanei a surprins,
25 Decembrie 2009
  12566
 7
In Ajun de Craciun, Mitea si-a scos iubita intr-un club de fite din Bucuresti alaturi de alti prieteni de-ai jucatorului din Pantelimon. Surpriza insa, atmosfera la masa lui Nicky a fost una destul de apasatoare, iar cei doi au schimbat maxim 3-4 replici toata noaptea. Mitea a stat la palavre cu
25 Decembrie 2009
  5429
 1
Mult mai experimentat si fara a avea patima noptilor pierdute, dinamovistul are puse deoparte in banca resurse stranse de-a lungul carierei. Fotbalistul a fost surprins zilele trecute de catre paparazzii Cancan alaturi de fiul sau, Matias, cand parasea incinta unei banci din Capitala de unde a
19 Decembrie 2009
  9902
 9
De organizarea petrecerii s-a ocupat chiar sarbatorita, ajutata indeosebi de catre sotul ei, Laurentiu Reghecampf. Printre invitati s-au numarat Miron Cozma cu sotia, Mihaela Borcea, Oana Roman, Penescu junior, Mircea Bornescu, dar si atractia serii, omul leopard, patronul unei firme de paza din
4 August 2009
  10774
 3
PLAN. Alexandra se pregateste pentru evenimentul de la sfarsitul lunii, unde va fi probabil insotita si de catre iubitul ei, Armand Dintre mii de participante, Alexandra Enachescu a fost aleasa in primele 100, urmand sa se lupte in continuare pentru un pictorial de vis in celebra revista
31 Iulie 2009
  50613
 27
SITUATIE. Andrei Penescu a sosit in Bucuresti, dar la intrare l-a apucat setea, asa ca se duce glont sa-si ia de baut AMABILI. Angajatii benzinariei il coordoneaza pe tanarul sofer PALNIE. E asa de insetat incat goleste unul dintre cele doua bidoane de apa
28 Iulie 2009
  22694
 8
DEZAMAGIT. Cristi Tanase spera ca ieri lucrurile sa se rezolve intre cele doua cluburi si sa fie declarat fotbalistul Stelei OBOSIT. Gigi Becali a uitat de intalnirea pe care o avea programata cu patronul pitestenilor din cauza jocurilor de noroc Dupa 13 ore de joc in
 
disclaimer.jpg
Inapoi
573795-gabi-firea.jpg
573312-zoli.jpg
573014-paleologu.jpg
572571-trica.jpg
571089-video-edy-stancu.jpg
570628-magda-catone.jpg
570287-mitica-popescu.jpg
567997-costi-ionita-si-kat-de-luna.jpg
567459-video-srdjan-luchin-si-dan-alexa.jpg
Inainte

ZIUA CÂND A MURIT IISUS: Data exactă a CRUCIFICĂRII ...

  Oamenii de ştiinţă au verificat datele seismice, geologice şi astrale existente din acea perioadă pentru a afla ...

horoscop zilnic
berbec taur gemeni rac
leu fecioara balanta scorpion
sagetator capricorn varsator pesti
2.jpg
Super 8
Super 8
Regie: J.J. Abrams.
Cu: Amanda Michalka, Elle Fanning, Kyle Chandler, Ron Eldard, Noah Emmerich, Joel Courtney, Gabriel Basso.
Larry Crowne
Larry Crowne
Regie: Tom Hanks.
Cu: Julia Roberts, Tom Hanks, Bryan Cranston, Wilmer Valderrama, Nia Vardalos, Taraji P. Henson, Cedric the Entertainer.
Zookeeper
Zookeeper
Regie: Frank Coraci.
Cu: Rosario Dawson, Kevin James, Leslie Bibb, Ken Jeong, Donnie Wahlberg, Joe Rogan, Nicholas Turturro.
Meteo cancan
starea vremii
termometru
14°C
min:14°
max:22°
Temperatura: 14°
Presiune: 1015.92 mmhg
Umiditate: 94 %
Vant: 14 kph
RSS
facebook
twitter
HI5
newsletter
Aboneaza-te la newsletter!
LOTO
24 mai 2012
Loto 6/49:
11
2
9
10
38
12
6.863.606,39
Noroc:
1
3
3
0
5
6
0
837.330,72
Loto 5/40:
21
14
34
7
19
18
141.313,60
Joker:
29
6
38
43
34
+
6
7.012.604,11
Noroc Plus:
1
1
5
5
9
9
121.424,35
Super Noroc:
8
5
0
3
7
1
72.037,89
CANCAN Alege 6/49
CANCAN Alege 5/40
?
?
?
?
?
?
Genereaza
mica_publicitate.jpg
25 Mai 2012
Vineri
EUR
4,4646
GBP
5,5585
USD
3,5492