CONECT CANCAN
Cancan Facebook Cancan Twitter
Alege alta editie: 

Arhiva

Filtreaza stirile:
 
13 Noiembrie 2010
  4578
 6
Syos, cel mai nou şi inedit proiect de pe piaţa muzicală românească, a redeschis clubul Bamboo. Este vorba despre un robot de 2,5 metri dotat cu un sistem de lasere, leduri şi efecte pirotehnice, care a făcut un show incendiar, la propriu, suspendat de plafonul clubului, şi un DJ
7 Noiembrie 2010
  8779
 4
Pe timp de criză, Daniela Crudu îşi câştigă banii foarte uşor. Patronii din provincie, speriaţi de reducerea numărului clienţilor, caută fel de fel de mijloace pentru a-i aduce din nou în cluburile lor. Şi, se pare, au descoperit că Daniela este un stimulent de
30 Octombrie 2010
  2344
 3
În urmă cu două zile, s-a lansat în România Madonna Machine, aparatul cu care Madonna însăşi scapă pe riduri. Evenimentul a fost suţinut de Michelle, terapeuta personală a divei, care a ales ca loc al prezentării Miko Beauty Center. Aceasta a făcut o
23 Octombrie 2010
  41202
 21
Până la finele anului acesta, Bianca Drăguşanu îşi va dezvălui din nou trupul în paginile celei mai cunoscute reviste pentru bărbaţi din România. Negocierile între asistenta lui Capatos şi conducerea publicaţiei au durat săptămâni la rând,
15 August 2010
  7460
 4
Maria Marinescu poartă ţinute largi şi extrem de lejere. De când s-a încălzit însă, acestea au devenit parcă şi mai largi, şi mai lejere. Iar pentru un plus de confort Maria a decis să înlăture, măcar parţial, lenjeria intimă. Ca să se simtă puţin mai
14 August 2010
  5712
 4
Loredana Groza a descoperit un alt fel de accesorii. Deşi pare mai degrabă genul femeii îndrăgostite de diamante, vedeta a dat o şansă... coralilor. Aflată în vacanţă în Croaţia, Loredana a rămas uimită câte bijuterii frumoase se pot face din aceştia şi, fără
11 Iulie 2010
  4542
 3
Deşi afară ploua mocăneşte, Anna Lesko şi-a luat inima în dinţi, s-a blindat cu o umbrelă şi a mers la farmacie să-şi cumpere loţiuni cu protecţie solară. Probabil că, sătulă de timp urât, cântăreaţa a decis să facă tot ce trebuie pentru a fi pregătită
8 Iulie 2010
  18695
 18
După doar câteva luni petrecute la cârma emisiunilor „Întâlnire pe 2" şi ,,Întâlnire la malul mării" de la TVR 2, alături de Dalia Puşcă, Cosmina Păsărin a fost concediată pe nepusă masă. Prestaţia ei în cluburi în calitate de MC
29 Iunie 2010
  693
 0
Competiție. Artiștii nominalizați la cele 14 categorii ale galei Romania Music Awards, organizată de Music Channel, au reușit să adune deja peste 260.000 de voturi, un record în istoria premiilor. Aceștia mai pot fi votați până sâmbătă, 10 iulie 2010, urmând ca
26 Iunie 2010
  11044
 4
Îngrijorată puţin de soarta ei în cadrul viitorului sezon de Cronică, dat fiind faptul că Oana, colega ei, se pregăteşte să devină mamă, Delia trage tare să fie în formă. Merge zilnic la sala, are grijă de ce şi cum mănâncă şi mai nou vrea să se epileaze
 
disclaimer.jpg
Inapoi
530840-mihaela-radulescu.jpg
527545-amanta-copos.jpg
527178-maria-dinulescu.jpg
522857-constantin-zotta.jpg
521506-video-geneva.jpg
519090-video-varciu.jpg
517111-oana-roman.jpg
515921-esca.jpg
514686-stareta-cu-gemenii.jpg
Inainte

Se întorc ninsorile. Vezi prognoza meteo pentru următoarele zile

Ceaţă şi chiciură, în această dimineaţă, pe văi şi în zonele joase. Gerul persistă şi peste zi ...

banner-dana-dorian-300-PX.jpg
horoscop zilnic
berbec taur gemeni rac
leu fecioara balanta scorpion
sagetator capricorn varsator pesti
Energy Holding
Meteo cancan
starea vremii
termometru
°C
min:°
max:°
Temperatura: °
Presiune: mmhg
Umiditate: %
Vant: kph
LOTO
9 feb 2012
Loto 6/49:
38
41
45
44
8
34
4.114.285
Noroc:
7
3
1
3
2
0
4
337.994
Loto 5/40:
18
19
15
10
21
9
44.969
Joker:
23
39
11
1
22
+
19
3.954.315
Noroc Plus:
0
7
4
0
6
3
126.773
Super Noroc:
4
0
1
9
9
4
2.152
CANCAN Alege 6/49
CANCAN Alege 5/40
?
?
?
?
?
?
Genereaza
zein.jpg
mica_publicitate.jpg
RSS
facebook
twitter
HI5
newsletter
Aboneaza-te la newsletter!
Super 8
Super 8
Regie: J.J. Abrams.
Cu: Amanda Michalka, Elle Fanning, Kyle Chandler, Ron Eldard, Noah Emmerich, Joel Courtney, Gabriel Basso.
Larry Crowne
Larry Crowne
Regie: Tom Hanks.
Cu: Julia Roberts, Tom Hanks, Bryan Cranston, Wilmer Valderrama, Nia Vardalos, Taraji P. Henson, Cedric the Entertainer.
Zookeeper
Zookeeper
Regie: Frank Coraci.
Cu: Rosario Dawson, Kevin James, Leslie Bibb, Ken Jeong, Donnie Wahlberg, Joe Rogan, Nicholas Turturro.
9 Februarie 2012
Joi
EUR
4,3554
GBP
5,1952
USD
3,2813