CONECT CANCAN
Cancan Facebook Cancan Twitter
Alege alta editie: 

Arhiva

Filtreaza stirile:
 
18 Noiembrie 2011
Ambii combatanţi au lipsit, vineri, la primul termen de judecată al procesului deschis de Pepe la Judecătoria Sectorului 1, astfel că magistraţii s-au văzut nevoiţi să fixeze un nou termen de judecată, în luna decembrie. Înfăţişarea este necesară şi pentru ca Pepe să-şi
  2358
 2
23 August 2011
  3386
 4
Mădălina şi-a schimbat şi numărul de telefon ca să nu mai primească telefoane de ameninţare din partea fostului ei iubit, Dănuţ Spoitoru, şi a prietenilor lui. "Sper să încep o viaţă nouă, mi-am schimbat şi numărul de telefon. Acum că mi-am schimbat culoarea părului, sper
10 August 2011
  795
 0
"A fost cineva care a ştiut exact că aveam genţile noastre cu haine pe bancheta din spate a maşinii şi nici nu s-au uitat în ele. Au avut pont sută la sută, altfel nu se poate, cineva care a ştiut asta", a spus Ghigeanu. Acesta a povestit că a tras pe prima bandă în momentul
25 Iulie 2011
  1014
 0
Breivik spunea, în manifestul său, că va încerca să ia legătura cu celulele "8a" şi "8b". Judecătorul care l-a audiat pe atacator a decis ca acesta să fie ţinut în arest preventiv timp de opt săptămâni. Jumătate din această perioadă de detenţie, adică
29 Iunie 2011
  506
 0
Astfel, el s-a urcat pe un stâlp de 100 de metri şi a ameninţat că se aruncă în semn de protest pentru bătaia primită. Bărbatul a fost convins să coboare de iubita lui. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz, iar tânărul urmează să fie supus unei
19 Iunie 2011
  492
 1
NATO nu a furnizat date despre numărul morţilor şi al răniţilor, dar oficialii libieni susţin că cinci persoane şi-au pierdut viaţa în urma atacului, scrie EVZ.ro. Trupele NATO încercau de câteva săptămâni să prevină moartea civililor libieni şi atacau loialii
28 Mai 2011
  3297
 0
Ovidiu Buta a primit ameninţări cu moartea, însă acest lucru nu l-a speriat, ci a continuat să meargă mai departe. "Da, am fost ameninţat că o să fiu călcat cu maşina de vreo patru sau cinci ori, am fost ameninţat că o să-mi pierd nişte lucruri esenţiale, tăiate cu
27 Mai 2011
  1157
 2
Omul este supărat pentru că a fost anunţat de autorităţi că va fi evacuat şi a decis să protesteze pentru a nu fi dat afară din casă. Zona respectivă este recunoscută ca una cu multe probleme de acest gen. Bărbatul a cerut în schimbul apartamentului său 300 de metri
21 Aprilie 2011
  847
 0
"Din punctul nostru de vedere, este soluţia rezonabilă, justă. A durat ceva, dar a meritat să stăm până acum", a declarat Cristian Sîrbu, avocatul lui Vîntu, după aflarea deciziei, conform realitatea.net. Sorin Ovidiu Vîntu a primit miercuri, 20 aprilie, ora
4 Aprilie 2011
  19246
 49
În emailul respectiv se poate vedea clar că Irinel a anunţat-o pe Moni că-i va distruge imaginea de mamă şi că va face demersuri pentru ca ea să-şi piardă dreptul la muncă dar şi rezidenţa în SUA.
 
disclaimer.jpg
Inapoi
573795-gabi-firea.jpg
573312-zoli.jpg
573014-paleologu.jpg
572571-trica.jpg
571089-video-edy-stancu.jpg
570628-magda-catone.jpg
570287-mitica-popescu.jpg
567997-costi-ionita-si-kat-de-luna.jpg
567459-video-srdjan-luchin-si-dan-alexa.jpg
Inainte

ZIUA CÂND A MURIT IISUS: Data exactă a CRUCIFICĂRII ...

  Oamenii de ştiinţă au verificat datele seismice, geologice şi astrale existente din acea perioadă pentru a afla ...

horoscop zilnic
berbec taur gemeni rac
leu fecioara balanta scorpion
sagetator capricorn varsator pesti
2.jpg
Super 8
Super 8
Regie: J.J. Abrams.
Cu: Amanda Michalka, Elle Fanning, Kyle Chandler, Ron Eldard, Noah Emmerich, Joel Courtney, Gabriel Basso.
Larry Crowne
Larry Crowne
Regie: Tom Hanks.
Cu: Julia Roberts, Tom Hanks, Bryan Cranston, Wilmer Valderrama, Nia Vardalos, Taraji P. Henson, Cedric the Entertainer.
Zookeeper
Zookeeper
Regie: Frank Coraci.
Cu: Rosario Dawson, Kevin James, Leslie Bibb, Ken Jeong, Donnie Wahlberg, Joe Rogan, Nicholas Turturro.
Meteo cancan
starea vremii
termometru
14°C
min:14°
max:22°
Temperatura: 14°
Presiune: 1015.92 mmhg
Umiditate: 94 %
Vant: 14 kph
RSS
facebook
twitter
HI5
newsletter
Aboneaza-te la newsletter!
LOTO
24 mai 2012
Loto 6/49:
11
2
9
10
38
12
6.863.606,39
Noroc:
1
3
3
0
5
6
0
837.330,72
Loto 5/40:
21
14
34
7
19
18
141.313,60
Joker:
29
6
38
43
34
+
6
7.012.604,11
Noroc Plus:
1
1
5
5
9
9
121.424,35
Super Noroc:
8
5
0
3
7
1
72.037,89
CANCAN Alege 6/49
CANCAN Alege 5/40
?
?
?
?
?
?
Genereaza
mica_publicitate.jpg
25 Mai 2012
Vineri
EUR
4,4646
GBP
5,5585
USD
3,5492