CONECT CANCAN
Cancan Facebook Cancan Twitter
Alege alta editie: 

Arhiva

Filtreaza stirile:
 
18 Mai 2012
Potrivit poliţiştilor, accidentul s-a produs din vina şoferului care conducea taximetrul, pentru că în momentul în care a ieşit dintr-o parcare de pe Calea Victoriei, din Arad, nu s-a asigurat. Autoturismul a fost lovit de un camion condus regulamentar, iar în urma
  326
 0
11 Octombrie 2011
  8338
 0
Chiar daca in urma cu doi ani vorbea din ce in ce mai des despre casatoria cu Andrei Bitang, Silvia Stroescu nu se mai gandeste acum la relatia cu fiul fostei sale antrenoare. Faptul ca baiatul si-a schimbat optiunile in lumea gimnasticii si a inceput sa iasa acum cu Sandra Izbasa, inca o fata care
7 Septembrie 2011
  5341
 12
Ştirista a povestit într-un interviu pentru site-ul startevo.com care sunt secretele reuşitei sale. "Am plecat dintr-un sat din Ardeal, care se numeşte Zarand, dintre Arad şi Oradea. Acolo mi-am petrecut primii patru ani din viaţă (m-au crescut bunicii). Oamenii aşteaptă în
25 August 2011
  350
 0
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, Sorina Ambruş, explozia a avut loc într-o casă de pe strada Octavian Goga din centrul municipiului, unde femeia în vârstă de 40 de ani monta o butelie şi a încercat să o
22 August 2011
  753
 0
Un bărbat i-a furat geanta de pe umăr şi a fugit. În ea se aflau 39.000 de lei, bani de pensii şi corespondenţă.
2 August 2011
  828
 0
Autorităţile din Arad au declarat că lucrările sunt realizate în măsură de 70%. În realitate, lucrurile nu stau chiar aşa. Chiar dacă sunt porţiuni unde asfaltul este gata, sunt şi tronsoane pe care se lucrează din plin. Lucrările la Arad-Timişoara sunt finanţate de un
16 Iulie 2011
  1589
 0
Pompierii şi echipajul SMURD au fost solicitaţi de urgenţă, prin 112, la intrarea în pădurea Ceala din Arad, unde un bărbat cuprins de flăcări a ieşit speriat dintr-un autoturism marca Opel. Doi martori au văzut întreaga scenă şi au oferit primul ajutor omului,
15 Iulie 2011
  570
 0
Incidentul a avut loc pe Calea Bodrogului, în apropiere de aeroportul din Arad, iar martorii afirmă că şoferul a tras pe dreapta, iar apoi cabina maşinii a luat brusc foc, ca şi cum ar fi fost incendiată cu combustibil. Conform martorilor, care au sunat imediat la 112 pentru a cere
14 Iulie 2011
  550
 1
Micuţul se juca în curtea casei când a căzut peste un disc în care se afla ulei încins pregătit pentru gătit. Medicii au anunţat Poliţia despre caz, pentru a se stabili dacă băieţelul a fost sau nu victima unui accident casnic. "Din primele cercetări efectuate s-a
10 Iulie 2011
  1658
 2
Accidentul a fost provocat de un tânăr de 28 de ani care rula cu motorul având viteză extrem de mare. El a trecut pe roşu şi a fost spulberat de o maşină. Şoferul maşinii nu a avut deloc timp să reacţioneze şi a intrat din plin în motociclist. Tânărul a murit pe
 
disclaimer.jpg
Inapoi
573795-gabi-firea.jpg
573312-zoli.jpg
573014-paleologu.jpg
572571-trica.jpg
571089-video-edy-stancu.jpg
570628-magda-catone.jpg
570287-mitica-popescu.jpg
567997-costi-ionita-si-kat-de-luna.jpg
567459-video-srdjan-luchin-si-dan-alexa.jpg
Inainte

ZIUA CÂND A MURIT IISUS: Data exactă a CRUCIFICĂRII ...

  Oamenii de ştiinţă au verificat datele seismice, geologice şi astrale existente din acea perioadă pentru a afla ...

horoscop zilnic
berbec taur gemeni rac
leu fecioara balanta scorpion
sagetator capricorn varsator pesti
2.jpg
Super 8
Super 8
Regie: J.J. Abrams.
Cu: Amanda Michalka, Elle Fanning, Kyle Chandler, Ron Eldard, Noah Emmerich, Joel Courtney, Gabriel Basso.
Larry Crowne
Larry Crowne
Regie: Tom Hanks.
Cu: Julia Roberts, Tom Hanks, Bryan Cranston, Wilmer Valderrama, Nia Vardalos, Taraji P. Henson, Cedric the Entertainer.
Zookeeper
Zookeeper
Regie: Frank Coraci.
Cu: Rosario Dawson, Kevin James, Leslie Bibb, Ken Jeong, Donnie Wahlberg, Joe Rogan, Nicholas Turturro.
Meteo cancan
starea vremii
termometru
°C
min:°
max:°
Temperatura: °
Presiune: mmhg
Umiditate: %
Vant: kph
RSS
facebook
twitter
HI5
newsletter
Aboneaza-te la newsletter!
LOTO
24 mai 2012
Loto 6/49:
11
2
9
10
38
12
6.863.606,39
Noroc:
1
3
3
0
5
6
0
837.330,72
Loto 5/40:
21
14
34
7
19
18
141.313,60
Joker:
29
6
38
43
34
+
6
7.012.604,11
Noroc Plus:
1
1
5
5
9
9
121.424,35
Super Noroc:
8
5
0
3
7
1
72.037,89
CANCAN Alege 6/49
CANCAN Alege 5/40
?
?
?
?
?
?
Genereaza
mica_publicitate.jpg
25 Mai 2012
Vineri
EUR
4,4646
GBP
5,5585
USD
3,5492