CONECT CANCAN
Cancan Facebook Cancan Twitter
Alege alta editie: 

Arhiva

Filtreaza stirile:
 
13 Martie 2012
Serkan Yaman este numele barbatului cu care Anca Neacsu a anuntat de curand ca urmeaza sa se casatoreasca. In urma cu doua zile, fosta sotie a turcului ne-a trimis pe adresa redactiei o scrisoare in care a inserat o serie de detalii halucinante. Aceasta o acuza pe cantareata ca i-a spart casa si ca
  27219
 31
9 Noiembrie 2011
  12236
 7
Acum câteva seri ei au fost surprinşi în timp ce luau masa în oraş. Au petrecut o oră într-un local, după care au plecat la braţ. S-au urcat în maşina actorului şi s-au îndreptat spre apartamentul Soranei. Acolo, surpriză, iubitul artistei a sosit exact
31 Iulie 2011
  362
 0
El va fi amplasat la intersecţia dintre strada Constantin Sathl şi Bulevardul Schitu Măgureanu. Ceremonia este organizată de Nunţiatura Apostolică care a motivat că evenimentul are loc în amintirea vizitei istorice pe care Ioan Paul al II-lea a avut-o în România în
28 Iunie 2011
  3224
 1
"Este o nouă modalitate de a mă exprima. Eu am ales să mă exprim prin modă. E un domeniu pe care vreau să îl explorez şi să îl dezvolt. Totul e îndreptat spre femei. Mi-am dorit să fie ţinute casual pe care le poţi purta la orice fel de eveniment. Materialele sunt aduse
10 Iunie 2011
  2171
 0
Vedeta de televiziune de la Prima Tv a mers în concediu cu câteva prietene pentru câteva zile. Andreea s-a răsfăţat la SPA şi s-a plimbat prin natură, a luat contact cu fel şi fel de animăluţe. Prezentatoarea emisiunii "Mi-s băiatul de la ţară" a postat pe Facebook
26 Mai 2011
  2851
 1
Artista şi iubitul ei, Răzvan Munteanu, au vizitat Hong Kong-ul, au mers în Thailanda şi Vietnam. Delia a postat pe contul său de pe site-ul de socializare poze recente din periplul său prin lume. Cântăreaţa a mărturisit că are mari bătăi de cap cu şopârlele care
21 Mai 2011
  2098
 0
Ianna spune că s-a amuzat foarte tare când a văzut accesoriile comercializate acolo. "Am intrat o singură dată într-un sex-shop şi m-am distrat teribil, am fost cu soţul meu şi cu un prieten şi ne-am amuzat de lucrurile pe care le-am găsit", a declarat Ianna în cadrul
18 Martie 2011
  3076
 4
"Pentru mine, provocator nu înseamnă să-ţi arăţi cât mai multă piele, ci să porţi un stil vestimentar care să-i determine pe ceilalţi să facă un pas înapoi. Asta am vrut să evidenţiem pe scenă, că femeile pot fi sexy şi fără agresivitate vestimentară", a
14 Septembrie 2010
  4204
 6
Mai multe imagini în care un patron supărat că este jefuit îi prinde pe hoţi, îi leagă bine şi apoi îi zdrobeşte cu bolovani au fost surprinse de un cameraman amator în plină zi, în mijlocul străzii. Tortura care le este aplicată celor doi infractori
5 Mai 2010
  1736
 1
Irina Nicolae plănuieşte ca până la sfârşitul acestei luni să scoată pe piaţă ultima carte din colecţia sa pentru cei mici, care se va numi "Dovlecel te învaţă calendarul naturii". "Învaţă cu Dovlecel" conţine deja trei cărţi deja lansate: "Colorează cu
 
disclaimer.jpg
OFERTE RECOMANDATE
Soseaua Nordului , SC: 192 mp, 4 cam.
Vitan , SC: 80 mp, 3 cam.
Popesti-Leordeni , SC: 210 mp
Inapoi
573795-gabi-firea.jpg
573312-zoli.jpg
573014-paleologu.jpg
572571-trica.jpg
571089-video-edy-stancu.jpg
570628-magda-catone.jpg
570287-mitica-popescu.jpg
567997-costi-ionita-si-kat-de-luna.jpg
567459-video-srdjan-luchin-si-dan-alexa.jpg
Inainte

ZIUA CÂND A MURIT IISUS: Data exactă a CRUCIFICĂRII ...

  Oamenii de ştiinţă au verificat datele seismice, geologice şi astrale existente din acea perioadă pentru a afla ...

horoscop zilnic
berbec taur gemeni rac
leu fecioara balanta scorpion
sagetator capricorn varsator pesti
2.jpg
Super 8
Super 8
Regie: J.J. Abrams.
Cu: Amanda Michalka, Elle Fanning, Kyle Chandler, Ron Eldard, Noah Emmerich, Joel Courtney, Gabriel Basso.
Larry Crowne
Larry Crowne
Regie: Tom Hanks.
Cu: Julia Roberts, Tom Hanks, Bryan Cranston, Wilmer Valderrama, Nia Vardalos, Taraji P. Henson, Cedric the Entertainer.
Zookeeper
Zookeeper
Regie: Frank Coraci.
Cu: Rosario Dawson, Kevin James, Leslie Bibb, Ken Jeong, Donnie Wahlberg, Joe Rogan, Nicholas Turturro.
Meteo cancan
starea vremii
termometru
13°C
min:13°
max:17°
Temperatura: 13°
Presiune: 1015.92 mmhg
Umiditate: 100 %
Vant: 13 kph
RSS
facebook
twitter
HI5
newsletter
Aboneaza-te la newsletter!
LOTO
24 mai 2012
Loto 6/49:
11
2
9
10
38
12
6.863.606,39
Noroc:
1
3
3
0
5
6
0
837.330,72
Loto 5/40:
21
14
34
7
19
18
141.313,60
Joker:
29
6
38
43
34
+
6
7.012.604,11
Noroc Plus:
1
1
5
5
9
9
121.424,35
Super Noroc:
8
5
0
3
7
1
72.037,89
CANCAN Alege 6/49
CANCAN Alege 5/40
?
?
?
?
?
?
Genereaza
mica_publicitate.jpg
25 Mai 2012
Vineri
EUR
4,4646
GBP
5,5585
USD
3,5492