CONECT CANCAN
Cancan Facebook Cancan Twitter
Alege alta editie: 

Arhiva

Filtreaza stirile:
 
4 Martie 2012
Actuala iubită a lui Mircea Badea a povestit că a intrat în depresie când s-a mutat cu familia la Moscova, tatăl ei fiind numit ataşat militar în capitala Rusiei, şi a început să mănânce fără măsură. "Am intrat la liceu, reusisem sa intru cu o medie mare,
  12379
 11
4 Februarie 2012
  3616
 6
Alin Oprea susţine că "mama Zina" suferă de o boală psihică nu de probleme cu dinţii aşa cum ea a declarat. Creatoarea de modă a suferit o depresie când i-a murit soţul, în urmă cu doi ani, şi se pare că de atunci nu şi-a mai revenit. "Mama Zina are o boală la
2 Noiembrie 2011
  2918
 2
Ultimul episod din acest serial va fi difuzat mâine, dar filmările s-au încheiat încă de acum două săptămâni, cu mult mai devreme decât fusese prevăzut iniţial. "Sunt în depresie de vreo două săptămâni, de când am terminat filmările", a
2 Octombrie 2011
  7840
 25
"Pe mine m-au pensionat în ziua în care am împlinit 64 de ani. Ca o măsea stricată, pe care o scoţi. Senzaţia e de şoc. Ca şi cum ai veni acasă şi ai găsi în patul tău, cu soţia ta, pe cel mai bun prieten. Adică ţi s-a ocupat locul de către oamenii pe care i-ai
9 August 2011
  4143
 3
Soţia lui Mister, Silvia, a vorbit într-un interviu, despre starea de sănătate a fostului fotbalist şi spune că cei de la Dinamo s-au purtat foarte urât cu Dinu, în ciuda performanţelor sale la club. "Supărările şi depresia lui au început după demiterea de la
16 Iunie 2011
  362
 0
Rezultatele "chestionarelor depresiei" aplicate de psihologi arată că 6% dintre adolescenţii din Târgu Jiu se gândesc serios la sinucidere, iar 500 de elevi din 8.000 prezintă forme de depresie. Din cauză că rezultatele testelor au venit după finalul anului şcolar, cei 500 de
12 Iunie 2011
  1864
 0
Russel Little era în depresie şi a băut câteva ore fără întrerupere, după care s-a decis să joace ruletă rusească cu câinele său, în curtea din spatele casei sale. Se pare că bărbatul ar fi îndreptat pistolul spre animalul său de companie de
29 Mai 2011
  9776
 9
Depresii, dureri, stări de anxietate, senzaţii acute de foame, toate aceste simptome i-au dat viaţa peste cap Silviei Dumitrescu. Deşi a trecut pragul cabinetelor mai multor medici şi ia un pumn de medicamente pe zi, specialiştii din România nu numai că nu i-au găsit tratament pentru
17 Mai 2011
  2719
 0
Cercetătorii din Marea Britanie sunt cei care au descoperit existenţa genei care produce depresia şi tot ei încearcă să găsească un tratament pentru depresie prin identificarea corectă şi inhibarea genei sau genelor care provoacă această boală. Se pare că este vorba despre o
10 Mai 2011
  11123
 0
Întrucât ea are mare grijă de silueta sa, actriţa de la Acasa TV nu a suportat să se vadă grasă în oglindă motiv pentru care a făcut tot ce a putut pentru a scăpa de kilogramele acumulate. Ea a ţinut un regim inventat de ea, extrem de strict şi a fost la un pas de
 
disclaimer.jpg
Inapoi
573795-gabi-firea.jpg
573312-zoli.jpg
573014-paleologu.jpg
572571-trica.jpg
571089-video-edy-stancu.jpg
570628-magda-catone.jpg
570287-mitica-popescu.jpg
567997-costi-ionita-si-kat-de-luna.jpg
567459-video-srdjan-luchin-si-dan-alexa.jpg
Inainte

ZIUA CÂND A MURIT IISUS: Data exactă a CRUCIFICĂRII ...

  Oamenii de ştiinţă au verificat datele seismice, geologice şi astrale existente din acea perioadă pentru a afla ...

horoscop zilnic
berbec taur gemeni rac
leu fecioara balanta scorpion
sagetator capricorn varsator pesti
2.jpg
Super 8
Super 8
Regie: J.J. Abrams.
Cu: Amanda Michalka, Elle Fanning, Kyle Chandler, Ron Eldard, Noah Emmerich, Joel Courtney, Gabriel Basso.
Larry Crowne
Larry Crowne
Regie: Tom Hanks.
Cu: Julia Roberts, Tom Hanks, Bryan Cranston, Wilmer Valderrama, Nia Vardalos, Taraji P. Henson, Cedric the Entertainer.
Zookeeper
Zookeeper
Regie: Frank Coraci.
Cu: Rosario Dawson, Kevin James, Leslie Bibb, Ken Jeong, Donnie Wahlberg, Joe Rogan, Nicholas Turturro.
Meteo cancan
starea vremii
termometru
13°C
min:13°
max:17°
Temperatura: 13°
Presiune: 1015.92 mmhg
Umiditate: 100 %
Vant: 13 kph
RSS
facebook
twitter
HI5
newsletter
Aboneaza-te la newsletter!
LOTO
24 mai 2012
Loto 6/49:
11
2
9
10
38
12
6.863.606,39
Noroc:
1
3
3
0
5
6
0
837.330,72
Loto 5/40:
21
14
34
7
19
18
141.313,60
Joker:
29
6
38
43
34
+
6
7.012.604,11
Noroc Plus:
1
1
5
5
9
9
121.424,35
Super Noroc:
8
5
0
3
7
1
72.037,89
CANCAN Alege 6/49
CANCAN Alege 5/40
?
?
?
?
?
?
Genereaza
mica_publicitate.jpg
25 Mai 2012
Vineri
EUR
4,4646
GBP
5,5585
USD
3,5492