CONECT CANCAN
Cancan Facebook Cancan Twitter
Alege alta editie: 

Arhiva

Filtreaza stirile:
 
30 Aprilie 2010
Comisarul şef Ion Diţă, directorul penitenciarului, a declarat că decizia de suspendare a fost luată după sentinţa dată de Tribunalul Argeş şi emiterea mandatului de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele lui Serea. "Având în vedere încheierea pronunţată de
  671
 0
29 Aprilie 2010
  1475
 1
Serea era paznic la Penitenchiarul Focşani începând de la sfârşitul anului trecut şi avea un salariu de 1.500 de lei pe lună. În vârstă de 41 de ani, Serea a fost retrogradat în lotul B de arbitraj în aprilie 2009, din cauza prestaţiei sale în
26 Iunie 2009
  451
 0
DNA Pitesti a trimis, ieri, un comunicat prin care a anuntat numele persoanelor implicate in dosarul "Coruptie in fotbal" trimise in judecata: Florin Prunea , Cornel Penescu, Gheorghe Constantin, Marcel Lica, Sorin Corpodean, Marcel Savaniu, Aurelian Bogaciu, Liviu Facaleata, Cristian Libertatu si
22 Iunie 2009
  10335
 10
PROBE. DNA arata ca Prunea a primit 14.000 de dolari din partea patronului clubului FC Arges pentru a interveni la comisiile federale INTERCEPTARI. Anchetatorii au la dosar si convorbiri telefonice intre Penescu (medalion) si Prunea in care patronul echipei din Pitesti il
19 Iunie 2009
  487
 1
Noua vedeta din Trivale, Cristi Tanase , nu vrea sa mai ramana la FC Arges daca formatia patronata de Cornel Penescu va fi retrogadata in aceasta vara in urma anchetelor DNA Pitesti. "Am vazut prin ziare ca FC Arges va fi retrogadata in liga secunda, iar eu am aspiratii mult mai mari. Sper ca pana
2 Iunie 2009
  462
 0
Tribunalul Arges a admis, luni, cererea de eliberare provizorie sub control judiciar depusa de Cornel Penescu , dupa ce Curtea de Apel Pitesti a decis, vineri, 29 mai, ca acesta sa ramana in arest, dar sa i se restituie cautiunea de 200.000 de lei pe care o depusese. Penescu a fost dus, luni, la
13 Mai 2009
  486
 0
Arbitrul Lucian Dan a fost audiat, marti, de catre procurorii DNA Pitesti timp de aproximativ doua ore in dosarul privind coruptia din arbitraj. "Centralul", care este acuzat ca a primit 5.000 de euro de la Cornel Penescu, a condus in acest campionat doua partide ale echipei FC Arges: 1-1 pe teren
30 Aprilie 2009
  461
 0
Arbitrul Aurel Bogaciu a fost retinut, ieri, pentru 24 de ore de catre DNA Pitesti pentru acuzatia de luare de mita. Decizia a fost luata de catre procurori la finalul unor audieri maraton ce au durat aproximativ sase ore. Anchetatorii l-au adus la audieri si pe Gheorghe Constantin, fostul sef CCA
23 Aprilie 2009
  473
 0
GRAV. Marcel Savaniu este acuzat ca ar fi avantajat echipa pitesteana impotriva celor de la Otelul pentru suma de 3.000 de euro Aurelian Bogaciu si Tiberiu Lajos au scapat de arestul preventiv, dar procurorii le-au dat instructiuni clare de a se prezenta la noi ordine in orice moment.
22 Aprilie 2009
  3978
 3
AMANAT. Penescu va afla abia vineri daca va fi eliberat Dupa modelul Becali, avocatul patronului echipei FC Arges, Cornel Penescu, a solicitat pentru clientul sau eliberarea sub control judiciar. Solicitarea a fost facuta ieri, insa judecatorii vor da un verdict in acest caz abia vineri.
 
disclaimer.jpg
Inapoi
573795-gabi-firea.jpg
573312-zoli.jpg
573014-paleologu.jpg
572571-trica.jpg
571089-video-edy-stancu.jpg
570628-magda-catone.jpg
570287-mitica-popescu.jpg
567997-costi-ionita-si-kat-de-luna.jpg
567459-video-srdjan-luchin-si-dan-alexa.jpg
Inainte

ZIUA CÂND A MURIT IISUS: Data exactă a CRUCIFICĂRII ...

  Oamenii de ştiinţă au verificat datele seismice, geologice şi astrale existente din acea perioadă pentru a afla ...

horoscop zilnic
berbec taur gemeni rac
leu fecioara balanta scorpion
sagetator capricorn varsator pesti
2.jpg
Super 8
Super 8
Regie: J.J. Abrams.
Cu: Amanda Michalka, Elle Fanning, Kyle Chandler, Ron Eldard, Noah Emmerich, Joel Courtney, Gabriel Basso.
Larry Crowne
Larry Crowne
Regie: Tom Hanks.
Cu: Julia Roberts, Tom Hanks, Bryan Cranston, Wilmer Valderrama, Nia Vardalos, Taraji P. Henson, Cedric the Entertainer.
Zookeeper
Zookeeper
Regie: Frank Coraci.
Cu: Rosario Dawson, Kevin James, Leslie Bibb, Ken Jeong, Donnie Wahlberg, Joe Rogan, Nicholas Turturro.
Meteo cancan
starea vremii
termometru
13°C
min:13°
max:17°
Temperatura: 13°
Presiune: 1015.92 mmhg
Umiditate: 100 %
Vant: 13 kph
RSS
facebook
twitter
HI5
newsletter
Aboneaza-te la newsletter!
LOTO
24 mai 2012
Loto 6/49:
11
2
9
10
38
12
6.863.606,39
Noroc:
1
3
3
0
5
6
0
837.330,72
Loto 5/40:
21
14
34
7
19
18
141.313,60
Joker:
29
6
38
43
34
+
6
7.012.604,11
Noroc Plus:
1
1
5
5
9
9
121.424,35
Super Noroc:
8
5
0
3
7
1
72.037,89
CANCAN Alege 6/49
CANCAN Alege 5/40
?
?
?
?
?
?
Genereaza
mica_publicitate.jpg
25 Mai 2012
Vineri
EUR
4,4646
GBP
5,5585
USD
3,5492