CONECT CANCAN
Cancan Facebook Cancan Twitter
Alege alta editie: 

Arhiva

Filtreaza stirile:
 
30 Decembrie 2009
Cauzele incendiul sunt suspecte, întrucât serviciile de informaţii pakistaneze şi chineze au ameninţat instituţia cu atentate. Flăcările au ucis două persoane. "Incendiul s-a declanşat în laboratorul chimic, situat la al treilea etaj al clădirii din cadrul BARC", a
  585
 0
8 Ianuarie 2010
  2573
 0
Pompierii au venit de urgenţă la locul incidentului şi au reuşit să stingă flăcările în câteva minute. Incendiul a izbucnit într-una din încăperile secţiei de primiri urgenţe, unde erau instalate două aparate cu mâncare şi băuturi răcoritoare. În
18 Ianuarie 2010
  1767
 0
La faţa locului au intervenit mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, focul fiind stins după aproximativ două ore. Cele două persoane care au suferit arsuri uşoare au primit îngrijiri la faţa locului. În acest caz a fost declanşată o
28 Ianuarie 2010
  796
 0
Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, a simţit miros de benzină şi fum în afara apartamentului, iar în momentul în care a deschis uşa a fost cuprins de flăcări. Ştefan Giurea a fost transportat de urgenţă la spital cu arsuri de gradul doi pe membrele superioare
28 Ianuarie 2010
  651
 0
Din cauza incendiului, sute de profesori şi studenţi au fost evacuaţi, iar din fericire, nimeni nu a fost rănit. "Incendiul a izbucnit la parter, într-un laborator în care se află mai multe calculatoare, dar acestea sunt dezafectate astfel încât pagubele nu sunt foarte
9 Februarie 2010
  569
 0
Focul a izbucnit la etajul al treilea al clădirii şi s-a extins cu repeziciune înainte ca pompierii să intervină. Printre victime se numără trei femei şi doi bărbaţi, iar a şasea persoană decedată nu fost identificată. În azil locuiau aproximativ 20 de persoane.
8 Martie 2010
  578
 0
61 de persoane locuiau în imobilul evacuat, iar mai bine de o treime dintre aceştia sunt români. "Ne-au trezit persoane care strigau: Arde! Am ieşit fără să ne putem salva lucrurile", a declarat unul dintre locatari. Persoanele rămase fără adăpost au fost mutate de primărie
14 Martie 2010
  3169
 0
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, Diana Lazăr, flăcările au izbucnit, duminică dimineaţă, în jurul orei 06.30, la unul dintre chioşcuri, dar s-au extins pe rând la aproximativ 50 de construcţii din aluminiu. "La acea
 
disclaimer.jpg
Inapoi
530840-mihaela-radulescu.jpg
527545-amanta-copos.jpg
527178-maria-dinulescu.jpg
522857-constantin-zotta.jpg
521506-video-geneva.jpg
519090-video-varciu.jpg
517111-oana-roman.jpg
515921-esca.jpg
514686-stareta-cu-gemenii.jpg
Inainte

Se întorc ninsorile. Vezi prognoza meteo pentru următoarele zile

Ceaţă şi chiciură, în această dimineaţă, pe văi şi în zonele joase. Gerul persistă şi peste zi ...

banner-dana-dorian-300-PX.jpg
horoscop zilnic
berbec taur gemeni rac
leu fecioara balanta scorpion
sagetator capricorn varsator pesti
Energy Holding
Meteo cancan
starea vremii
termometru
°C
min:°
max:°
Temperatura: °
Presiune: mmhg
Umiditate: %
Vant: kph
LOTO
9 feb 2012
Loto 6/49:
38
41
45
44
8
34
4.114.285
Noroc:
7
3
1
3
2
0
4
337.994
Loto 5/40:
18
19
15
10
21
9
44.969
Joker:
23
39
11
1
22
+
19
3.954.315
Noroc Plus:
0
7
4
0
6
3
126.773
Super Noroc:
4
0
1
9
9
4
2.152
CANCAN Alege 6/49
CANCAN Alege 5/40
?
?
?
?
?
?
Genereaza
zein.jpg
mica_publicitate.jpg
RSS
facebook
twitter
HI5
newsletter
Aboneaza-te la newsletter!
Super 8
Super 8
Regie: J.J. Abrams.
Cu: Amanda Michalka, Elle Fanning, Kyle Chandler, Ron Eldard, Noah Emmerich, Joel Courtney, Gabriel Basso.
Larry Crowne
Larry Crowne
Regie: Tom Hanks.
Cu: Julia Roberts, Tom Hanks, Bryan Cranston, Wilmer Valderrama, Nia Vardalos, Taraji P. Henson, Cedric the Entertainer.
Zookeeper
Zookeeper
Regie: Frank Coraci.
Cu: Rosario Dawson, Kevin James, Leslie Bibb, Ken Jeong, Donnie Wahlberg, Joe Rogan, Nicholas Turturro.
9 Februarie 2012
Joi
EUR
4,3554
GBP
5,1952
USD
3,2813