CONECT CANCAN
Cancan Facebook Cancan Twitter
Alege alta editie: 

Arhiva

Filtreaza stirile:
 
8 Ianuarie 2012
Măruţă şi-a reintrat în mână chiar cu Ionela Prodan, căreia i-a mai făcut câteva farse şi anul trecut. În prima ediţie din an, telespectatorii Pro Tv vor vedea cum de Sf. Ion, când interpreta de muzică populară şi-a sărbătorit onomastica, Măruţă o va
  2382
 11
5 Octombrie 2011
  1945
 4
Cântăreaţa de muzică populară o ajută pe Anamaria să îşi renoveze locuinţa din zona Piaţa Romană. Până acum a dat circa 10.000 de euro, dar cheltuielile vor fi mult mai mari, se ridică în jurul sumei de 40 de mii de euro. "Prima dată mi-a zis că are nevoie
22 Aprilie 2011
  3648
 8
Simona Gherghe a prezentat membrii juriului care va decide care este concurentul cu vocea cea mai bună din această seară, de la concursul "Acces la succes", printre aceştia fiind Ana Maria Prodan, fiica celebrei cântăreţe de muzică populară Ionela Prodan. Imediat a început
2 Septembrie 2010
  1267
 0
"Nu mi-am dat seama că este atât de grav, dar nu mai puteam respira. Ana Maria râdea, mă întreba ce fac acolo, pe jos! Repaus două luni de zile, să nu fac mişcări bruşte, trebuie să port corsetul ăla tâmpit. Am anulat toate concertele", a declarat Ionela Prodan
8 Septembrie 2009
  1923
 0
TRIO. Ana Maria Prodan si Laurentiu Reghecampf, doi parinti mandri de juniorul lor HOTARAT. Laurentiu Jr. nu a avut de ales si a agatat imediat cel mai mare obiect de pe tava: mingea CANTARET. Pustiul de doar un an pare tentat si de o cariera muzicala,
25 Iunie 2009
  2074
 1
Cantareata de muzica populara Ionela Prodan a inceput sa poarte peruca. Artista s-a prezentat pentru prima data cu acest accesoriu la emisiunea "Happy hour" de la Pro TV, nefiindu-i tocmai pe plac faptul ca prezentatorul Catalin Maruta i-a deconspirat secretul parului fals. Se pare ca Ionela Prodan
18 Martie 2009
  47819
 44
CONFLICT. Ionela Prodan (foto mic), o mare admiratoare a Adrianei Bahmuteanu, a refuzat sa apara in emisiunea moderata de Dana Savuica Solista de muzica populara s-a enervat dupa ce producatorii au mintit-o ca emisiunea va fi prezentata de Adriana Bahmuteanu, cand, de fapt, in
12 Martie 2009
  40092
 30
BOGATASA. Ionela Prodan pare sa fi starnit invidie printre colegii de breasla Stefania Rares Cu ochii-n soare. Elena Merisoreanu (foto jos) si Gheorghe Turda au tepuit-o pe Prodanca plecand in strainatate Desi a acceptat initial invitatia de
14 Ianuarie 2009
  58214
 33
PREVAZATOARE. Ana Maria Prodan joaca la doua capete. Una din doua trebuie sa iasa, fie Antena, fie TVR-ul! DISCUTII. Prodanca a petrecut cateva ore in sediul TVR Vedeta a fost surprinsa de paparazzii CANCAN intrand pe poarta televiziunii publice, se pare,
20 Septembrie 2008
  34355
 24
INTALNIRE. Socrul Anei Maria isi ia pentru prima oara nepotelul in brate RELAXATA. Sotia fotbalistului nu s-a sfiit sa apara in fata lui Reghe senior intr-un trening lejer, care nu-i ascundea deloc cele 20 kg in plus Surpriza. Ana Maria Prodan nu a
 
disclaimer.jpg
Inapoi
573795-gabi-firea.jpg
573312-zoli.jpg
573014-paleologu.jpg
572571-trica.jpg
571089-video-edy-stancu.jpg
570628-magda-catone.jpg
570287-mitica-popescu.jpg
567997-costi-ionita-si-kat-de-luna.jpg
567459-video-srdjan-luchin-si-dan-alexa.jpg
Inainte

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugă şi cel mai izolat loc al ...

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, ...

horoscop zilnic
berbec taur gemeni rac
leu fecioara balanta scorpion
sagetator capricorn varsator pesti
2.jpg
Super 8
Super 8
Regie: J.J. Abrams.
Cu: Amanda Michalka, Elle Fanning, Kyle Chandler, Ron Eldard, Noah Emmerich, Joel Courtney, Gabriel Basso.
Larry Crowne
Larry Crowne
Regie: Tom Hanks.
Cu: Julia Roberts, Tom Hanks, Bryan Cranston, Wilmer Valderrama, Nia Vardalos, Taraji P. Henson, Cedric the Entertainer.
Zookeeper
Zookeeper
Regie: Frank Coraci.
Cu: Rosario Dawson, Kevin James, Leslie Bibb, Ken Jeong, Donnie Wahlberg, Joe Rogan, Nicholas Turturro.
Meteo cancan
starea vremii
termometru
13°C
min:13°
max:17°
Temperatura: 13°
Presiune: 1015.92 mmhg
Umiditate: 100 %
Vant: 13 kph
RSS
facebook
twitter
HI5
newsletter
Aboneaza-te la newsletter!
LOTO
24 mai 2012
Loto 6/49:
11
2
9
10
38
12
6.863.606,39
Noroc:
1
3
3
0
5
6
0
837.330,72
Loto 5/40:
21
14
34
7
19
18
141.313,60
Joker:
29
6
38
43
34
+
6
7.012.604,11
Noroc Plus:
1
1
5
5
9
9
121.424,35
Super Noroc:
8
5
0
3
7
1
72.037,89
CANCAN Alege 6/49
CANCAN Alege 5/40
?
?
?
?
?
?
Genereaza
mica_publicitate.jpg
25 Mai 2012
Vineri
EUR
4,4646
GBP
5,5585
USD
3,5492