CONECT CANCAN
Cancan Facebook Cancan Twitter
Alege alta editie: 

Arhiva

Filtreaza stirile:
 
10 Mai 2011
În urma cu câteva saptamâni, Lavinia Sandru, liderul Partidului Ecologist Initiativa Nationala (PIN), a fost fotografiata de paparazzi CANCAN în timp ce statea la discutii, pe o banca, cu doi fosti angajati ai unei case de productie cinematografica. Dovedind înca o
  1610
 0
7 Septembrie 2010
  1131
 1
"Este, pentru mine, o mare onoare şi o încercare plină de speranţă să mă adresez Dumneavoastră, cu atât mai mult cu cât găsesc că pot fi lucruri care să ne apropie. Suntem, amândouă, într-un fel sau altul, implicate în politică, venim,
28 Iunie 2010
  11877
 7
Singurul tărâm pe care sunt în contradictoriu este politica şi, totuşi, divergenţele de aici fac ca viaţa lor de cuplu să fie picantă. "Este soţia mea şi de aceea o iubesc", i-ar fi spus Darius Vâlcov unei colege de partid atunci când i s-a sugerat ca soţia lui să
25 Iunie 2010
  4367
 5
În presa scrisă a apărut informaţia potrivit căreia primarul democrat-liberal al Slatinei, Darius Vâlcov, ar fi depus la Tribunalul Olt o acţiune de divorţ, pe motiv că soţia sa, Lavinia Şandru, ar fi fost exclusă din PD-L . Cu toate acestea, la instanţa menţionată nu
4 Aprilie 2010
  6740
 8
Ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, ne-a declarat că a avut mai multe variante în plan pentru petrecerea Paştelui în acest an. „A fost foarte greu să aleg dintre atâtea destinaţii turistice româneşti, care au o valoare deosebită în preajma
5 Noiembrie 2009
  386
 0
Dialog. Studentii de la Universitatea de Agronomie din Bucuresti i-au solicitat liderului PIN, Lavinia Sandru, sa poarte o discutie cu ei. Ea a acceptat invitatia si a fost prezenta ieri in mijlocul lor, prilej cu care studentii i-au cerut sprijinul atat pentru infrumusetarea spatiilor verzi din
3 Noiembrie 2009
  782
 0
Intelegere. Liderul Partidului Initiativa Nationala, Lavinia Sandru, a semnat un protocol de parteneriat cu PSD si i-a facut un cadou eco lui Mircea Geoana. I-am inmanat domnului Mircea Geoana o bicicleta, cu dorinta ca viitorul presedinte al tarii sa dea un semnal legat de reducerea consumului
19 Octombrie 2009
  283
 0
Idei. In foaierul Teatrului National de Opereta Ion Dacian a avut loc, ieri, vernisajul unei expozitii de proiecte ecologiste. Sute de elevi din liceele bucurestene si-au expus proiectele care vizeaza reducerea poluarii si economisirea resurselor. La expozitie a participat si Lavinia Sandru, care
18 August 2009
  737
 3
Nu o data Lavinia Sandru a "lovit" in politicienii corupti, scotand la iveala neregulile in care erau implicati acestia, nefiindu-i frica sa acuze. Ca sa fie clar pentru toata lumea ce atitudine adopta politiciana, ea a imbracat pentru Festivalul Callatis de anul acesta masca lui Zorro, fiind
13 August 2009
  13901
 7
NOROCOSI. Dansatorii din clipul "Balalaika" sunt rasfatati de Anna COLORATA. Aceasta e camera de hotel unde va dormi Anna la Neptun In plin sezon, Anna Lesko le da mari batai de cap hotelierilor de pe litoral. Ca sa vina la Festivalul Callatis, cantareata a cerut sa ii fie
 
disclaimer.jpg
Inapoi
573795-gabi-firea.jpg
573312-zoli.jpg
573014-paleologu.jpg
572571-trica.jpg
571089-video-edy-stancu.jpg
570628-magda-catone.jpg
570287-mitica-popescu.jpg
567997-costi-ionita-si-kat-de-luna.jpg
567459-video-srdjan-luchin-si-dan-alexa.jpg
Inainte

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugă şi cel mai izolat loc al ...

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, ...

horoscop zilnic
berbec taur gemeni rac
leu fecioara balanta scorpion
sagetator capricorn varsator pesti
2.jpg
Super 8
Super 8
Regie: J.J. Abrams.
Cu: Amanda Michalka, Elle Fanning, Kyle Chandler, Ron Eldard, Noah Emmerich, Joel Courtney, Gabriel Basso.
Larry Crowne
Larry Crowne
Regie: Tom Hanks.
Cu: Julia Roberts, Tom Hanks, Bryan Cranston, Wilmer Valderrama, Nia Vardalos, Taraji P. Henson, Cedric the Entertainer.
Zookeeper
Zookeeper
Regie: Frank Coraci.
Cu: Rosario Dawson, Kevin James, Leslie Bibb, Ken Jeong, Donnie Wahlberg, Joe Rogan, Nicholas Turturro.
Meteo cancan
starea vremii
termometru
13°C
min:13°
max:17°
Temperatura: 13°
Presiune: 1015.92 mmhg
Umiditate: 100 %
Vant: 13 kph
RSS
facebook
twitter
HI5
newsletter
Aboneaza-te la newsletter!
LOTO
24 mai 2012
Loto 6/49:
11
2
9
10
38
12
6.863.606,39
Noroc:
1
3
3
0
5
6
0
837.330,72
Loto 5/40:
21
14
34
7
19
18
141.313,60
Joker:
29
6
38
43
34
+
6
7.012.604,11
Noroc Plus:
1
1
5
5
9
9
121.424,35
Super Noroc:
8
5
0
3
7
1
72.037,89
CANCAN Alege 6/49
CANCAN Alege 5/40
?
?
?
?
?
?
Genereaza
mica_publicitate.jpg
25 Mai 2012
Vineri
EUR
4,4646
GBP
5,5585
USD
3,5492