Arhiva
Filtreaza stirile:
Fata deputatului Mădălin Voicu, povesteşte că la 14 ani, când a început să se machieze, tatăl ei nu era de acord şi de atunci a rămas cu "sechele". Drept urmare, Ioana încearcă pe cât posibil să rămână cât mai naturală. "Cred că de la mama am
10176
8
Politicianul susuţine că nu a divorţat din cauza faptului că are un copil cu o altă femeie ci pentru că acesta nu se mai înţelegea cu nevasta de ceva timp. "Este un divorţ normal care vine în urma unor discuţii. Carmen (n.r. pictoriţa cu care are un băieţel) nu şi-a
MAMICA. Silvia Chifiriuc, in timp ce se odihnea in rezerva ei, departe de micutul Petrus Bogdan Vladimirescu Alexandra Kira Tanara sotie a lui Petre Roman a fost izolata de baietelul pe care l-a nascut la sfarsitul saptamanii trecute. CANCAN a intrat in posesia unei
Vedeta Antenei 1 va avea parte in aceasta seara de o petrecere ca la carte. Emisiunea sa, "Te pui cu blondele", aniverseaza 100 de editii. Prin urmare, evenimentul va fi celebrat intr-un club din Capitala, imediat dupa difuzarea formatului TV la Antena 1. Alaturi de cele 50 de blonde, de Negru si
Din aceasta toamna, Oana Zavoranu va fi colega de serviciu cu sotul ei, Pepe. Conform unor surse din OTV, bruneta a batut ieri palma cu Dan Diaconescu, la postul caruia va modera o emisiune de divertisment. La capitolul audiente, sotia lui Pepe se anunta un adversar de temut pentru emisiunile
RAMPA. Maria Dragomiroiu, Nelu Ploiesteanu, Nicu Paleru, Vali Vijelie, Azur, Generic, Varu "Sandel", alaturi de invitatii speciali Serghei Mizil, Madalin Voicu, Stela Popescu si Dan Diaconescu vor fi prezenti, astazi, la lansarea noului album "Dor, dor, dor", al cantaretei de muzica etno Lorenna,
SARBATOARE. Madalin Voicu si Carmen isi boteaza fiul peste trei saptamani. Botezul va avea loc in Bucuresti, pe 19 iulie Deputatul ne-a directionat catre mamica bebelusului pentru mai multe detalii, pe motiv ca el se afla intr-o sedinta. Carmen ne-a declarat: "Botezul va avea loc pe 19 iulie si
REPROFILARE. Dupa un an in care nu a inregistrat cine stie ce succese ca VJ, Alexandra s-a hotarat sa lase totul in urma si sa revina la prima ei iubire - modellingul (foto jos) VJ-ita Alexandra Avram si-a semnat, recent, demisia din echipa iubitului Ioanei Basescu.
Petrecere. Presedintele Traian Basescu si premierul Bulgariei sunt invitati de onoare la nunta fiicei regelui rromilor, Ancuta Stanescu, ce are loc azi la Costesti, Arges. Evenimentul va con-tine si momente artistice prezentate de un poet, care e purtatorul de cuvant al casei regale. La ceremonie a
INAUGURARE. Madalin, Stefan si Carmen au fost primii invitati la brutaria-cafenea a sotiei lui Razvan Dumitrescu Madalin Voicu si-a scos ieri, pentru prima data in public, bebelusul, nascut in urma cu o luna. Si nu asa, oriunde, ci la cafeneaua sotiei lui Razvan Dumitrescu de la Realitatea
SHOW-MAN. Madalin Voicu a intretinut asistenta cu melodii americane Deputatul ex-PSD Madalin Voicu a participat la debutul campaniei prezidentiale a lui Nati Meir, caruia i-a urat "sa o aiba cat mai lunga", cu referire la cariera politica, desigur. Om de afaceri si fost deputat PRM,
DECIZIE. Madalin Voicu asteapta un raspuns de la conducerea PSD Dupa excluderea cu cantec din partid, Madalin Voicu a fost asaltat cu invitatii de aderare la mai toate partidele. Arpad Dobre Ella Nica Deputatul Madalin Voicu a declarat pentru CANCAN faptul ca este curtat de
ATITUDINE. Madalin Voicu cere explicatii si asteapta decizia conducerii PSD Madalin Voicu sustine ca excluderea sa din PSD este nestatutara, iar, ca membru al Consiliului National, doar Comitetul Executiv il poate sanctiona. Arpad Dobre Madalin Voicu a cerut sa fie informat
PREMIERA. Proaspatul statut de vedeta a determinat-o pe Vanessa sa-si scoata iubitul la lumina INEDIT. De ziua ei, VJ Vanessa a primit un rol in cel mai nou clip al lui Tom Boxer Ioana Vanessa Voicu a petrecut de trei ori de ziua ei de nastere. Joi, fiica politicianului a
Madalin Voicu a fost exclus din PSD, a anuntat astazi Marian Vanghelie, primarul Sectorului 5 si presedintele organizatiei de Bucuresti. El a mentionat ca principalul motiv il constituie faptul ca Madalin Voicu crea o serie de probleme organizatiei de Giurgiu. Excluderea ar putea sa aiba legatura
Madalin Voicu a depus ieri marturie in favoarea unui temut membru al lumii interlope. Cunoscutul politician l-a aparat, la tribunal, pe fratele lui Fane Spoitoru. Gabriel Constantinescu Magistratii Tribunalului Bucuresti l-au audiat ieri ca martor pe Madalin Voicu in dosarul in
ENERGIE. Florin Salam prinde putere atunci cand il tine de mana pe fiul sau, Daniel DORINTA. Sotia lui Florin Salam spera ca baiatul ei va ajunge un fotbalist celebru Jumatatea manelistului i-a spus acestuia, pe patul de spital, ca ar vrea ca fiul lor, Daniel, sa devina un
CUPLU. Lui Madalin si Carmen le sade bine impreuna, dar nu se stie daca se vor casatori Madalin Voicu si-a inregistrat, ieri, baiatul, cu putin inainte de a-i externa pe mamica si bebelus, iar micutul Stefan poarta si numele de familie al deputatului. Ella Nica Desi inainte
RELAXARE. Cuplul, cu doar cateva zile inainte de fericitul eveniment Carmen, iubita lui Madalin Voicu, a nascut sambata un baietel de 3,550 kg, care a primit nota 10. Micutul si mamica se simt foarte bine si vor pleca in curand acasa, unde totul ii asteapta gata pregatit. Surse
VOLUNTARIAT. Sange fierbinte de la fratii Paun (medalion) Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu" a gazduit ieri actiunea de donare de sange a Partidei Rromilor, condusa de deputatul Nicu Paun, parte a campaniei "Rromii intre judecata si prejudecata. Stop discriminarii!" sustinuta de Primaria
TANDRU. Madalin Voicu a iesit la o plimbare in Herastrau impreuna cu prietena sa, care este insarcinata. Cei doi au petrecut cateva ore la o terasa din parc, la un moment dat viitoarea mamica fiind sarutata pe frunte Profitand de vremea frumoasa
DEZAMAGIT. Dupa parerea lui Madalin Voicu, putini dintre fotbalistii actuali ai Stelei ar merita sa fie in lot SFAT. Senatorul PSD vrea ca Gigi Becali sa bage mai multi bani la Steaua Deputatul PSD crede ca strainii din Ghencea sunt fotbalisti de mana a treia. Gabriel Esanu
DUET. Cine pe cine sprijina in viata? Madalin Voicu si mama sa, Madeleine Nonconformistul politician Madalin Voicu si iubita sa, Carmen Olteanu, si-au rezolvat, se pare, divergentele. Cei doi au fost vazuti impreuna, inainte de Revelion, cand vizionau un film la Mall Vitan.
SUCCES. Micul violonist a fost premiat si la recenta Gala de Excelenta a Rromilor Deputatii Madalin Voicu si Nicu Paun au pus mana de la mana sa ajute un copil rrom sa-si dezvolte talentul de violonist. Este vorba de Mircea Dumitrescu, un elev rrom amarat, cu drag de vioara. Ella
Deputatul de etnie rroma, Nicu Paun, isi lanseaza luni seara al doilea volum al romanului "Rromii", la Gala de Excelenta a Rromilor. Nicu Paun a lucrat la acest volum impreuna cu Constantin Pavel. "In viitorul foarte apropiat vom face si un film dupa acest roman", ne-a spus deputatul.
BARBAT. Lui Madalin Voicu nu-i este teama de gura blondei de la PD-L Soc. In emisiunea lui Mihai Morar, politicianul de origine rroma a afirmat ca este sigur de "pedigree-ul" blondei de la PD Bine cunoscut pentru sinceritatea sa aproape brutala uneori, Madalin Voicu a aruncat pe
DESCURCAREATA. Bruneta foloseste masina de serviciu a deputatului Madalin Voicu E bruneta, atragatoare si pare sigura pe ea. Amanta deputatului Madalin Voicu este cu siguranta o femeie prospera, care nu se fereste sa-si ascunda avutia de ochii lumii. Ea a fost surprinsa
Desi nu mai e tinerel, Madalin Voicu are, inca, mare trecere la femei, fiind oprit, uneori, pe strada de reprezentantele sexului frumos care vor sa se pozeze cu el. Dovada, imaginile surprinse ieri de paparazzii Cancan, dupa o masa luata de "Medelin", alaturi de
ATU. Socaciu si Ana Birchall mizeaza pe sarmul lor personal in atragerea de voturi pentru un post de parlamentar La castig. PSD arunca in lupta pentru parlament personalitati cunoscute pentru talentul lor artistic Arpad Dobre Cantautorul Victor Socaciu si sefa departamentului de educatie
CRITICAT. Banel Nicolita a fost pus la zid chiar si de ai sai dupa Euro 2008 VIRULENT. Deputatul Madalin Voicu spune ca Banel Nicolita nu mai joaca nimic de cand a dat autogol in meciul cu Real Madrid Dezamagit. Deputatul ii recomanda lui Piturca sa isi schimbe mentalitatea, chiar daca
STIRILE OREI
18:31
17:01
16:04
14:33
08:42
19 mar
19 mar
19 mar
19 mar
19 mar
19 mar
19 mar
19 mar
19 mar
19 mar
19 mar
CANCAN PRIMA PAGINA


4°C
Max: 10°
Min: 1°
Min: 1°
Impartial
Temperatura:
4°
Presiune:
1015.92 mmhg
Umiditate:
81 %
Vant:
4 kph
Pesti
Situatia financiara ar putea inregistra o usoara imbunatatire, ceea ce iti va ameliora considerabil starea de spirit. La serviciu vei fi obligat sa te implici intr-o ...
LOTO
18 mar 2010
Loto 6/49:
21
2
24
41
1
12
1.483.786
Noroc:
1
5
3
8
5
6
6
940.651
Loto 5/40:
9
19
34
8
27
26
52.650
Joker:
15
36
24
8
16
+
10
1.206.191
CANCAN TIMEOUT
Cop Out
Actiune, Crima, ComedieRegie: Kevin Smith.
Cu: Bruce Willis, Tracy Morgan, Juan Carlos Hernandez, Cory Fernandez, Ana de la Reguera
Daybreakers
Actiune, Drama, Horror, SF, ThrillerRegia: Peter Spierig, Michael Spierig.
Distributia: Ethan Hawke, Willem Dafoe, Sam Neill, Isabel Lucas.
How to Train Your Dragon
Animatie, FantasticRegie: Dean DeBlois, Chris Sanders.
Cu: Jay Baruchel, Gerard Butler, America Ferrera, Craig Ferguson, Jonah Hill.
CURS VALUTAR
19 Martie 2010
Vineri
EUR
4,0824
GBP
4,5555
USD
3,0084
































