CONECT CANCAN
Cancan Facebook Cancan Twitter
Alege alta editie: 

Arhiva

Filtreaza stirile:
 
30 August 2011
Dacă până acum "a-ți merge fulgii" era doar o expresie, iată că unii creatori de modă vor să o transforme în realitate. Și nu vorbim de orice amator, ci chiar de unul dintre designerii agreați de Casa Albă. Naeem Khan a îmbrăcat-o de două ori până acum pe
  543
 0
30 Iunie 2011
  7200
 9
Mihaela spune că vremea la Monaco nu este tocmai potrivită pentru o nuntă, dar nu crede că acest mic detaliu va fi un impediment pentru evenimentul la care vor cânta printre alţii Jean Michelle Jarre şi The Eagles. "Vremea este destul de rea la Monaco. Ieri a plouat cu gheaţă şi
6 Februarie 2011
  1744
 0
Lea Michelle a declarat într-un interviu pentru revista Glamour că nu este nevoită să meargă la ore interminabile de fitness, deoarece dansul pe care este nevoită să îl presteze în timpul filmărilor îi menţine tonusul şi forma fizică de invidiat. "Antrenamentele
25 Decembrie 2010
  2213
 3
Doamna Michelle Phipps din Dublin, Ohio, se afla la servici când a luat hotărârea cu ceilalți colegi ai ei ca să se uite la fiecare boabă de fistic înainte să o mănânce. Așa a descoperit femeia bobul cu imaginea lui Iisus, potrivit declarațiilor ei. Michelle a
3 Decembrie 2010
  60088
 31
Rasturnare spectaculoasa de situatie in idila dintre Matei Lucescu si Michelle Ciubuc, fiica lui Dorian Ciubuc. CANCAN a dezvaluit in premiera relatia dintre cei doi, insa aceasta s-a sfarsit dupa numai cateva saptamani. Din cate se pare, fiul selectionerului nu a putut s-o uite pe Teodora Stoica
4 Noiembrie 2010
  63877
 32
Vopsita, cu buzele "tunate" cu acid hialuronic si imbracata in lenjerie sexy - asa apare Mihaela Zagrean in noul pictorial fierbinte realizat chiar la ea acasa. Si, fiindca pana acum doar ea era vedeta familiei, Michelle l-a convins pe sotul ei, Larentiu Nedelcu, sa participe la shootingul
19 Martie 2010
  1039
 0
Potrivit unor surse din apropierea tinerei, în vârstă de 32 de ani, aceasta ar fi încasat 30.000 de dolari pentru dezvăluirile picante din reviste. În plus, se pare că McGee a minţit atunci când a declarat că nu ştia de faptul că Jesse era însurat.
 
disclaimer.jpg
Inapoi
573795-gabi-firea.jpg
573312-zoli.jpg
573014-paleologu.jpg
572571-trica.jpg
571089-video-edy-stancu.jpg
570628-magda-catone.jpg
570287-mitica-popescu.jpg
567997-costi-ionita-si-kat-de-luna.jpg
567459-video-srdjan-luchin-si-dan-alexa.jpg
Inainte

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugă şi cel mai izolat loc al ...

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, ...

horoscop zilnic
berbec taur gemeni rac
leu fecioara balanta scorpion
sagetator capricorn varsator pesti
2.jpg
Super 8
Super 8
Regie: J.J. Abrams.
Cu: Amanda Michalka, Elle Fanning, Kyle Chandler, Ron Eldard, Noah Emmerich, Joel Courtney, Gabriel Basso.
Larry Crowne
Larry Crowne
Regie: Tom Hanks.
Cu: Julia Roberts, Tom Hanks, Bryan Cranston, Wilmer Valderrama, Nia Vardalos, Taraji P. Henson, Cedric the Entertainer.
Zookeeper
Zookeeper
Regie: Frank Coraci.
Cu: Rosario Dawson, Kevin James, Leslie Bibb, Ken Jeong, Donnie Wahlberg, Joe Rogan, Nicholas Turturro.
Meteo cancan
starea vremii
termometru
13°C
min:13°
max:17°
Temperatura: 13°
Presiune: 1015.92 mmhg
Umiditate: 100 %
Vant: 13 kph
RSS
facebook
twitter
HI5
newsletter
Aboneaza-te la newsletter!
LOTO
24 mai 2012
Loto 6/49:
11
2
9
10
38
12
6.863.606,39
Noroc:
1
3
3
0
5
6
0
837.330,72
Loto 5/40:
21
14
34
7
19
18
141.313,60
Joker:
29
6
38
43
34
+
6
7.012.604,11
Noroc Plus:
1
1
5
5
9
9
121.424,35
Super Noroc:
8
5
0
3
7
1
72.037,89
CANCAN Alege 6/49
CANCAN Alege 5/40
?
?
?
?
?
?
Genereaza
mica_publicitate.jpg
25 Mai 2012
Vineri
EUR
4,4646
GBP
5,5585
USD
3,5492