CONECT CANCAN
Cancan Facebook Cancan Twitter
Alege alta editie: 

Arhiva

Filtreaza stirile:
 
9 Februarie 2010
În urma comportamentului micuţului Chihuahua, soţii Albu au decis să-l încredinţeze unei prietene bune de-ale Iuliei. "Chicco are acum o nouă familie. Am luat această hotărâre împreună cu Mihai deoarece am observat o schimbare în comportamentul căţelului
  8995
 7
11 Aprilie 2010
  11338
 3
La eveniment au participat prietenii şi familia. Fetiţa a fost extrem de cuminte pe parcursul slujbei şi nu a izbucnit în lacrimi decât în momentul în care a fost scufundată în cristelniţă. De la biserică, Iulia şi Mihai şi-au invitat apropiaţii să petreacă
30 Decembrie 2010
  17845
 25
De Craciun, Iulia Albu s-a straduit sa-i faca un dar frumos fiicei sale de un an si trei luni, Mikaela, si a achizitionat prin licitatie pe internet o papusa Shirley Temple din anul 1934, pe care a dat, cu cheltuielile de transport cu tot, aproximativ 1.000 de euro. Bucuria copilului a fost mare,
6 Aprilie 2011
  1651
 3
Designerul de pantofi a vrut iniţial, până să o aibă pe Mikaela, un băiat, însă acum când a văzut cum este să aibă o fetiţă, şi-ar mai dori una. Deşi Mihai are doar o zi dedicată exclusiv micuţei lui, el încearcă pe cât posibil să fie un tată model.
29 Mai 2011
  11506
 23
Recent, cele două, Iulia şi Mikaela, au mers la un mall din Capitală, unde soţia lui Mihai Albu i-a achiziţionat mai multe hăinuţe şi accesorii fiicei sale, pregătind-o pentru vacanţa pe care o vor face la malul mării. Vedeta i-a ales micuţei nici mai mult nici mai puţin de trei
31 Mai 2011
  2145
 4
Micuţa Mikaela mănâncă întotdeauna preparate sănătoase cu ingrediente organice, niciodată cumpărate de la supermarket. "Petrec cam 2 ore pe zi în bucătărie, maximum 3, şi cam tot ce gătesc îmi iese bine, mai ales atunci când gătesc pentru prima oară un
 
disclaimer.jpg
Inapoi
530840-mihaela-radulescu.jpg
527545-amanta-copos.jpg
527178-maria-dinulescu.jpg
522857-constantin-zotta.jpg
521506-video-geneva.jpg
519090-video-varciu.jpg
517111-oana-roman.jpg
515921-esca.jpg
514686-stareta-cu-gemenii.jpg
Inainte

Se întorc ninsorile. Vezi prognoza meteo pentru următoarele zile

Ceaţă şi chiciură, în această dimineaţă, pe văi şi în zonele joase. Gerul persistă şi peste zi ...

banner-dana-dorian-300-PX.jpg
horoscop zilnic
berbec taur gemeni rac
leu fecioara balanta scorpion
sagetator capricorn varsator pesti
Energy Holding
Meteo cancan
starea vremii
termometru
°C
min:°
max:°
Temperatura: °
Presiune: mmhg
Umiditate: %
Vant: kph
LOTO
9 feb 2012
Loto 6/49:
38
41
45
44
8
34
4.114.285
Noroc:
7
3
1
3
2
0
4
337.994
Loto 5/40:
18
19
15
10
21
9
44.969
Joker:
23
39
11
1
22
+
19
3.954.315
Noroc Plus:
0
7
4
0
6
3
126.773
Super Noroc:
4
0
1
9
9
4
2.152
CANCAN Alege 6/49
CANCAN Alege 5/40
?
?
?
?
?
?
Genereaza
zein.jpg
mica_publicitate.jpg
RSS
facebook
twitter
HI5
newsletter
Aboneaza-te la newsletter!
Super 8
Super 8
Regie: J.J. Abrams.
Cu: Amanda Michalka, Elle Fanning, Kyle Chandler, Ron Eldard, Noah Emmerich, Joel Courtney, Gabriel Basso.
Larry Crowne
Larry Crowne
Regie: Tom Hanks.
Cu: Julia Roberts, Tom Hanks, Bryan Cranston, Wilmer Valderrama, Nia Vardalos, Taraji P. Henson, Cedric the Entertainer.
Zookeeper
Zookeeper
Regie: Frank Coraci.
Cu: Rosario Dawson, Kevin James, Leslie Bibb, Ken Jeong, Donnie Wahlberg, Joe Rogan, Nicholas Turturro.
9 Februarie 2012
Joi
EUR
4,3554
GBP
5,1952
USD
3,2813