Arhiva
Filtreaza stirile:
Prezentatorul AcasaTv povesteşte pe blogul lui despre un episod inedit petrecut recent la Sinaia la Cota 2000. Aflat în aceeaşi incintă cu Simona Sensual şi Maharu, Mircea Solcanu a surprins o scenă penibilă petrecută între cei doi. Într-un moment în care Simona se
18415
12
Simona Sensual si Nicu Maharu par sa formeze unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz, in ciuda faptului ca se cearta destul de des si atat de convingator, incat chiar si apropiatii sunt tentati sa creada ca nu mai exista cale de reconciliere. La doar doua zile dupa ce vedeta a spus raspicat
Chiar dacă în urmă cu puţin timp vedeta a declarat că face tot posibilul să rămână însărcinată cu Maharu, se pare că această dorinţă nu se va mai realiza. Simona a fost deranjată de faptul că femeile roiau prea mult în jurul lui Maharu şi a decis să pună
Simona Sensual isi doreste de foarte multa vreme sa aiba un copil, insa anumite probleme de sanatate au impiedicat-o sa ramana insarcinata pana acum. In plus, programul ei destul de haotic nu a ajutat-o sa se tina de niciun tratament indicat de medic. Dar, anul acesta, vedeta si-a propus sa
AVANTAJ. Simona Sensual mai si conduce masinile pe care le stapaneste in acte CREDIT. Nicu Maharu nu isi imagineaza despartirea de blonda, lucru carel-a determinat sa se lase pe mana ei Blonda se bucura de multa incredere din partea lui Nicu Maharu, care si-a trecut toate masinile pe
Dependenti de risc. Simona Sensual si Nicu Maharu, un cuplu care se distreaza la cazinou Sigur de el. Mighty Mo nu s-a suparat cand iubitul Simonei Sensual a incercat sa-l ironizeze, fiind probabil constient de calitatile sale de luptator Dupa ce a fost invins in ring de Morosanu,
ATRACTIE. Fundul blondei a fost filmat cu exces de zel de cameramanii spanioli IN TREND. Simona a intuit inca de anul trecut ca nu mai sunt la moda sanii, ci fundul Romanca a devenit vedeta editiei filmate la Puerto Banus in Marbella, unde s-a filmat traditionala bataie cu sampanie de
FARA PREJUDECATI. Simona si iubitul ei au facut o demonstratie erotica pe litoral Blonda si iubitul ei formeaza un cuplu total dezinhibat. Weekendul trecut, cei doi au facut o demonstratie vecina cu pornografia pe o plaja din Mamaia. Sambata, in singura zi
SEXY. Incadrata de prieteni, Simona a pozat ca un fotomodel, cu incaltarile ei sclipitoare, pe marginea piscinei AMINTIRE. Blonda s-a fotografiat si cu prezentatorul reality-show-ului filmat acolo Dorind sa arate cat mai bine, starleta nu s-a sfiit sa se afiseze la piscina purtand
Relatie. Extrem de apetisanta Simona Sensual, care isi expune cu gingasa generozitate niste picioare care baga adrenalina si hormoni in instalatie cu pompa de scos apa din vapor, a iesit la cumparaturi cu iubitul, Nicu Maharu. Si ca o iubita supusa ce este, Simona uita putin de fitele de la
NEGLIJENT. Dornic sa-si urmeze sefa la petrecere, Ricky, soferul Monicai, a parcat limuzina in asa fel incat a blocat alte masini EXPLICATIE. Contactata telefonic, Simona Sensual ne-a confirmat incidentul, dar a precizat ca iubitul ei era intr-o stare euforica. "El bause ceva la
FAVORITA. Desi a avut foarte multi invitati, Lazarus i-a acordat o atentie speciala Monicai Sambata seara, la elegantul club Bellagio din Capitala "justitiarul" Luis Lazarus si-a organizat cu fast ziua de nastere. Printre invitati s-au numarat si multe dintre vedetele de
DESCURCARET. Fostul iubit al Simonei Sensual cerea femeilor sa-i plateasca cheltuielile Nicu Maharu, fostul iubit al Simonei Sensual, are un trecut interesant: obisnuia sa ceara bani femeilor cu care traia, insa uita sa-i inapoieze. Mai mult, Maharu le cerea acestora sa-i achite o parte
SINCERA. Simona Sensual recunoaste ca iubitul, Maharu, era "vulcanic" RECUNOASTE. Dansatoarea din buric Jasmine ne-a dezvaluit ca-l cunoaste pe "Javra" CANCAN dezvaluie o incredibila poveste de cartier, cu nume grele, afaceristi obligati sa plateasca taxe de protectie si neintelegeri
FLAMA. Omului de afaceri Dan Nicorescu i s-au aprins calcaiele dupa iubita lui Maharu Miliardarul Dan Nicorescu a facut o pasiune pentru Simona Sensual, incercand cu orice ocazie sa fie in preajma ei si sa ii vorbeasca. Profitand ca a intalnit-o la un restaurant din Herastrau, acesta a vrut
writeAudioPlayer('/audio/senzual.mp3', 'Simona Sensual la telefon', "senzual", false) CERTITUDINE. Simona a fost ceruta de sotie si vrea sa se marite ALES. Nicu Maharu este viitorul sot al blondei Blonda ne-a dezvaluit ca a discutat si cu
ACCEPT. A primit inelul de la Maharu Blonda a primit, in urma cu cateva zile, o cerere neobisnuita in casatorie. Dupa opt ani de amor cu nabadai, eternul ei iubit, Nicu Maharu, a anuntat-o ca este gata sa se insoare cu ea. Bomba-sexy Simona Sensual se pregateste sa-si puna
CUPLU. Simona Sensual si Nicu Maharu, pe vremea cand se iubeau Blonda a acceptat in cele din urma oferta de reconciliere venita din partea fostului ei iubit, de care se despartise dupa ce a batut-o. La cateva luni dupa ce a luat bataie de la Nicu Maharu, Simona Sensual s-a intors la el.
CONFRUNTARE. Blonda i-a cerut socoteala lui Maharu pentru comportamentul lui Ogica, dar acesta a negat ca este implicat Pentru ca refuza sa se impace cu fostul ei iubit, Nicu Maharu, blonda a devenit tinta unor atacuri sustinute din partea prietenului acestuia, Stelian Ogica. Celebrul
DESPARTIRE. Sensual a ramas acum doar cu amintirea liderului interlop (foto mic), care i-a fost partener inca de la primele ei experiente sexuale TRECUT. Simona si Maharu in vremea cand relatia lor mergea "unsa" Amintiri. Starleta blonda pastreaza o fotografie cu tot ce i s-a
Inversunata. Simona Sensual a inghetat relatiile cu fostul iubit si ii respinge apelurile telefonice Suparata foc pe Nicu "Maharu", barbatul caruia i-a fost alaturi timp de opt ani, dar care a batut-o saptamana trecuta, Simona Sensual este decisa sa nu mai aiba de a face cu el niciodata.
ADIO. Blonda nu mai vrea sa auda de "Maharu" GELOZIE. Blonda a fost agresata de Nicu "Maharu", pentru ca a primit un telefon de la alt barbat. Aici Simona este pe vremea cand relatia lor era perfecta Durere. Dupa episodul violent, blonda a acuzat dureri severe de coloana si amnezii
STIRILE OREI
01:06
00:02
20 mar
20 mar
20 mar
20 mar
20 mar
20 mar
20 mar
20 mar
20 mar
20 mar
20 mar
CANCAN PRIMA PAGINA


10°C
Max: 16°
Min: 6°
Min: 6°
Impartial
Temperatura:
10°
Presiune:
1015.92 mmhg
Umiditate:
62 %
Vant:
9 kph
Berbec
Se poate spuna ca in ansamblu conjunctura astrala iti va permite castiguri mai putin asteptate, care iti vor da ocazia sa-ti satisfaci un moft.
Maine, energia fizica ...
LOTO
18 mar 2010
Loto 6/49:
21
2
24
41
1
12
1.483.786
Noroc:
1
5
3
8
5
6
6
940.651
Loto 5/40:
9
19
34
8
27
26
52.650
Joker:
15
36
24
8
16
+
10
1.206.191
CANCAN TIMEOUT
Cop Out
Actiune, Crima, ComedieRegie: Kevin Smith.
Cu: Bruce Willis, Tracy Morgan, Juan Carlos Hernandez, Cory Fernandez, Ana de la Reguera
Daybreakers
Actiune, Drama, Horror, SF, ThrillerRegia: Peter Spierig, Michael Spierig.
Distributia: Ethan Hawke, Willem Dafoe, Sam Neill, Isabel Lucas.
How to Train Your Dragon
Animatie, FantasticRegie: Dean DeBlois, Chris Sanders.
Cu: Jay Baruchel, Gerard Butler, America Ferrera, Craig Ferguson, Jonah Hill.
CURS VALUTAR
19 Martie 2010
Vineri
EUR
4,0824
GBP
4,5555
USD
3,0084































