CONECT CANCAN
Cancan Facebook Cancan Twitter
Alege alta editie: 

Arhiva

Filtreaza stirile:
 
25 Aprilie 2012
Artistul care a ieşit pe locul trei la Eurovision anul trecut, împreună cu Paula Seling, şi-a clădit o carieră muzicală peste hotare însă recunoaşte că la început i-a fost foarte greu. "După 15 ani de locuit în Norvegia, unde mi-am făcut un cămin, am
  873
 4
12 August 2010
  28569
 5
La aproape trei luni de la concursul Eurovision, piesa "Playing with fire" cu care romanii Paula Seling si Ovi s-au clasat pe pozitia a treia se bucura inca de succes. In special in spatiul rusofon, unde exista multe cereri pe posturile de radio pentru aceasta melodie. Contactat de producatorii din
3 Iunie 2010
  8534
 9
"Playing with fire" se poziţionează pe locul al nouălea în topul iTunes din Norvegia şi pe locul al cincilea în Suedia. Nu numai piesa reprezentanţilor României a fost îmbrpţişată după marea finală de la Oslo. Piesa câştigătoare, "Satellite", domină
31 Mai 2010
  6860
 17
"Nu cred că am avut emoţiii, eu sigur nu am avut, iar Ovi, dacă a avut, nu mi-a dezvăluit asta. El nu a fost timorat, ci amândoi am avut de jucat nişte roluri. Eu de femme fatale, iar el de băiat cool şi foarte stilat", a declarat, la Europa FM, Paula Seling. Cât timp au stat
12 Mai 2010
  4255
 18
Dacă ar fi aşa cum spune artistul, pe 29 mai ar trebui să celebrăm câştigarea marii competiţii muzicale, lucru care nu s-a întâmplat niciodată. Paula Seling şi Ovi au câştigat finala selecţiei naţionale Eurovision, piesa lor "Playing With Fire" urmând să
6 Mai 2010
  18801
 30
Pe acelaşi site a fost instituit un alt concurs, al celor mai sexy cântăreţe de la Eurovision 2010, iar Paula Seling a obţinut deocamdată 30% din voturile vizitatorilor acestui portal, fiind urmată de Nika Antolos, din Croaţia şi de Safura din Azerbaidjan.
2 Aprilie 2010
  4921
 8
Ziarul "La Information" a publicat un articol cu titlul "Melodiile care pot salva Eurovision 2010", iar pe prima poziţie se află melodia "Playing with fire" interpretată de Paula Seling şi Ovi. Jurnaliştii spanioli s-au consultat cu mai mulţi specialişti care au spus că melodia celor doi
25 Martie 2010
  1867
 0
Prima semifinală, care va avea loc pe 25 mai, îi va aduce pe scenă pe reprezentanţii Moldovei, Rusiei, Estoniei, Slovaciei, Finlandei, Letoniei, Serbiei, Bosniei, Poloniei, Belgiei, Maltei, Albaniei, Greciei, Portugaliei, Macedoniei, Belarusului şi ai Islandei, artiştii urmând să
12 Martie 2010
  2922
 0
Cea mai mare provocare pentru Paula Seling la "Serviciul Român de Comedie" va fi să joace într-o scenetă propriul rol, alături de personaje deja consacrate, precum Traian Băsescu (Valentin Darie) sau Dinu Patriciu (Ducu Hâncu). Nici Ovi nu scapă de provocările agenţilor
 
disclaimer.jpg
Inapoi
573795-gabi-firea.jpg
573312-zoli.jpg
573014-paleologu.jpg
572571-trica.jpg
571089-video-edy-stancu.jpg
570628-magda-catone.jpg
570287-mitica-popescu.jpg
567997-costi-ionita-si-kat-de-luna.jpg
567459-video-srdjan-luchin-si-dan-alexa.jpg
Inainte

Mircea Badea comentează meciul Bute - Froch: "Dacă n-au vândut ...

Mircea Badea a comentat pe blogul lui meciul de box pierdut de Lucian Bute în faţa lui Carl Froch, la Nottingham, ...

horoscop zilnic
berbec taur gemeni rac
leu fecioara balanta scorpion
sagetator capricorn varsator pesti
2.jpg
Super 8
Super 8
Regie: J.J. Abrams.
Cu: Amanda Michalka, Elle Fanning, Kyle Chandler, Ron Eldard, Noah Emmerich, Joel Courtney, Gabriel Basso.
Larry Crowne
Larry Crowne
Regie: Tom Hanks.
Cu: Julia Roberts, Tom Hanks, Bryan Cranston, Wilmer Valderrama, Nia Vardalos, Taraji P. Henson, Cedric the Entertainer.
Zookeeper
Zookeeper
Regie: Frank Coraci.
Cu: Rosario Dawson, Kevin James, Leslie Bibb, Ken Jeong, Donnie Wahlberg, Joe Rogan, Nicholas Turturro.
Meteo cancan
starea vremii
termometru
13°C
min:13°
max:17°
Temperatura: 13°
Presiune: 1015.92 mmhg
Umiditate: 100 %
Vant: 13 kph
RSS
facebook
twitter
HI5
newsletter
Aboneaza-te la newsletter!
LOTO
24 mai 2012
Loto 6/49:
11
2
9
10
38
12
6.863.606,39
Noroc:
1
3
3
0
5
6
0
837.330,72
Loto 5/40:
21
14
34
7
19
18
141.313,60
Joker:
29
6
38
43
34
+
6
7.012.604,11
Noroc Plus:
1
1
5
5
9
9
121.424,35
Super Noroc:
8
5
0
3
7
1
72.037,89
CANCAN Alege 6/49
CANCAN Alege 5/40
?
?
?
?
?
?
Genereaza
mica_publicitate.jpg
25 Mai 2012
Vineri
EUR
4,4646
GBP
5,5585
USD
3,5492