CONECT CANCAN
Cancan Facebook Cancan Twitter
Alege alta editie: 

Arhiva

Filtreaza stirile:
 
12 August 2011
James Franco spune că este şi acum destul de înfricoşat să se gândească la ce s-a întâmplat atunci, un incident care putea avea consecinţe tragice. James zbura între Las Vegas şi Los Angeles şi l-a luat somnul. Din fericire pentru el, îl avea alături
  501
 0
10 August 2011
  8627
 3
Bărbatul a recunoscut că imaginea în cauză este autentică şi că i-a fost furată din calculator. Şi ca întâmplările din cabina piloţilor să fie înţelese de toţi, jurnaliştii chinezi au realizat şi o animaţie care prezintă modul în care s-ar fi petrecut
24 Iunie 2011
  1316
 0
Tokyo Electric Power (Tepco) a precizat că avionul, un T-Hawk al companiei americane Honeywell, cântărind 7,7 kilograme, nu a provocat pagube. "A devenit incontrolabil şi a aterizat de urgenţă pe acoperişul reactorului 2", a declarat un purtător de cuvânt al Tepco,
14 Iunie 2011
  1647
 0
Resturile aeronavei au fost văzute din aer de un angajat al aerodromului Săuleşti, care survola zona. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat în urmă cu puţin timp că pilotul, un cetăţean german în vârstă de 47 de ani, a
10 Iunie 2011
  1372
 3
"Nu numai că sunt singura femeie pilot din România într-un astfel de raliu, însă îmi propun să devin şi campioană. La cât de determinată sunt şi la cât de bună este maşina mea, bărbaţii nu au nicio şansă. Este timpul să demonstrez tuturor că
9 Iunie 2011
  1530
 0
Cel mai frumos spectacol a fost oferit de cele opt avioane supersonice ale escadrilei aeriene a Forţelor Aeriene Americane. Mai exact, de piloţii de elită ai Forţelor Aeriene Americane, numiţi „Thunderbird" (păsările tunetului) care reprezintă apogeul carierei oricărui pilot.
27 Mai 2011
  1937
 1
Ea a pilotat un avion după ce soţul ei, care se afla la manşă, a leşinat. Din fericire femeia a reuşit să aterizeze în siguranţă după ce a fost ghidată prin radio de un pilot care se afla în apropiere. Avionul zbura deasupra statului Colorado, la o altitudine de cinci
12 Mai 2011
  2572
 0
Robert Brown, în vârstă de 47 de ani, şi-a ucis soţia împreună cu care avea doi copiii, în casa acesteia care valorează trei milioane de lire sterline, şi i- ascuns cadavrul într-o groapă săpată înainte de comiterea crimei. Poliţiştii au descoperit
10 Mai 2011
  4893
 3
Un fost pilot rus, în vârstă de 49 de ani, îşi dovedeşte abilităţile la câţiva ani după ce s-a retras din activitatea militară. El bărbiereşte cu lama de ras un tânăr care se supune de bunăvoie acestui experiment riscant. "Am început să zbor la 15
28 Aprilie 2011
  1117
 1
"Mi-a plăcut dintotdeauna viteza, dar nu-mi place riscul. Ştiu că dacă maşina e condusă de Daniel, nu voi avea nicio problemă", a declarat Liviu, conform Ziarul Naţional. Liviu va fi în acest sfârşit de sptămână la Câmpulung unde va participa la raliu pe post
 
disclaimer.jpg
Inapoi
573795-gabi-firea.jpg
573312-zoli.jpg
573014-paleologu.jpg
572571-trica.jpg
571089-video-edy-stancu.jpg
570628-magda-catone.jpg
570287-mitica-popescu.jpg
567997-costi-ionita-si-kat-de-luna.jpg
567459-video-srdjan-luchin-si-dan-alexa.jpg
Inainte

Mircea Badea comentează meciul Bute - Froch: "Dacă n-au vândut ...

Mircea Badea a comentat pe blogul lui meciul de box pierdut de Lucian Bute în faţa lui Carl Froch, la Nottingham, ...

horoscop zilnic
berbec taur gemeni rac
leu fecioara balanta scorpion
sagetator capricorn varsator pesti
2.jpg
Super 8
Super 8
Regie: J.J. Abrams.
Cu: Amanda Michalka, Elle Fanning, Kyle Chandler, Ron Eldard, Noah Emmerich, Joel Courtney, Gabriel Basso.
Larry Crowne
Larry Crowne
Regie: Tom Hanks.
Cu: Julia Roberts, Tom Hanks, Bryan Cranston, Wilmer Valderrama, Nia Vardalos, Taraji P. Henson, Cedric the Entertainer.
Zookeeper
Zookeeper
Regie: Frank Coraci.
Cu: Rosario Dawson, Kevin James, Leslie Bibb, Ken Jeong, Donnie Wahlberg, Joe Rogan, Nicholas Turturro.
Meteo cancan
starea vremii
termometru
13°C
min:13°
max:17°
Temperatura: 13°
Presiune: 1015.92 mmhg
Umiditate: 100 %
Vant: 13 kph
RSS
facebook
twitter
HI5
newsletter
Aboneaza-te la newsletter!
LOTO
24 mai 2012
Loto 6/49:
11
2
9
10
38
12
6.863.606,39
Noroc:
1
3
3
0
5
6
0
837.330,72
Loto 5/40:
21
14
34
7
19
18
141.313,60
Joker:
29
6
38
43
34
+
6
7.012.604,11
Noroc Plus:
1
1
5
5
9
9
121.424,35
Super Noroc:
8
5
0
3
7
1
72.037,89
CANCAN Alege 6/49
CANCAN Alege 5/40
?
?
?
?
?
?
Genereaza
mica_publicitate.jpg
25 Mai 2012
Vineri
EUR
4,4646
GBP
5,5585
USD
3,5492