CONECT CANCAN
Cancan Facebook Cancan Twitter
Alege alta editie: 

Arhiva

Filtreaza stirile:
 
4 Septembrie 2011
"Te uiţi la Edi (n.r. - fiul său ) şi mă vezi pe mine cum eram copil. Când era mic, voia să se facă soldat american, dar doar în filme, acum vrea să se facă procuror", a declarat Sabbagh pentru "D-Paparazzi".
  1928
 4
22 Iulie 2011
  700
 1
Bărbatul, în vârstă de 40 de ani, din localitatea ieşeană Mironeasa este acuzat că şi-a abuzat în mai multe rânduri cei doi băieţi, ancheta poliţiei fiind declanşată în urma unei sesizări depuse de bunica minorilor. "Poliţiştii, aflaţi sub
29 Mai 2011
  967
 0
Poliţiştii de la Omoruri au fost sesizaţi, sâmbătă seară, în jurul orei 21.30, despre faptul că un bărbat în vârstă de 58 de ani a fost omorât în Sectorul 5, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Capitalei. La faţa locului au mers un
12 Mai 2011
  1538
 1
Nemulţumit de faptul că îi era luat terenul, un bărbat în vârstă de 49 de ani, din comuna Ciuperceni a pus mâna pe un par, cu care l-a lovit în cap pe ajutorul şefului de post al Postului de Poliţie Ciuperceni, agentul principal Dorel Boştină, care
2 Aprilie 2011
  9364
 2
Zodia în care s-a născut poate influenţa talentul şi înclinaţiile pe care le va avea când va mai creşte, aşa că cel mai bine este să fii pregătită. Iată ce meserii ar putea alege în funcţie de semnul zodiacal,, potrivit realitatea.net: Berbec: mecanic,
28 Martie 2011
  4249
 16
Rudele lui Bercea nu au fost astăzi luate în seamă de procurori, care nici măcar nu au vrut să stea de vorbă cu ele. Dosarele în care este cercetat Bercea Mondialul au fost preluate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova. El este acuzat de tentativă de omor
26 Martie 2011
  1787
 2
Procurorul este convins că Elodia Ghinescu este moartă şi că la un moment dat se va găsi o modalitate de a demonstra acest lucru. El mai spune, că dacă aceasta va apărea în viaţă, îşi va da demisia în clipa următoare, informează Evenimentul Zilei.
25 Martie 2011
  2358
 0
Adolescentul nu a murit, dar a ajuns la spital cu un plămân perforat şi mai multe răni. El este fericit că a scăpat cu zile şi nu a vrut să depună mărturie împotriva poliţiştilor, de teamă că aceştia se vor răzbuna. Procurorul oraşului brazilian în care a avut loc
22 Octombrie 2010
  3110
 0
Prim-procurul Florin Apostu va fi prezentat vineri la Curtea de Apel Alba Iulia, de către procurorii DNA, cu propunerea de arestare preventivă. Purtătorul de cuvânt al instanţei din Alba Iulia a precizat, că dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel, urmând ca cererea de
16 Iulie 2010
  2360
 0
Mai mult acesta a mai declarat că a cerut să i se pună la dispoziţie elemente de drept şi de fapt ale ultimei acuzaţii de şantaj pentru a afla mai multe detalii despre cum s-a petrecut fapta. Reprezentanţii legali ai patronului OTV spun că Dan Diaconescu este acuzat că
 
disclaimer.jpg
OFERTE RECOMANDATE
P-ta Victoriei , SC: 180 mp, 5 cam.
Berceni , SU: 50 mp, 2 cam.
Iancu Nicolae , SC: 313 mp
Inapoi
573795-gabi-firea.jpg
573312-zoli.jpg
573014-paleologu.jpg
572571-trica.jpg
571089-video-edy-stancu.jpg
570628-magda-catone.jpg
570287-mitica-popescu.jpg
567997-costi-ionita-si-kat-de-luna.jpg
567459-video-srdjan-luchin-si-dan-alexa.jpg
Inainte

Mircea Badea comentează meciul Bute - Froch: "Dacă n-au vândut ...

Mircea Badea a comentat pe blogul lui meciul de box pierdut de Lucian Bute în faţa lui Carl Froch, la Nottingham, ...

horoscop zilnic
berbec taur gemeni rac
leu fecioara balanta scorpion
sagetator capricorn varsator pesti
2.jpg
Super 8
Super 8
Regie: J.J. Abrams.
Cu: Amanda Michalka, Elle Fanning, Kyle Chandler, Ron Eldard, Noah Emmerich, Joel Courtney, Gabriel Basso.
Larry Crowne
Larry Crowne
Regie: Tom Hanks.
Cu: Julia Roberts, Tom Hanks, Bryan Cranston, Wilmer Valderrama, Nia Vardalos, Taraji P. Henson, Cedric the Entertainer.
Zookeeper
Zookeeper
Regie: Frank Coraci.
Cu: Rosario Dawson, Kevin James, Leslie Bibb, Ken Jeong, Donnie Wahlberg, Joe Rogan, Nicholas Turturro.
Meteo cancan
starea vremii
termometru
13°C
min:13°
max:17°
Temperatura: 13°
Presiune: 1015.92 mmhg
Umiditate: 100 %
Vant: 13 kph
RSS
facebook
twitter
HI5
newsletter
Aboneaza-te la newsletter!
LOTO
24 mai 2012
Loto 6/49:
11
2
9
10
38
12
6.863.606,39
Noroc:
1
3
3
0
5
6
0
837.330,72
Loto 5/40:
21
14
34
7
19
18
141.313,60
Joker:
29
6
38
43
34
+
6
7.012.604,11
Noroc Plus:
1
1
5
5
9
9
121.424,35
Super Noroc:
8
5
0
3
7
1
72.037,89
CANCAN Alege 6/49
CANCAN Alege 5/40
?
?
?
?
?
?
Genereaza
mica_publicitate.jpg
25 Mai 2012
Vineri
EUR
4,4646
GBP
5,5585
USD
3,5492