CONECT CANCAN
Cancan Facebook Cancan Twitter
Alege alta editie: 

Arhiva

Filtreaza stirile:
 
18 Octombrie 2011
Un incident care arată de ce suntem priviţi cu ochi răi de cetăţenii europeni s-a întâmplat astăzi în capitala Finlandei, Helsinki. Două grupuri de romi s-au bătut pe străzi pentru a ocupa cele mai bune zone de cerşit din oraş. Şapte români de etnie romă i-au
  902
 0
22 August 2011
  8245
 19
Petrecerea a avut loc pe două străzi din localitatea Iveşti. Mireasa are şapte ani şi jumătate, iar mirele, puţin peste opt ani. Cadoul primit de familia fetei a fost de 200 de galbeni, echivalentul a peste 400.000 de lei. Nuntaşii, care au venit înarmaţi, au fost păziţi de
21 August 2011
  2851
 4
Rromi îi ademeneau pe clienţi şi le spuneau că le vor da leacuri pentru boli, îi vor ajuta să se căsătoarească şi chiar le vor face vrăji pentru a câştiga mai mulţi bani. Escrocii au vârste cuprinse între 33 şi 66 de ani şi sunt de origine română.
18 August 2011
  1448
 3
Cei aproximativ 100 de rromi au ajuns foarte repede la faţa locului şi au spus că vor să dea o mână de ajutor, pentru a încărca marfa împrăştiată în TIR, dar au subtilizat totul cu atât de mare tupeu, încât nici venirea poliţiştilor nu i-a
7 August 2011
  711
 0
La Madeleine este o suburbie a oraşului Lille de 23.000 de locuitori, iar în ultima vreme s-a înregistrat o creştere a numărului cerşetorilor şi a celor care caută în gunoi. Primarul este de părere că a crescut în oraş cerşetoria din cauza unei tabere de romi
17 Iulie 2011
  1152
 0
Se pare şoferul autocarului a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens şi s-a izbit de TIR-ul care venea din faţă. Şoferul autotrenului a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ, iar şoferul de pe autocar nu a putut fi testat la faţa locului, fiind transportat la
2 Iulie 2011
  1977
 7
Totul s-a terminat cu o bătaie pe cinste care a fost filmată din balconul unei locuinţe din zonă. Nimeni nu ştie de la ce a pornit scandalul, în care au fost implicate zece persoane. Opt dintre acestea, printre care şi două femei, au fost arestate, iar celelalte două sunt
17 Iunie 2011
  5500
 4
Dan Negru a mizat pe seriozitatea şi dăruirea cu care colega lui, Simona Gherghe, îşi desfăşoară activitatea în televiziune, farsorul a avut numai de câştigat. Ştiind că merge la Paris să filmeze un promo pentru Antena 1, Simona a acceptat provocarea fără să stea prea
29 Mai 2011
  11481
 1
"Prin '91 urcam pe scena Sălii Polivalente, la Miss Piranda şi era lume multă. Mulţi rromi. Îmi tremurau picioarele. Cel de la fum era beat şi dădea fumul tare. Când s-a risipit fumul, eram pe scenă şi mi-am dat seama că eram cu spatele la oameni", a povestit manelistul
18 Mai 2011
  9816
 8
Şi cum bine se ştie că familiile lor sunt unele numeroase, "tabloul" care a rezultat este unul de colecţie. Îmbrăcaţi în stilul lor tradiţional, coloraţi, cu fuste lungi şi cu pălării oamenii au luat cu asalt restaurantul. Nu ştim ce au comandat, cât timp au petrecut
 
disclaimer.jpg
Inapoi
573795-gabi-firea.jpg
573312-zoli.jpg
573014-paleologu.jpg
572571-trica.jpg
571089-video-edy-stancu.jpg
570628-magda-catone.jpg
570287-mitica-popescu.jpg
567997-costi-ionita-si-kat-de-luna.jpg
567459-video-srdjan-luchin-si-dan-alexa.jpg
Inainte

"Nici bunica, nici tata nu au purtat tricouri pe care să scrie «Am ...

Carl m-a sunat la două minute după ce i-am trimis primul email. "Bunica mea e din România!" Rămân ...

horoscop zilnic
berbec taur gemeni rac
leu fecioara balanta scorpion
sagetator capricorn varsator pesti
2.jpg
Super 8
Super 8
Regie: J.J. Abrams.
Cu: Amanda Michalka, Elle Fanning, Kyle Chandler, Ron Eldard, Noah Emmerich, Joel Courtney, Gabriel Basso.
Larry Crowne
Larry Crowne
Regie: Tom Hanks.
Cu: Julia Roberts, Tom Hanks, Bryan Cranston, Wilmer Valderrama, Nia Vardalos, Taraji P. Henson, Cedric the Entertainer.
Zookeeper
Zookeeper
Regie: Frank Coraci.
Cu: Rosario Dawson, Kevin James, Leslie Bibb, Ken Jeong, Donnie Wahlberg, Joe Rogan, Nicholas Turturro.
Meteo cancan
starea vremii
termometru
°C
min:°
max:°
Temperatura: °
Presiune: mmhg
Umiditate: %
Vant: kph
RSS
facebook
twitter
HI5
newsletter
Aboneaza-te la newsletter!
LOTO
24 mai 2012
Loto 6/49:
11
2
9
10
38
12
6.863.606,39
Noroc:
1
3
3
0
5
6
0
837.330,72
Loto 5/40:
21
14
34
7
19
18
141.313,60
Joker:
29
6
38
43
34
+
6
7.012.604,11
Noroc Plus:
1
1
5
5
9
9
121.424,35
Super Noroc:
8
5
0
3
7
1
72.037,89
CANCAN Alege 6/49
CANCAN Alege 5/40
?
?
?
?
?
?
Genereaza
mica_publicitate.jpg
25 Mai 2012
Vineri
EUR
4,4646
GBP
5,5585
USD
3,5492