CONECT CANCAN
Cancan Facebook Cancan Twitter
Alege alta editie: 

Arhiva

Filtreaza stirile:
 
23 Ianuarie 2012
"În primul rând aş vrea să mulţumesc colectivului de medici de la acest spital, care s-a comportat de o manieră extraordinară, cu foarte multă atenţie, foarte multă generozitate. M-au ajutat să-mi revin, într-un moment foarte greu. Sunt mulţumit că am ales să
  2446
 19
21 Ianuarie 2011
  1041
 1
Fostul deputat, care a fost condamnat la închisoare, suferă de afecţiuni cardiace. Nati Meir a fost reţinut la 20 octombrie 2009 pentru trafic de influenţă, iar în martie 2010 a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru înşelăciune. El este acuzat că ar
19 Septembrie 2010
  3265
 2
Miss Piggy, aşa cum îşi spune concurenta accidentată, şi-a pierdut cunoştinţa preţ de câteva minute în momentul impactului. Femeia în vârstă de 26 de ani a fost transportată de urgenţă la Spitalul Universitar unde medicii au constatat că starea sa este
18 Mai 2010
  47838
 63
Disperare! Asta simte de peste trei saptamani Didina Cristea, mama prezentatoarei de la Kanal D, care, la sfarsitul lunii aprilie, a suferit o operatie de pancreatita la Spitalul Universitar. Perioada de recuperare a fost cumplita, iar suferinta femeii e greu de descris in cuvinte, mai ales ca nici
30 Aprilie 2010
  3192
 6
"Din păcate, starea pacientei s-a agravat şi prezintă insuficienţă respiratorie severă. Este conectată la aparate, iar acestea folosesc o presiune mare pentru ca bolnava să poată respira. Prognosticul este extrem de rezervat", a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului
9 Decembrie 2009
  9515
 0
ATENTI. Medicii de la Spitalul Universitar de Urgenta au acoperit pacienta cu o patura ca sa nu fie pozata de reporteri! Alexandru Cristea In decurs de doi ani, bucuresteanca Raluca Oncescu (37 de ani) a incercat sa se sinucida de doua ori. Cea mai recenta tentativa a fost ieri, cand s-a
16 Noiembrie 2009
  1772
 1
Reprezentantii sexului tare sunt mai spirituali decat partenerele lor de viata, sunt de parere cercetatorii britanici. Potrivit profesorului Sam Shuster, de la Spitalul Universitar din Norwich, barbatii sunt mai amuzanti decat femeile datorita testosteronului, care ii face sa spuna mai multe glume.
4 Septembrie 2009
  931
 1
Socant. Vanzatoarea unui stand de cosmetice din magazinul Unirea din Capitala a fost injunghiata ieri la pranz, in fata colegilor, de catre fostul iubit. Politistii au stabilit ca barbatul, macelar de profesie, a injunghiat-o de doua ori, in piept si in umarul stang, iar apoi a disparut, trecand pe
17 Iulie 2009
  64465
 40
INSEMNATA. Blonda lui Morar nu reuseste sa-si ascunda cele trei cicatrice simetrice Asistenta lui Mihai Morar de la "Rai, da' buni" poarta pe bratul stang urmele ciudate ale unor taieturi a caror provenienta este destul de dubioasa. Blonda care il secondeaza pe Mihai Morar in emisiunea
21 Mai 2009
  11093
 4
SCHIMBARE. Edilul-sef Sorin Oprescu se va instala cel mai probabil la etajul I al cladirii, de unde va putea admira in fiecare zi privelistea oferita de raul Dambovita Primaria Capitalei ar putea fi mutata intr-o cladire noua, pentru ca actualul sediu mai are putin si se darama. Consilierii
 
disclaimer.jpg
Inapoi
573795-gabi-firea.jpg
573312-zoli.jpg
573014-paleologu.jpg
572571-trica.jpg
571089-video-edy-stancu.jpg
570628-magda-catone.jpg
570287-mitica-popescu.jpg
567997-costi-ionita-si-kat-de-luna.jpg
567459-video-srdjan-luchin-si-dan-alexa.jpg
Inainte

"Nici bunica, nici tata nu au purtat tricouri pe care să scrie «Am ...

Carl m-a sunat la două minute după ce i-am trimis primul email. "Bunica mea e din România!" Rămân ...

horoscop zilnic
berbec taur gemeni rac
leu fecioara balanta scorpion
sagetator capricorn varsator pesti
2.jpg
Super 8
Super 8
Regie: J.J. Abrams.
Cu: Amanda Michalka, Elle Fanning, Kyle Chandler, Ron Eldard, Noah Emmerich, Joel Courtney, Gabriel Basso.
Larry Crowne
Larry Crowne
Regie: Tom Hanks.
Cu: Julia Roberts, Tom Hanks, Bryan Cranston, Wilmer Valderrama, Nia Vardalos, Taraji P. Henson, Cedric the Entertainer.
Zookeeper
Zookeeper
Regie: Frank Coraci.
Cu: Rosario Dawson, Kevin James, Leslie Bibb, Ken Jeong, Donnie Wahlberg, Joe Rogan, Nicholas Turturro.
Meteo cancan
starea vremii
termometru
°C
min:°
max:°
Temperatura: °
Presiune: mmhg
Umiditate: %
Vant: kph
RSS
facebook
twitter
HI5
newsletter
Aboneaza-te la newsletter!
LOTO
24 mai 2012
Loto 6/49:
11
2
9
10
38
12
6.863.606,39
Noroc:
1
3
3
0
5
6
0
837.330,72
Loto 5/40:
21
14
34
7
19
18
141.313,60
Joker:
29
6
38
43
34
+
6
7.012.604,11
Noroc Plus:
1
1
5
5
9
9
121.424,35
Super Noroc:
8
5
0
3
7
1
72.037,89
CANCAN Alege 6/49
CANCAN Alege 5/40
?
?
?
?
?
?
Genereaza
mica_publicitate.jpg
25 Mai 2012
Vineri
EUR
4,4646
GBP
5,5585
USD
3,5492