CONECT CANCAN
Cancan Facebook Cancan Twitter
Alege alta editie: 

Arhiva

Filtreaza stirile:
 
19 Noiembrie 2011
Pentru 9,5 dolari americanii pot schimba mirosul de trandafir al lumanarilor cu parfum de iarba, de sunca, de noroi, de rumegus si chiar de manusa de baseball. Hart Main a devenit propriul lui patron dupa ce a vazut-o pe sora lui ca vindea lumanari pentru o strangere de fonduri organizata de
  1853
 0
28 Septembrie 2011
  3812
 0
O O nouă rochie atrage atenţia militanţilor pentru protecţia animalelor, cel puţin în aceeaşi măsură în care a făcut-o rochia din bucăţi de carne în care s-a prezentat Lady Gaga la VMA 2010. Este vorba despre o rochie croită din 3.000 de sfârcuri de bovine care
7 Septembrie 2011
  5345
 12
Ştirista a povestit într-un interviu pentru site-ul startevo.com care sunt secretele reuşitei sale. "Am plecat dintr-un sat din Ardeal, care se numeşte Zarand, dintre Arad şi Oradea. Acolo mi-am petrecut primii patru ani din viaţă (m-au crescut bunicii). Oamenii aşteaptă în
25 August 2011
  532
 0
Se pare că femeia a fost împunsă de animal, cel mai probabil, după ce a legat-o, în grajd. Ea a fost găsită de o vecină, care a sunat la 112. Medicii de pe ambulanţă nu au mai putut face nimic pentru bătrână.
22 Iulie 2011
  13535
 6
Astfel, biochimiştii au găsit grăsime de balenă, în brânza de oaie, iar telemeaua de vacă s-a contatat că are 80% soia şi ulei de palmier, iar untul bulgăresc conţine lapte. Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au ajuns la concluzia că 70 de produse fabricate în
19 Iulie 2011
  604
 0
Proprietarii au apelat la sprijinul pompierilor pentru a le scoate junica din canal, după ce aceasta a căzut în timp ce se afla cu turma la păscut. Pentru a duce la bun sfârşit operaţiunea, pompierii au cerut şi sprijinul unei maşini de la descarcerare. După mai multe
13 Iunie 2011
  1187
 0
"Vaca transgenică,a ală curei nume este Rosita ISA, este prima bovină din lume care are gene umane ce conţin proteine prezente în laptele matern", informează un comunicat dat publicităţii de Institutul Naţional de Tehnologii Agricole din Argentina.
6 Aprilie 2011
  3848
 1
Ea a transformat-o pe vaca Luna în calul visurilor ei. După multe ore de antrenament rezultatele au fost impresionante. Regina şi Luna nu numai că merg în plimbări lungi, dar participă şi la anumite concursuri care ţin exclusiv de cai. "E incredibil, pe bune, ea chiar crede
4 Aprilie 2011
  2042
 5
Oamenii de ştiinţă britanici au modificat gentic 300 de vaci, reuşind să introducă gene umane în ADN-ul lor pentru ca acestea să producă lapte uman, fiindcă acesta din urmă este foarte hrănitor şi conţine anticorpi necesari dezvoltării normale a bebeluşilor. Ei spun că acest
20 Februarie 2011
  2648
 3
Pe motivul problemelor de greutate pe care le-a avut în copilărie şi a glumelor nesărate ale fratelui mai mare, Michael Jackson, Janet obişnuia să se dea cu capul de pereţi, scrie ea în biografia sa, potrivit express.co.uk. "A existat multă durere în viaţa mea şi mare
 
disclaimer.jpg
Inapoi
573795-gabi-firea.jpg
573312-zoli.jpg
573014-paleologu.jpg
572571-trica.jpg
571089-video-edy-stancu.jpg
570628-magda-catone.jpg
570287-mitica-popescu.jpg
567997-costi-ionita-si-kat-de-luna.jpg
567459-video-srdjan-luchin-si-dan-alexa.jpg
Inainte

Mircea Badea comentează meciul Bute - Froch: "Dacă n-au vândut ...

Mircea Badea a comentat pe blogul lui meciul de box pierdut de Lucian Bute în faţa lui Carl Froch, la Nottingham, ...

horoscop zilnic
berbec taur gemeni rac
leu fecioara balanta scorpion
sagetator capricorn varsator pesti
2.jpg
Super 8
Super 8
Regie: J.J. Abrams.
Cu: Amanda Michalka, Elle Fanning, Kyle Chandler, Ron Eldard, Noah Emmerich, Joel Courtney, Gabriel Basso.
Larry Crowne
Larry Crowne
Regie: Tom Hanks.
Cu: Julia Roberts, Tom Hanks, Bryan Cranston, Wilmer Valderrama, Nia Vardalos, Taraji P. Henson, Cedric the Entertainer.
Zookeeper
Zookeeper
Regie: Frank Coraci.
Cu: Rosario Dawson, Kevin James, Leslie Bibb, Ken Jeong, Donnie Wahlberg, Joe Rogan, Nicholas Turturro.
Meteo cancan
starea vremii
termometru
13°C
min:13°
max:17°
Temperatura: 13°
Presiune: 1015.92 mmhg
Umiditate: 100 %
Vant: 13 kph
RSS
facebook
twitter
HI5
newsletter
Aboneaza-te la newsletter!
LOTO
24 mai 2012
Loto 6/49:
11
2
9
10
38
12
6.863.606,39
Noroc:
1
3
3
0
5
6
0
837.330,72
Loto 5/40:
21
14
34
7
19
18
141.313,60
Joker:
29
6
38
43
34
+
6
7.012.604,11
Noroc Plus:
1
1
5
5
9
9
121.424,35
Super Noroc:
8
5
0
3
7
1
72.037,89
CANCAN Alege 6/49
CANCAN Alege 5/40
?
?
?
?
?
?
Genereaza
mica_publicitate.jpg
25 Mai 2012
Vineri
EUR
4,4646
GBP
5,5585
USD
3,5492