Acasă » Dezvaluiri » Vecinul multimilionar din Primăverii al lui IOHANNIS face acuzaţii uluitoare: ”Vor să mă otrăvească!”

Vecinul multimilionar din Primăverii al lui IOHANNIS face acuzaţii uluitoare: ”Vor să mă otrăvească!”

De: Cancan 01/09/2016 | 00:18
Vecinul multimilionar din Primăverii al lui IOHANNIS face acuzaţii uluitoare: ”Vor să mă otrăvească!”

E ”regele” din umbră al imobiliarelor şi chiar dacă numele lui n-a fost pronunţat decât rareori în spaţiul public, nu există român care să nu fi auzit de mega-afacerile în spatele cărora se află Gheorghe Iaciu. La 55 de ani, multimilionarul este unul dintre cei mai cunoscuţi dezvoltatori imobiliari de pe piaţă, iar de curând a intrat în atenţia DNA. Ceea ce publicăm azi, în exclusivitate, are directă legătură cu ancheta pornită de procurorii Anticorupţie.

Complexul Doraly din apropiere de Bucureşti, colosul Impact, cartierul Greenfield din Capitală, Moldova Mall din Iaşi sau cartierul Europa din Oradea sunt doar câteva din afacerile puse pe picioare de Iaciu. În august 2008, cu două luni înainte de declanşarea crizei imobiliare, ”regele” vindea către holdingul financiar-bancar HSBC o parte din Expo Market Doraly într-o tranzacţie evaluată la 104 milioane de euro.

La puţină vreme, o anume Nicoleta Şoimu revendica terenul de 9 hectare pe care fusese construit Doraly, iar pentru a stinge conflictul, Gheorghe Iaciu a cumpărat drepturile litigioase de la aceasta. Dar nu s-a oprit aici şi, după ce primise de la HSBC 104 milioane, a mai obţinut în regim de urgenţă şi o despăgubire de 8 milioane de euro de la celebra ANRP. Tocmai acest dublu-beneficiu obţinut de Iaciu le-a stârnit interesul procurorilor DNA, care i-au deschis un dosar multimilionarului şi, firesc, l-au chemat la audieri.

Multimilionarul Iaciu a intrat în colimatorul procurorilor DNA
Multimilionarul Iaciu a intrat în colimatorul procurorilor DNA

A fost ”dat dispărut”!

Printre cunoscătorii de pe piaţa imobiliară se vorbeşte că ”mutările de şahist” făcute de Iaciu în cazul cercetat de DNA n-ar avea iz penal şi că, în mod normal, soarta dosarului ar fi una singură: să fie închis, iar ”regele” să primească NUP. Până atunci însă, afaceristul a trecut de câteva ori pragul birourilor DNA, ceea ce nu i-a picat deloc bine. Ba chiar apropiaţi mărturisesc faptul că de la audieri încoace, Iaciu ar fi devenit de nerecunoscut.

Gheorghe Iaciu deţine o vilă impresionantă în vecinătatea proprietăţii preşedintelui României, Klaus Iohannis
Gheorghe Iaciu deţine o vilă impresionantă în vecinătatea proprietăţii preşedintelui României, Klaus Iohannis

E clar că pentru un afacerist extrem de bogat, care locuieşte într-un palat învecinat cu proprietatea din Primăverii a lui Klaus Iohannis şi despre care atâţia ani n-au apărut suspiciuni de ilegalitate, ancheta DNA e o piatră pe suflet. O poveste care a făcut deja înconjurul cercului de cunoscuţi ai miliardarului ilustrează, cum nu se poate mai limpede, şocul resimţit de Iaciu.

După una dintre discuţiile purtate cu anchetatorii, multimilionarul s-ar fi ”rătăcit” pe străzi însoţit doar de gândurile lui, iar o noapte întreagă nimeni n-ar fi ştiut unde se află. A fost găsit, a doua zi dimineaţă, îmbrăcat mai mult decât sumar pe terasa restaurantului Fattoria din Herăstrău.

Au urmat şi alte audieri, la care vecinul lui Iohannis, cu gândurile mai aşezate, a aşternut pe mai multe file, în faţa procurorilor, acuzaţii uluitoare. Laitmotivul aşa-ziselor denunţuri a fost faptul că oameni de afaceri cu nume sonore – poate cele mai sonore din România, dar în acelaşi timp şi prieteni ai săi intimi (tovarăşi de vânătoare) ar fi premeditat asasinarea lui ca să-i preia afacerile.

”Regele” e convins că grupuri oculte încearcă să-l lichideze ca să preia colosul Impact (FOTO - unul dintre cei mari dezvoltatori imobiliari din ţară), dar şi complexul Doraly
”Regele” e convins că grupuri oculte încearcă să-l lichideze ca să preia colosul Impact (FOTO – unul dintre cei mari dezvoltatori imobiliari din ţară), dar şi complexul Doraly

Vor să mă otrăvească”, s-a destăinuit ”regele”, care a şi indicat miza întregului ”plan diabolic”, respectiv compania Impact (la care e asociat cu brokerul Bogdan Juravle, directorul Swiss Capital), dar şi bucata pe care a păstrat-o din Doraly. Dacă denunţurile lui Iaciu vor duce undeva, doar anchetatorii sunt în măsură să răspundă. Povestea merită însă urmărită, iar cititorii care au informaţii despre acest subiect ne pot scrie pe [email protected].

Adrian Nicolae

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Experiment: un tânăr s-a transformat într-un om al străzii pentru a demonstra că poate deveni milionar într-un an. Câți bani a câștigat în 10 luni
Experiment: un tânăr s-a transformat într-un om al străzii pentru a demonstra că poate deveni...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
BOMBA BOMBELOR! Laura e iubita celui mai în vogă fotbalist de la Real Madrid! Ar trebui să fie ILEGAL să posteze pozele astea
BOMBA BOMBELOR! Laura e iubita celui mai în vogă fotbalist de la Real Madrid! Ar...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Ungaria și propunerea surprinzătoare pentru „dușmanul de moarte”, România. De ce nu a fost posibilă unirea cu țara noastră
Ungaria și propunerea surprinzătoare pentru „dușmanul de moarte”, România. De ce nu a fost posibilă...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea în care trăia ca un rege
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Misterul morții unei mame și a fiicei ei de 10 ani a fost rezolvat după 24 de ani. Ucigașul a dezvăluit totul de pe patul de moarte
Misterul morții unei mame și a fiicei ei de 10 ani a fost rezolvat după...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Cum arată Andreea Bănică atunci când nu este pe scenă: ,,Nu m-am aranjat pentru călcat”. Vedeta s-a filmat fără machiaj și cu părul nearanjat
Cum arată Andreea Bănică atunci când nu este pe scenă: ,,Nu m-am aranjat pentru călcat”....
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a exprimat tristețea în mediul online: „Sunt nervoasă și tristă și nefericită.”
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol! Imaginile din interiorul vilei i-au uluit pe toți
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol!...
Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași pe sfoară”
Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași...
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Beleaua Corduneanu a făcut anunţul. Este CUTREMUR în lumea interlopă
Beleaua Corduneanu a făcut anunţul. Este CUTREMUR în lumea interlopă
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Locaţiile din faimosul serial Bridgerton pe care le poţi vizita
Locaţiile din faimosul serial Bridgerton pe care le poţi vizita
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
Românul de 24 de ani, milionar din nimic. Cum a făcut munți de bani
Românul de 24 de ani, milionar din nimic. Cum a făcut munți de bani
BANC | Bulă, Sfântul Petru și „pomul minciunilor”
BANC | Bulă, Sfântul Petru și „pomul minciunilor”
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să...
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea mintală a utilizatorilor”
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
Cum se menține în formă Mihaela Bilic la cei 54 de ani? Secretul medicului nutriționist
Cum se menține în formă Mihaela Bilic la cei 54 de ani? Secretul medicului nutriționist
Netflix va lansa serialul pe care milioane de oameni îl așteaptă de câțiva ani. Povestea va fi pe placul abonaților din România
Netflix va lansa serialul pe care milioane de oameni îl așteaptă de câțiva ani. Povestea...
Ce să adaugi în ostropelul de pui ca să-i dai cel mai bun gust. Ingredientul care îi dă o aromă de neuitat
Ce să adaugi în ostropelul de pui ca să-i dai cel mai bun gust. Ingredientul...