Gratuitatea oferită studentilor pe CFR a suferit modificări!

Comisia de buget din Senat a aprobat, miercuri, un amendament semnat de senatorii Eugen Teodorovici (PSD) şi Florin Cîţu (PNL), potrivit căruia studenţii şi elevii de liceu vor avea gratuit transportul feroviar doar între localitatea de domiciliu şi cea în care se află instituţia de învăţământ, anunţă mediafax.ro.

”Prin excepţie de la prevederile alin. (2), în tot cursul anului calendaristic studenţii înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior acreditate, beneficiază de gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe distanţa dintre localitatea de domiciliu şi localitatea în care se află unitatea de învăţământ la care frecventează cursurile”, se arată în amendamentul admis de Comisia de buget din Senat, iniţiat de Eugen Teodorovici şi Florin Cîţu. Potrivit altui amendament, iniţiat de Eugen Teodorovici şi de Ştefan Mihu, prevederile primului amendament se aplică şi elevilor din clasele IX – XII. În textul iniţial al Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 2/2017, era specificat doar faptul că studenţii facultăţilor acreditate beneficiază de gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a.

Ministrul Consultării Publice, Gabriel Petrea, nu este de acord cu amendamentele aduse la OUG 2/2017, susţinând că "forma adoptată Guvern este cea dorită de studenţi şi aşa trebuie să rămână, respectiv că studenţii trebuie să beneficieze de gratuitate deplină la transportul feroviar. "Am văzut amendamentele din Senat cu privire la transportul gratuit al studenţilor şi nu sunt de acord cu ele. Programul de guvernare specifică foarte clar că studenţii vor beneficia de gratuitate pe tren. De aceea consider că forma adoptată şi asumată de Guvern este cea dorită de studenţi şi aşa trebuie să rămână", a scris Gabriel Petrea pe contul său de Facebook.

Citeste despre: gratuitate cfr studenti, studenti transport gratuit cfr, reduceri cfr studenti elevi lege guvern


Share On Facebook