Le-a crescut copiii celor dragi
Vizita. Acum doua zile, Angela Gheorghiu si Ioana au fost la Busteni, la un eveniment, si s-au incalzit cu afinata

Adorata si aplaudata pe toate scenele lumii, soprana Angela Gheorghiu a avut o viata in care stralucirea si tristetea au mers, de multe ori, mana-n mana. Desi nu a adus pe lume niciun copil, soarta i-a scos in cale doua fete minunate, pe care le-a crescut ca si cum ar fi fost ale ei. Soprana a adoptat atat copilul sotului, cat si pe cel al surorii ei, care si-a pierdut viata intr-un accident.

In 1996, cand Angela Gheorghiu era in culmea fericirii pentru ca se casatorea cu tenorul Roberto Alagna si scotea pe piata primul ei disc, sora ei, Elena, sfarsea intr-un accident tragic. Era, ca si ea, absolventa de Conservator si soprana. "Eram suflete-pereche, ca niste gemene, desi era cu un an mai mare. Era mai frumoasa decat mine si canta mai bine. O parte din mine a murit odata cu ea", declara atunci Angela Gheorghiu, distrusa. Fiica Elenei, Ioana Dan, a ramas in grija tatalui ei, care era medic. Acesta a murit insa, patru ani mai tarziu, iar fetita de 11 ani a fost adoptata de matusa ei, Angela. Ioana a venit sa completeze familia sopranei, care, odata cu casatoria cu Roberto Alagna, a devenit mama si pentru fiica acestuia, Ornella. Prima sotie a lui Alagna a murit dupa o lunga suferinta, iar Angela s-a straduit sa fie pentru Ornella o mama cel putin la fel de buna. Ca si cum toate aceste probleme nu erau de ajuns, tatal sopranei a decis sa ia calea rugaciunii si s-a calugarit, plecand pe Muntele Athos. Angela Gheorghiu nu l-a mai vazut de ani buni, intrucat, dupa cum se stie, femeile nu au acces in zona chiliilor de pe muntele grecesc. Acum, Ioana are 20 de ani, iar Ornella, 17 ani. Cele doua se inteleg de minune si se considera surori. Viata lor privata este discreta, asa cum, de altfel, este si cea a Angelei Gheorghiu. De cate ori este intrebata de ce nu a devenit mama, ea spune ca "este" mama si ca are doua fiice. Esti frumoasa? Intoarce lumea capul pe strada dupa tine? De Craciun ti-am pregatit super cadouri. Mosul iti aduce premii de sute de euro mai ales daca nu ai fost deloc cuminte! Urca-ti acum pozele pe superfete.cancan.ro!


Share On Facebook