Sustinere. Desi accidentul a avut loc la ora patru dimineata, la fata locului a venit imediat, cu Bentley-ul personal, asociata lui Dan de la OTV, Diana Voiculescu
Adrian David
Cunoscutul om de televiziune Dan Diaconescu a fost implicat intr-un accident rutier, ieri dimineata, soldat cu avarierea destul de serioasa a superbului sau Rolls-Royce in valoare de 13,5 miliarde de lei vechi. Tamponarea s-a petrecut in jurul orei patru dimineata, la intersectia bulevardului Iancu de Hunedoara cu strada Roma din Capitala, imediat dupa ce realizatorul de televiziune a parasit sediul OTV. Din fericire, pagubele au fost doar de ordin material, Diaconescu alegandu-se cu portiera din dreapta fata a limuzinei busita. Imediat dupa producerea accidentului, la fata locului a ajuns si Diana Voiculescu, asociata lui Dan si directoarea executiva de la OTV, care venea din aceeasi directie la bordul bolidului personal, un
Bentley Continental GTC. Cei doi s-au sfatuit pentru cateva momente in plina strada, dupa care, imediat ce a aparut o masina, s-au suit fiecare in autoturismul lui si au demarat in tromba pe strada Roma. Cunoscut ca fiind pasionat de masinile de lux, Dan Diaconescu si-a facut cadou Rolls-Royce-ul in decembrie anul trecut, cu ocazia zilei sale de nastere.