Radu Ille, mărturisiri dureroase despre viaţa lui: „Am dormit în cimitir!”

Radu Ille şi Nina sunt împreună de doisprezece ani şi au împreună doi copii frumoşi. Bărbatul a plecat de acasă la vârsta de 22 de ani, cu gândul de a reusi in muzică. Începuturile au fost însă grele, astfel că el a fost nevoit să doarmă pe străzi sau chiar în cimitir.

Astfel, în cadrul rubricii „Căsuţa noastră”, întrebarea „Departe de confortul patului de acasă, care crezi că a fost cel mai neobişnuit loc în care a dormit vedeta familiei?” va aduce un răspuns cu totul şi cu totul neaşteptat din partea lui Radu Ille.

Am dormit în cimitir. Am ştiut că acolo nu intră nimeni. Mă întrebau: <<Da’ nu-ţi e frică?>> De cine, mă, de morţi? De vii trebuie să îţi fie frică!”, va povesti Radu Ille, care va mai completa: „Sunt în anul II la UNATC, secţia actorie şi pregătesc un film în care o să aflaţi şi alte lucruri despre mine, pe care încă nu le-am spus. Înainte de a fi artist, sunt om şi am trecut prin nişte momente, sper să nu treacă nimeni prin ce am trecut eu. Râd şi glumesc cât pot eu, până intru în pământ, pentru că ştiu ce înseamnă să n-ai!”, va mărturisi îndrăgitul artist.

 

 

Citeste despre: radu ille, cimitir, familie


Share On Facebook