"Cu Tănase am avut discuţia cea mai delicată. Acum i-am spus în faţă tot ce am mai declarat pe la televizor: Hai, că nu-ţi cer ceva imposibil! Jumătate de păsărică pînă în finalul lunii mai cînd se termină campionatul şi după aia, după ce iei titlul, ai timp destul", i-a transmis Gigi Becali lui Tănase.
Patronul Stelei a asistat la antrenamentul de azi şi a făcut spectacol de pe margine, de pe banca de rezerve acesta a comentat tot timpul, i-a lăudat şi i-a criticat pe jucători. "Tătăruşanu, vreau să te văd titular, trage de tine, munceşte! Vreau portar pentru naţională. Vreau portar român în Ghencea, să atragă lumea la stadion", a strigat Becali către cel mai scump portar din istoria Stelei. Apoi l-a luat în vizor pe Bănel Nicoliţă: "Tată, acum ai concurenţă, au venit Karamienii! Dar nu mi-e frică de tine, te ştiu băiat serios, o să rămâi titular". La finalul şedinţei de pregătire Gigi Becali a dezvăluit ce le-a transmis jucătorilor, după egalul obţinut în partida contra croaţilor de la Rijeka. "Am vorbit cu jucătorii după meci, pe unii i-am certat, dar a fost o ceartă constructivă. M-am luat de Toja, de Stancu, de Tudose. Stoichiţă mi-a zis că Tudose poate ajunge mare jucător, dar e vagabond, prea se duce la jocuri de noroc. I-am zis şi lui Tănase: Tată, mai sunt 2 luni şi jumătate, abţineţi-vă de la toate. Hai să luăm campionatul, să fim cu toţii fericit. Vreau să iau campionatul cu 3-4 etape înainte; sunt eu leu, dar am îmbătrânit.", a spus Gigi la final, care nu a ezitat să-i laude pe fraţii Karamian. "Nu le-am spus nimic, ăştia ştiu mai bine ca mine ce trebuie să facă; sunt cuminţi, nu ai ce să le reproşezi, sunt adevăraţi profesionişti".
Nu l-a felicitat pe Hagi de ziua lui
Patronul Stelei a dezvăluit că nu l-a sunat pe naşul său pentru a-l felicita de ziua sa, de teamă să nu-i închidă telefonul. "Am vrut să îl sun pe Hagi, dar îmi era frică să nu îmi închidă telefonul. Am înţeles că Giovani a zis că o să vină la naţională din toamnă, dar eu cred că Răzvan o să facă treabă. Răzvan a luat o decizie bună cu Mutu; şi Piţurcă trebuia să procedeze la fel, dar nu a avut curaj. Lucescu a greşit doar când a spus că patronii din Liga I au interese la naţională", a mai spus patronul Stelei.
Piţurcă la naţională
Gigi Becali ătie posibilele destinaţii ale fostului selecţioner, dar crede că acest lucru nu se va întâmpla curând. "Piţurcă poate antrena doar 3 echipe: Steaua - pentru că e stelist, Craiova - pentru că e oltean şi naţionala - pentru că e român. La noi nu mai vine, că îl înjură lumea. Afară pleacă doar dacă primeşte oferte de 2-3 milioane. Are bani, are principii, nu se duce oriunde", a încheiat Becali.