Se întorc ninsorile. Vezi prognoza meteo pentru următoarele zile
Ceaţă şi chiciură, în această dimineaţă, pe văi şi în zonele joase. Gerul persistă şi peste zi ...
"Dacă ne uităm în dicţionarul explicativ al limbii române, descoperim că sensul adjectivului monden este explicat astfel "care ţine de viaţa de lux, care duce o viaţă de petreceri". Petrecerea înseamnă momentul în care oamenii aleg să se bucure în cel mai uman mod posibil. Nu este nici o filosofie. Deci aş putea să cred că mondenul este stadiul cel mai animalic al omului ", povesteşte actriţa.
Cât despre aspectul fizic pe care tot mai multă lume pune accentul Maria mărturiseşte că ea reuşeşte să găsească un echilibru.
"Maria care este văzută din exterior este una foarte norocoasă. Aceasta apare publicului în proiecte mult apreciate şi datorită lor ajunge să fie expusă în media. În ambele momente sunt mereu cel puţin cinci sau se ajunge până la 50 de profesionişti care muncesc ca produsul din care Maria face parte să fie unul de succes. Cu atât de mulţi oameni în spate, lucrurile au toate şansele să sclipească. De aceea au şi fost create. Maria din interior este cea care a rămas fără câteva persoane în viaţa ei. Fie că au murit, fie că au ales alt drum. Mai sunt câţiva piloni foarte importanţi care îi oferă încredere şi forţă. Deschiderea de a fi alături de oamenii pe care îi întâlnesc mă face să îmi descopăr forţa interioară ", mai spune aceasta.




Ceaţă şi chiciură, în această dimineaţă, pe văi şi în zonele joase. Gerul persistă şi peste zi ...