CONECT CANCAN
Cancan Facebook Cancan Twitter
Alege alta editie: 

Showbiz International

16 Mai 2012
  453
 0
Postul de televiziune ABC 7 News din Denver a anunţat că Eddie Fisher, 38 de ani, a fost arestat ieri dimineaţă. El a fost reţinut de poliţie şi urmează ca azi să se prezinte în faţa instanţei. Autorităţile nu au oferit detalii referitoare la acuzaţiile care i se aduc. Trupa
16 Mai 2012
  2565
 0
Cântăreaţa, care este jurat la show-ul rival "American Idol", a spus că ea se teme atât pentru Britney, cât şi pentru Demi Lovato, amândouă jurate la "X Factor". "Sunt puţin speriată pentru ele pentru că şi eu am fost speriată când am început. E o
16 Mai 2012
  707
 1
Un grup fundamentalist din Idonesia a reuşit să obţină anularea concertului lui GaGa din 3 iunie din Jakarta după ce au spus că arta ei e vulgară şi indecentă. Membrii grupului se tem că tinerii din Indonesia, cei mai mulţi dintre ei fiind musulmani, vor fi îndemnaţi de GaGa la
16 Mai 2012
  5660
 2
Carla Bruni a şocat ieri, la învestirea în funcţie a noului preşedinte al Franţei, Hollande, cu apariţia sa. Cu câteva kilograme în plus, fostul fotomodel a optat pentru o ţinută casual care nu i-a pus deloc în evidenţă frmuseţea cu care a fost
16 Mai 2012
  671
 1
Potrivit presei străine, Angelina Jolie i-ar fi cumpărat lui Brad Pitt un elicopter, pe care l-a instalat pe domeniul lor din Franţa. "Elicopterul se află pe proprietatea lor din Franţa, Chateau Miraval. Ange s-a gândit că ar fi drăguţ să-l surprindă pe Brad cu elicopter cadou", a
16 Mai 2012
  2268
 1
În schimb, ea a acceptat să apară topless şi cu fundul la vedere pe coperta noului număr Vogue Paris. Slipul negru şi destul de îngust îi arată fundul perfect braziliencei. Ediţia de vară a revistei se numeşte "Special Formes" şi modelul de 32 de ani este numai bun
16 Mai 2012
  4097
 4
Artista şi-a dorit să pună capăt zvonurilor despre problemele de sănătate pe care le-ar avea şi a apărut la o gală caritabilă din New York în plină strălucire, îmbrăcată într-un costum de inspiraţie egipteană şi cu un machiaj demn de regina Cleopatra.
16 Mai 2012
  4789
 1
Un apropiat al artistei a povestit pentru revista "In Touch" că "Jennifer dă 110% când e atât de îndrăgostită. Îl lasă pe Casper să ia toate deciziile şi asta a început să-i deranjeze pe unii dintre prietenii ei". Recent, decizia cântăreţei de a-l numi
16 Mai 2012
  1594
 3
Unul dintre rolurile care ar tenta-o pe Kristen este cel al lui Peyton Loftis din romanul "Lie Down in Darkness", o tânără cu tendinţe sinucigaşe care se îndrăgosteşte de tatăl ei. "Mi-aş dori să o joc pe Peyton mai mult decât orice în viaţa asta. Îmi doresc
16 Mai 2012
  2028
 3
Susan Boyle (51 de ani) a cunoscut faima mondiala dupa aparitia la "Britain's Got Talent" (n.r. - "Britanicii au talent") in 2009, cand l-a impresionat pe juratul Simon Cowell cu vocea ei remarcabila si a ajuns pana in finala. Desi s-a clasat doar pe locul 2, Susan si-a castigat un numar
16 Mai 2012
  10919
 2
Senzuala artista columbiana Shakira nu prea are noroc in dragoste. Actualul ei amorez, fotbalistul spaniol Gerard Piqu?, s-ar fi orientat catre o alta frumusete, modelul israelian Bar Refaeli, fosta iubita a starului hollywoodian Leonardo Dicaprio. Shakira l-a adus in pragul disperarii pe Piqu?
16 Mai 2012
  739
 1
Gest. Cantareata americana Britney Spears si partenerul ei de viata, Jason Trawick, au iesit la plimbare in Central Park din New York. Imbracati la patru ace, cei doi s-au urcat, la un moment dat, intr-o masinuta de golf. Imbracata intr-o rochie foarte scurta, Britney s-a asezat picior peste
16 Mai 2012
  957
 1
Situatie. Chris Brown, fostul iubit al Rihannei, a avut treaba in oras, la Los Angeles, unde a iesit cu masina. La un stop, de masina s-a apropiat o admiratoare, o tanara foarte frumoasa, lucru care l-a incantat peste masura pe artist. Dupa ce i-a dat un autograf, Chris a inceput sa flirteze cu
15 Mai 2012
  550
 0
Poliţia indoneziană a refuzat să îşi dea acordul pentru reprezentaţia artistei, astfel că cele 50.000 de bilete au fost vândute degeaba. Deocamdată nu se ştie dacă Lady GaGa nu va mai cânta deloc în Indonezia sau concertul de la Jakarta va fi mutat într-un
15 Mai 2012
  13253
 12
Actriţa Jennifer Lopez a ales pentru evenimentul de lansare a noului ei film o rochie foarte elegantă, semnată de Maria Lucia Hohan. Vedeta a accesorizat ţinuta cu pantofi de la Sergio Rossi şi bijuterii de la Jacqueline Nerguizian. Cântăreaţa a fost însoţită la premiera,
15 Mai 2012
  4577
 3
Însă pentru a rezolva problema nu a mers la un salon, ci a îndreptat tot singură greşeala cu un tratament inedit... cu ketchup. Actriţa a vrut să ajungă şatenă, aşa că şi-a colorat părul cu henna (plantă folosită în mod normal pentru tatuaje semi-permanente, pentru
15 Mai 2012
  21044
 6
Îmbrăcată băieţeşte, cu o pălărie gri pe cap şi încălţată cu platforme uriaşe cu steagul SUA, Willow ajunge aproape la înălţimea mamei ei, frumoasa Jada Pinkett-Smith (40 de ani). Cele trei femei au ieşit la o sesiune de shopping în familie, iar Willow, deja o
15 Mai 2012
  1067
 0
Surse apropiate producătorilor dezvăluie că Aguilera a fost amendată foarte des în ultima vreme, scăzându-i-se din onorariu pentru fiecare întârziere. "În sezonul trei nu va mai merge aşa, îi vor mări amenda până să simtă că i se ia din buzunar.
15 Mai 2012
  2733
 1
Rusine maxima in familia uneia dintre cele mai mari dive din Cetatea Filmului, respectiv actrita Julia Roberts. Nepoata sa, actrita Emma Roberts, in varsta de 21 de ani, a fost surprinsa in ipostaze mai mult decat jenante la Malibu. Nemachiata, cu tinuta dezordonata si fara pantofi - incaltata doar
15 Mai 2012
  504
 0
Obraznic. Cantaretul canadian Justin Bieber (18 ani) si-a facut admiratoarele sa tipe de bucurie la concertul Wango Tango din California, aparand pe scena cu chilotii la vedere. Pantalonii lui Bieber erau trasi atat de jos astfel incat starului adolescent sa i se vada lenjeria alba. Si pentru ca
ALTE ARTICOLE DIN SHOWBIZ
 
disclaimer.jpg
Inapoi
573795-gabi-firea.jpg
573312-zoli.jpg
573014-paleologu.jpg
572571-trica.jpg
571089-video-edy-stancu.jpg
570628-magda-catone.jpg
570287-mitica-popescu.jpg
567997-costi-ionita-si-kat-de-luna.jpg
567459-video-srdjan-luchin-si-dan-alexa.jpg
Inainte

A năucit juriul şi publicul prin dans: Un puşti de 8 ani a "rupt" ...

Se numeşte Vitaliy Tishchenko, are doar 8 ani şi a impresionat atât juriul, cât şi publicul ...

horoscop zilnic
berbec taur gemeni rac
leu fecioara balanta scorpion
sagetator capricorn varsator pesti
2.jpg
Super 8
Super 8
Regie: J.J. Abrams.
Cu: Amanda Michalka, Elle Fanning, Kyle Chandler, Ron Eldard, Noah Emmerich, Joel Courtney, Gabriel Basso.
Larry Crowne
Larry Crowne
Regie: Tom Hanks.
Cu: Julia Roberts, Tom Hanks, Bryan Cranston, Wilmer Valderrama, Nia Vardalos, Taraji P. Henson, Cedric the Entertainer.
Zookeeper
Zookeeper
Regie: Frank Coraci.
Cu: Rosario Dawson, Kevin James, Leslie Bibb, Ken Jeong, Donnie Wahlberg, Joe Rogan, Nicholas Turturro.
Meteo cancan
starea vremii
termometru
14°C
min:13°
max:16°
Temperatura: 14°
Presiune: 982.05 mmhg
Umiditate: 94 %
Vant: 14 kph
RSS
facebook
twitter
HI5
newsletter
Aboneaza-te la newsletter!
LOTO
24 mai 2012
Loto 6/49:
11
2
9
10
38
12
6.863.606,39
Noroc:
1
3
3
0
5
6
0
837.330,72
Loto 5/40:
21
14
34
7
19
18
141.313,60
Joker:
29
6
38
43
34
+
6
7.012.604,11
Noroc Plus:
1
1
5
5
9
9
121.424,35
Super Noroc:
8
5
0
3
7
1
72.037,89
CANCAN Alege 6/49
CANCAN Alege 5/40
?
?
?
?
?
?
Genereaza
mica_publicitate.jpg
25 Mai 2012
Vineri
EUR
4,4646
GBP
5,5585
USD
3,5492