Recent, fata lui Will Smith a ieşit din casă având pe cap o perucă roz uriaşă, à la Nicki Minaj, apoi a apărut la un eveniment monden îmbrăcată ca o femeie în toată firea. Acum, tânăra cântăreaţă s-a ras pe cap şi şi-a făcut o fotografie, pe care a postat-o pe internet. Decizia de a renunţa la frumoasa podoabă capilară pe care o avea a fost, cu siguranţă, una îndrăzneaţă şi nu se ştie dacă a avut şi aprobarea părinţilor ei, Will şi Jada Smith. Willow, care seamănă acum cu tatăl ei mai mult ca niciodată, a mai postat şi o fotografie de la repetiţiile sale de balet.