Soţia Regelui Cioabă a fost săltată de mascaţi! Dorin Cioabă: „Eu n-am nicio treabă!”

Soţia Regelui Cioabă a fost săltată de mascaţi în această dimineaţă, după ce poliţiştii i-au percheziţionat locuinţa. 

Soţia lui Dorin Cioabă, Sighişoara, a fost ridicată, miercuri, de către poliţişti în urma percheziţiilor efectuate la locuinţa familiei în dosarul de evaziune fiscală şi va fi condusă la audieri la sediul Poliţiei Mehedinţi. Dorin Cioabă susţine că sunt vizate două societăţi administrate de către Sighişoara care au colaborat cu firme ale romilor din Strehaia, fiind vorba despre patru facturi în valoare de 20.000 de lei despre care anchetatorii susţin că sunt fictive, relatează stiripesurse.ro.

Sighişoara a fost urcată într-o maşină de Poliţie şi va fi condusă la sediul Poliţiei Mehedinţi pentru audieri. Dorin Cioabă a spus presei că el nu este implicat în problemele soţiei: „E vorba de o firmă cu care a lucrat soţia mea la Strehaia Am cumpărat nişte marfă şi au venit şi la noi.  Eu nu am nicio treabă, numai soţia. Soţia este învinuită că a colaborat cu aceşti oameni. Dacă au colaborat două firme de ţigani există suspiciunea că ţiganii au fraudat statul. Aşa înţeleg ei să facă circ”.

Dorin Cioabă susţine că cele două firme ale soţiei sale sunt în faliment de aproximativ zece ani şi că din această pricină, la locuinţa lor, poliţiştii nu au găsit documente.

Am cumpărat deşeuri de plumb şi plumb de la nişte firme din Strehaia cu care colaboram. Noi avem filmări, că la mine în unitate există camere video, am filmat numărul de maşină, am filmat persoanele care au adus marfa, dar domnii consideră că sunt fictive vânzările. Ne complicam la patru facturi de 20.000 de lei, dar au reuşit spectacol mediatic” a mai spus Cioabă.

Tot în acest dosar, poliţiştii fac percheziţii şi la domiciliile şi firmele administrate de romii din Strehaia. Conform Poliţiei Române, în perioada 2009 - 2014 reprezentanţii mai multor societăţi comerciale ar fi creat un circuit infracţional evazionist bazat pe un sistem financiar-bancar fraudulos, în scopul eludării obligaţiilor fiscale. Prejudiciul s-ar ridica la 5 milioane de euro.

Angie Voicu

Citeste despre:cioaba, regele cioaba, sotia lui cioaba


Share On Facebook