CONECT CANCAN
Cancan Facebook Cancan Twitter
Alege alta editie: 
Fotbal intern
Postat pe 11 mar 2010 18:13
 686

Fanii giuleşteni cer rejucarea partidei cu FC Timişoara

Liga Suporterilor Rapidişti a emis un comunicat de presă prin care îşi exprimă dezaprobarea faţă de modul în care comisiile abilitate au procedat în cazul „Varga şi Bălan".

Fanii giuleşteni cer rejucarea partidei cu FC Timişoara

„Complicitatea lui Dumitru Dragomir şi a LPF este evidentă: dealtfel, Liga a fost cea care a vizat în prima fază carnetele de joc ale celor doi fotbalişti. Dacă de la dl. Mitică de la Ligă ne aşteptam să facă jocurile în acest mod, marea dezamăgire a acestui scandal este dl. Marian Iancu. Preşedintele Timişoarei a avut o atitudine total nesportivă şi anti-rapidistă. Şi asta în condiţiile în care, imediat după meciul din Giuleşti, declarase public că nu va mai insista în direcţia contestării rezultatului, ci va aştepta decizia forurilor indrituite! În schimb, dl Iancu a preferat să intre până la brâu în mocirlă şi să atace direct clubul Rapid şi reprezentanţii acestuia! Domnule Iancu, nimeni de la Rapid nu este vinovat că regulamentele din fotbalul românesc nu sunt bine făcute sau că oamenii care ne conduc nu ştiu cum şi când să le aplice! Cu tot respectul, domnele Iancu, dacă legile româneşti nu aveau aceste 'chichite' pe care le invocaţi acum, nu aţi fi ajuns să vă număraţi banii în milioane de euro.

Drept urmare, invocând spiritul Rapidului şi al jocului, NOI - suporterii acestui club, jucătorii şi conducătorii - ne declarăm de acord şi pretindem rejucarea meciului. De ce? Pentru că rezultatele se nasc pe teren, nu prin birouri, pentru că regulamentele sunt facute de mafioţi, nu de cei ce curăţă un teren de fotbal pentru ca jocul să poata avea loc, pentru că Rapid nu a dorit şi nu va dori să obţină avantaje nejustificate sau incorecte NICIODATĂ!", notează comunicatul LSR.

Facebookul a devenit parte din viaţa nostră de zi cu zi. Prin intermediul reţelei de socializare, persoanele singure pot cunoaşte pe cineva, dar pentru cuplurile căsătorite cunscuta reţea de socializare poate deveni motiv de divorţ! În SUA 20 % dintre divorţuri au fost iniţiate din ...
DIN FOTBAL INTERN
 
 2
sergiu
11.03.2010
19:14
hai poli
Nici un fel de rejucare , _!_ voua ... 3 puncte noua 0 voua. HAI POLI
guzgan
11.03.2010
18:38
cam asa
mancati c a c a t degeaba! sefii clubului rapid stiau la ce se inhama cand au luat cei doi jucatori.
Slab:
Nici un vot inca
Cancan.ro nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi
rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare, discriminatorii,
contrare bunelor moravuri si ordinii publice.
 
Adauga comentariu
Nume: *
Email:
Adresa de email nu va fi facuta publica
Subiect: *
Comentariu: *
Fii primul care afla tot ce este HOT in materie de stiri!
TRIMITE UNUI PRIETEN
Nume prieten: *
Email prieten: *
Numele tau: *
Mesaj:
 
disclaimer.jpg
Inapoi
530840-mihaela-radulescu.jpg
527545-amanta-copos.jpg
527178-maria-dinulescu.jpg
522857-constantin-zotta.jpg
521506-video-geneva.jpg
519090-video-varciu.jpg
517111-oana-roman.jpg
515921-esca.jpg
514686-stareta-cu-gemenii.jpg
Inainte

România europeană îşi face nevoile în curte. Jumătate dintre cetăţeni n-au acces la reţeaua de canalizare

Doar 51,4% dintre români au servicii de canalizare. Conform Econtext, există şase judeţe -Ilfov, Teleorman, Olt, ...

banner-dana-dorian-300-PX.jpg
horoscop zilnic
berbec taur gemeni rac
leu fecioara balanta scorpion
sagetator capricorn varsator pesti
Energy Holding
Meteo cancan
starea vremii
termometru
°C
min:°
max:°
Temperatura: °
Presiune: mmhg
Umiditate: %
Vant: kph
LOTO
9 feb 2012
Loto 6/49:
38
41
45
44
8
34
4.114.285
Noroc:
7
3
1
3
2
0
4
337.994
Loto 5/40:
18
19
15
10
21
9
44.969
Joker:
23
39
11
1
22
+
19
3.954.315
Noroc Plus:
0
7
4
0
6
3
126.773
Super Noroc:
4
0
1
9
9
4
2.152
CANCAN Alege 6/49
CANCAN Alege 5/40
?
?
?
?
?
?
Genereaza
zein.jpg
mica_publicitate.jpg
RSS
facebook
twitter
HI5
newsletter
Aboneaza-te la newsletter!
Super 8
Super 8
Regie: J.J. Abrams.
Cu: Amanda Michalka, Elle Fanning, Kyle Chandler, Ron Eldard, Noah Emmerich, Joel Courtney, Gabriel Basso.
Larry Crowne
Larry Crowne
Regie: Tom Hanks.
Cu: Julia Roberts, Tom Hanks, Bryan Cranston, Wilmer Valderrama, Nia Vardalos, Taraji P. Henson, Cedric the Entertainer.
Zookeeper
Zookeeper
Regie: Frank Coraci.
Cu: Rosario Dawson, Kevin James, Leslie Bibb, Ken Jeong, Donnie Wahlberg, Joe Rogan, Nicholas Turturro.
10 Februarie 2012
Vineri
EUR
4,3529
GBP
5,1981
USD
3,2831