Negocieri. Conducerea "cainilor" si celebrul antrenor german au discutat despre o eventuala colaborare
Adrian Artene
Fosta glorie a "nationalei" Germaniei,
Lothar Matthaus, este dorit ca antrenor al lui Dinamo. Actualmente, pe banca tehnica a uneia dintre cele mai bogate echipe din Austria, respectiv
Red Bull Salzburg, Matthaus a fost deja contactat de catre actionarii "cainilor". Sursele noastre ne-au dezvaluit ca "veriga" dintre conducerea "alb-rosilor" si neamt a fost miliardarul
Marius Vizer, care este prieten cu Matthaus si asociat in afaceri si prieten, de asemenea, cu
Cristi Borcea. Deocamdata, germanul a cerut ca negocierile sa fie amanate pana dupa sarbatori, cand ii va expira contractul cu austriecii. In principiu, insa, Lothar Matthaus a agreat oferta celor din "Stefan cel Mare". Contactat de catre CANCAN, afaceristul Marius Vizer a recunoscut ca are relatii stranse atat cu Matthaus, cat si cu Borcea, dar a refuzat sa vorbeasca despre negocierile purtate de cei doi. "Amandoi imi sunt prieteni, dar stiu ca Lothar are deja un angajament la Salzburg, care, este adevarat, expira in curand!", a declarat miliardarul, in exclusivitate, pentru ziarul nostru.
Campion ca tehnician in Serbia si Austria
Matthaus a debutat ca antrenor in 2001 pe banca lui
Rapid Viena, echipa pe care a parasit-o, dupa ce a scos-o campioana Austriei. In 2002 a preluat
Partizan Belgrad si a obtinut un nou titlul de campion, de data aceasta al Serbiei. Din 2003 a devenit selectionerul Ungariei, iar dupa ce in 2006 germanul s-a aflat la "carma" lui
Atletico Paranaense, el a revenit in prima liga austriaca, fiind instalat ca antrenor al lui Red Bull Salzburg.
Ca jucator, acesta a evoluat, printre altele, la
Bayern Munchen si la
Inter Milano. El este recordmenul de selectii al Germaniei, fiind declarat si cel mai bun jucator al lumii in 1991, dupa ce la mondialul din Italia '90 a luat titlul suprem impreuna cu "nationala". In cariera lui, Matthaus a fost prezent la cinci campionate mondiale ('82, '86, '90, '94, '98) si patru europene ('80 pe care l-a si castigat, '84, '88, 2000).
- De ce vrea sa scape Borcea de Zenga - CANCAN, 02-11-2007
- Cum a refuzat selectionerul sa antreneze Dinamo - CANCAN, 06-09-2007
- Razvan a refuzat. Zenga trateaza - CANCAN, 05-09-2007
- Rednic si-a strans calabalacul de la Saftica - CANCAN, 04-09-2007
- Adio, Rednic Benvenuto, Walter - CANCAN, 03-09-2007
- "Cainii" nu-l mai suporta pe Rednic - CANCAN, 20-08-2007
- "Caine" pana in anul 2009 - CANCAN, 12-05-2007
- Cum si-a impartit Andone procentele cu impresarul din imagine - CANCAN, 12-05-2007
- Rednic, suspectat de spalare de bani - CANCAN, 05-05-2007