Remiza cu turcii.
Echipa nationala B a Romaniei a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0), meciul amical disputat, la Kocaeli, cu reprezentativa similara a Turciei.
Pentru Romania a marcat
Florin Bratu, in minutul 48, gazdele egaland prin
Burak Yilmaz, in minutul 88.
Selectionerul Stefan Iovan a folosit urmatorii jucatori: Stanca (46 Haisan) - Sapunaru (60 D. Matei), M. Constantin (46 Canu), Moti, Nesu (46 Pulhac) - Szekely, Prepelita, N. Grigore (46 C. Lazar), Ad. Cristea - Goga (60 E. Jula), Fl. Costea (46 Fl. Bratu).
(M.C.)
Rica e in forma.
Atacantul Adrian Neaga a marcat in premiera pentru echipa a doua a Stelei, in victoria cu 3-1, la
FC Onix Ramnicu Sarat, meci in care au mai evoluat si fundasii
Petre Marin si
Eugen Baciu. "Neaga a facut un joc extraordinar si il felicit pentru felul in care s-a daruit! Am inceput mai prost, cu gol primit in minutul 2, apoi ne-am revenit si ne-am impus fara probleme. Ne-au ajutat mult Petre Marin si Eugen Baciu, dar trebuie sa-i remarc si pe tinerii Rusu, Nicolae si Mihai, care s-au miscat foarte bine", a spus antrenorul
Gheorghe Gigel.
(M.C.)
Bizar.
Antrenorului echipei din Liga a III-a
CS Navodari,
Daniel Radulescu, i-a fost interzis accesul pe teren si, implicit, pe banca in meciul cu
FC Snagov (scor 2-1), dupa ce conducerea clubului a declarat ca nu este tehnicianul echipei. Antrenorul nu a apucat sa ajunga pe teren, el fiind retinut de jandarmi si de reprezentantii firmei de paza cand iesea de la vestiar. "E o mizerie, o tiganie ce s-a intamplat. M-am simtit umilit ca un caine. Ca sa nu fiu acceptat pe banca, ar fi trebuit sa fiu demis, ori, eu am un contract semnat pe 2 februarie 2008, care expira la 1 august 2011", a spus Radulescu.
(M.C.)
In vizita la DNA.
Fostul fotbalist
Denis Serban si jucatorul lui Dinamo,
Catalin Munteanu , au fost la sediul
Directiei Nationale Anticoruptie, dar au refuzat sa faca vreo declaratie privind motivul prezentei lor la DNA.
Si Gheorghe Dinu, fost presedinte al
FC Rapid, in prezent presedinte al
FC Brasov, a fost audiat de procurorii anticoruptie, in calitate de martor in dosarul privind transferurile in strainatate ale jucatorilor
Cristian Dulca si Florin Bratu.
(M.C.)
Perspective la olteni.
Fostul mare fotbalist al
Universitatii Craiova,
Gica Craioveanu, l-a caracterizat pe atacantul oltenilor,
Florin Costea. "Nu este un varf de careu, e la fel cum am fost eu, jumatate de atacant. Asa cum a fost si
Ovidiu Stanga in ultimii sai 10 ani din cariera. Este un fotbalist tehnic, "decarul" din spatele varfurilor. Ma bucur ca inscrie meci de meci. Craiova are nevoie de un nou lider, pe langa care ceilalti sa creasca. Costea poate sa fie acela, are aceasta sansa", a spus Craioveanu, pe site-ul oficial al clubului din Banie.
(M.C.)