Un autobuz cu 17 călători a luat foc în judeţul Bihor. Pompierii au intervenit de urgenţă
Nu au existat răniţi în urma incendiului (foto-Facebook / grupul INFO TRAFIC jud. BIHOR)

Un autobuz în care se aflau şoferul şi 17 pasageri a luat foc în mers, vineri, într-o localitate din judeţul Bihor. Din fericire nimeni nu a fost rănit, însă maşina a fost distrusă în totalitate.

"În jurul orei 15, pompierii militari au fost solicitaţi să intervină în Diosig, pentru stingerea unui incendiu produs la un autobuz. Când echipajele au ajuns acolo, incendiul era generalizat în interiorul autobuzului, flăcările se manifestau la întregul autovehicul", a declarat căpitanul Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Crişana pentru bihoreanul. Incendiul a fost stins în aproximativ 20 de minute.

Citeste despre:autobuz foc, incendiu interventie


Share On Facebook