Atunci când muzica şi tehnologia se îmbină, înseamnă că e TIMESHIFT, cel mai tare festival al verii care are loc în Bucureşti. Joi seara, s-a dat startul la distracţie şi la cea mai bună muzică! David Guetta, cap de afiş! Pe scenele de la Romexpo concertează cei mai renumiţi artişti ai lumii, iar până duminică TIMESHIFT e ambasadorul distracţiei, al muzicii bune şi al bunei dispoziţii.
TIMESHIFT, un fenomen revoluţionar, care te duce într-o altă dimensiune! Show-ul este unul de milioane, şi este cel puţin la fel de bun cu spectacolele de acelaşi gen care au loc în America, Ibiza, etc. Încă de la deschiderea TIMESHIFT de joi seara, bucureştenii, dar nu numai, au ţinut să fie prezenţi la recitalurile susţinute de cei mai mari artişti din domeniu, iar distracţia a fost una de zile mari. Oamenii s-au distrat de minune şi au apreciat calitatea! Aşa ceva rar vezi în România! CANCAN. Ro a luat ”pulsul” celor aflaţi la Romexpo în prima zi, iar declaraţiile celor prezenţi au fost la superlativ! Pe scenă cei mai buni muzicieni, în public cele mai frumoase fete, dar şi cei mai petrecăreţi băieţi. Publicul a fost de milioane, la fel ca show-ul din prima zi de la TIMESHIFT.
Zilele următoare va fi nebunie!
DJ Snake a fost headliner în prima zi a festivalului, creând un show unic pe scena principală. Şi Aron Chupa a fost la înălţime. Celelalte scene au găzduit artişti precum Loco Dice şi Faithless DJ set. DJ Snake şi-a început cariera muzicală în 2009 şi până în 2012 primise deja prima nominalizare la un premiu Grammy. A reuşit să ia cu asalt scena festivalurilor de muzică electronică, devenind în prezent unul dintre cei mai cunoscuţi artişti în acest gen muzical. Vineri se anunţă un public mult mai numeros, iar surprizele vor fi pe măsura aşteptărilor. Nu rataţi TIMESHIFT! Cea mai bună muzică din lume, cei mai mari artişti sunt în Bucureşti!
VineriTIMESHIFT. Nu rata cel mai mare concert al verii! TIMESHIFT!
DJ SET: